[UPDATE: Extinderea campaniei] Ministerul Sănătății. Demararea campaniei anuale de vaccinare antigripală gratuită

14 ian. 2021
Vizualizari: 301

Update 14 ianuarie 2021: Extinderea campaniei de vaccinare

Potrivit site-ului oficial (www.ms.ro), Ministerul Sănătății a anunțat extinderea campaniei de vaccinare antigripală anuală pentru toate grupele populaționale, fără a mai exista o prioritizare la vaccinare impusă de grupele de risc.

De asemenea, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, precum și gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC.

Totodată, Ministerul Sănătății recomandă celor care doresc vaccinul să îl solicite gratuit medicilor de familie.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației


Update 8 decembrie 2020: Finalizarea distribuției dozelor de vaccin

Potrivit site-ului oficial (www.ms.ro), Ministerul Sănătății a anunțat finalizarea distribuției dozelor de vaccin gripal achiziționate pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală din sezonul 2020-2021.

Astfel, ultimele 540.000 doze de vaccin gripal vor ajunge la direcțiile de sănătate publică și în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

De asemenea, Ministerul Sănătății anunță că, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinică, IACRS și pneumonii) este în scădere, în săptămâna 48 de monitorizare, a fost de 31.874, cu 63.9% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași saptămână a sezonului precedent (88.394) și cu 27.4% mai mic comparativ cu cel din saptămâna anterioară (43.954).

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației


Update 29 septembrie 2020: Continuarea campaniei de vaccinare

Potrivit site-ului oficial (www.ms.ro), Ministerul Sănătății a publicat un comunicat privind continuarea campaniei de vaccinare antigripală gratuită pentru persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Astfel, s-a finalizat distribuirea unei noi tranșe de 70.000 doze de vaccin gripal pentru imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 3 ani la care este recomandată vaccinarea.

De asemenea, în data de 14 septembrie 2020, a început campania de vaccinare prin distribuția primelor 330.000 doze către direcțiile de sănătate publică în vederea începerii imunizărilor, urmând ca restul dozelor de vaccin să fie distribuite la jumătatea lunii octombrie și în luna noiembrie.

În cadrul campaniei sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, precum și gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației


Potrivit site-ului oficial (www.ms.ro), Ministerul Sănătății a publicat un comunicat privind demararea campaniei anuale de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătății, prin distrubuirea primei tranșe de vaccin la nivel național.

Astfel, pentru sezonul 2020-2021, au fost achiziționate 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut.

De asemenea, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, precum și gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC.

Totodată, campania Ministerului Sănătății se va derula prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu paturi.

 

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Ministerul Sănătății. Stabilirea scenariilor privind organizarea activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică

[UPDATE: Extinderea campaniei] Ministerul Sănătății. Demararea campaniei anuale de vaccinare antigripală gratuită was last modified: ianuarie 14th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: