Ministerul Justiției. Raportul privind măsurile luate până în prezent, în scopul prevenirii şi limitării răspândirii COVID-19

26 mai 2020
Vizualizari: 377

Ministerul Justiției (www.just.ro) a publicat un comunicat privind ședința reunită a reprezentanților Comitetului Ministerial pentru situații de urgență (CMSU) și a reprezentanților Centrului Operativ pentru Situații de Urgență (COSU), constituite la nivelul Ministerului, cu tema „Măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, precum și ședința Colegiului Ministerului, organizate vineri, 22 mai 2020, în sistem de videoconferință.

Astfel, în cadrul primei ședințe, au fost prezentate deciziile luate privind: măsurile cu caracter administrativ (dezinfectare spații, nebulizare, achiziții echipamente de protecție etc.), măsurile de informare a personalului sau cu caracter legislativ și măsurile referitoare la desfășurarea activității de către angajații MJ.

Totodată, în cadrul celei de a doua ședințe, au fost prezentate măsurile luate în perioada stării de urgență și cele care se vor lua, în continuare, pe parcursul stării de alertă pentru desfășurarea lucrului în condiții corespunzătoare, cu aplicarea prevederilor legale în vigoare.

Pentru detalii suplimentare, accesați sursa informației.

Sursa informației


Această rubrică este susținută de EASYLAW, manager activități juridice.
Îmbunătățește eficiența echipei și crește performanța societății tale de avocatură, cu pachetul Avocatul PREMIUM. Abonează-te la EASYLAW* și primești gratuit cont PREMIUM pe portalul www.universuljuridic.ro.
🔔Vreau cont demo
Ministerul Justiției. Raportul privind măsurile luate până în prezent, în scopul prevenirii și limitării răspândirii COVID-19 was last modified: mai 26th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: