Ministerul Educației. Întâlnire cu reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și ai asociațiilor studenților și elevilor

18 feb. 2021
Vizualizari: 99

Ministrul Educației a participat la întâlnirea organizată, la sediul Guvernului, de Prim-ministrul României, cu reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și ai asociațiilor studenților și elevilor (Federatia Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Liga Studenților Români din Străinătate, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România și Consiliul Național al Elevilor).

Astfel, reprezentanții sindicatelor din educație au avansat în discuție solicitări privind salarizarea personalului din învățământ, inclusiv clarificarea modului de calcul al salariilor din perspectiva deciziilor instanțelor judecătorești, necesitatea urgentării vaccinării personalului din învățământ etc., iar din discuții au rezultat următoarele:

„1. Înțelegerea importanței unei salarizări motivante în sistemul de educație, inclusiv prin diferențiere pe baza unor criterii de performanță, precum și prin alte drepturi de natură salarială (sporuri sau vouchere);

2. Necesitatea urgentării procesului de vaccinare a personalului din învățământ. În acest sens, Ministerul Educației a transmis deja în cursul acestei seri către CNCAV elementele necesare organizării procesului de vaccinare prioritară a personalului din învățământ;

3. Procentul din Planul Național de Redresare și Reziliența alocat educaței va fi cu siguranță mai mare de 3%, raportat corespunzător la nevoile și importanța reformei în educație (școli reziliente, sustenabile și sigure, creșterea accesului la educație, dezvoltarea rutelor flexibile de educație profesională și digitalizare educație);

4. O nouă întâlnire de lucru cu Premierul României va avea loc în data de 10 martie 2021, dată la care se va constitui un grup de lucru format din reprezentanți ai guvernului și ai federațiilor sindicale reprezentative, urmând a se stabili și calendarul de soluționare a principalelor probleme din sistemul de educație etc.”

De asemenea, reprezentanții elevilor au avansat aspecte care privesc cadrul legal privind decontarea transportului, accesul egal la educație, implicarea elevilor în evaluarea cadrelor didactice, nevoia de investiții în infrastructura școlară etc., din discuții rezultând următoarele:

„1. Sumele necesare decontării navetei elevilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu se regăsesc în bugetul Ministerului Educației;

2. Sumele necesare asigurării facilităților pentru transportul feroviar și cu metroul se regăsesc în bugetul Ministerului Transporturilor;

3. Transportul local al elevilor va fi asigurat, conform legii, din bugetele autorităților administrației publice locale etc.”

Totodată, aceștia au propus teme care privesc transportul studenților, internaționalizarea învățământului superior, aspecte care privesc finanțarea și susținerea activităților de interes pentru studenți etc.

Din discuții au rezultat următoarele:

„1. Cu privire la decontarea transportului studenților, reprezentanții guvernului au propus sprijin pentru decontarea a 50% din transportul feroviar, cu titlu de propunere obiectivă corect raportată atât la realitățile bugetare curente, cât și la practicile europene în domeniu. Nu a fost exclusă însă ipoteza promovării unor amendamente în cadrul procesului de adoptare a Legii bugetului în Parlament, amendamente care să vizeze suplimentarea drepturilor studenților prin asigurarea gratuității pentru un număr de 12 călătorii dus-întors între localitatea de domiciliu și universitate, pe durata anului universitar;

2. Reprezentanții guvernului au susținut deblocarea unei sume de 250 milioane lei din soldul universităților, cu destinație cheltuieli de capital și susținere burse studenți, alături de suma deja bugetată fără nicio diminuare a componentei de finanțare a burselor studenților, în raport cu anul precedent;

3. Reprezentanții guvernului au susținut promovarea unei inițiative legislative care să permită utilizarea unui cuantum de maximum 10% din finanțarea de bază pentru cheltuieli de investiții în beneficiul comunităților academice etc.”

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Ministerul Educației. Clarificări în legătură cu reglementarea conținutului formularului privind consimțământul informat

Ministerul Educației. Întâlnire cu reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și ai asociațiilor studenților și elevilor was last modified: februarie 18th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: