Ministerul Educației. Din luna septembrie vor fi incluse 6 școli-pilot în proiectul „România Educată”

3 sept. 2021
Vizualizari: 253

Conform site-ului oficial (www.edu.ro), Ministerul Educației a informat că, începând cu anul școlar 2021-2022, șase școli-pilot vor funcționa potrivit principiilor de reformă a sistemului de învățământ incluse în proiectul „România Educată”.

Astfel, proiectul „România Educată” urmărește, în primul rând, transformarea curriculară, anume prin modele curriculare și planuri cadru care să fie adaptate de către școli în funcție de nevoile comunității și de resursele umane și materiale existente, care să permită proiectarea pe arii de învățare, nu pe discipline, și să se concentreze în mod real pe dezvoltarea unor competențe relevante, dar cu respectarea strictă a obiectivelor curriculare specifice fiecărui ciclu și a competențelor din profilurile de formare ale absolventului.

De asemenea, se va implementa sistemul blended learning, cu predare alternativă cu prezență fizică și online, la intervale periodice, și se vor introduce modele noi de evaluare narativă, în locul celei bazate pe calificative, care să reducă presiunea evaluării asupra elevilor, în special în ciclul primar.

Totodată, va opera înlocuirea tezelor semestriale cu un portofoliu semestrial al elevului, construit pe baza unor criterii clare de evaluare prezentate fiecărui elev la începutul semestrului, acțiune prin care se urmărește evaluarea reală a progresului pe durata unui semestru, pornind de la competențe evaluate inițial și la final.

Nu în ultimul rând, la nivel liceal, se va pilota reorganizarea materiei din trunchiul comun la clasa a XII-a astfel încât, în semestrul al doilea, să permită elevilor să se concentreze pe materiile care sunt de interes pentru examenele de bacalaureat și de admitere la facultate, facilitând astfel dreptul elevului de a alege anumite discipline.

Menționăm că unitățile de învățământ preuniversitar care au fost înscrise în programul de școli-pilot sunt:

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București;

Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din municipiul Baia Mare;

Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Curcani, județul Călărași;

Școala Gimnazială „Ion Neculce” din municipiul Iași;

Școala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI din municipiul Sibiu;

Școala Gimnazială „Gheorghe Vernescu” din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Ministerul Educației. Proiect: O.U.G. de modificare a Legii educației nr. 1/2011 privind susținerea cursurilor în unitățile sanitare pentru copiii internați – „Școala din spital”

Ministerul Educației. Din luna septembrie vor fi incluse 6 școli-pilot în proiectul „România Educată” was last modified: septembrie 3rd, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: