Ministerul Afacerilor Interne. Precizări cu privire la majorarea pensiilor militare și la alte solicitări ale organizațiilor sindicale

3 feb. 2022
Vizualizari: 275

În urma ședințelor de dialog purtate de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu sindicatele, s-au întreprins mai multe demersuri pentru rezolvarea problemelor ridicate de organizațiile sindicale, printre care și majorarea pensiilor militare.

Astfel, în privința pensiilor militare, demersurile făcute de ministrul Afacerilor Interne, inițiator al amendamentului, se reflectă în majorarea pensiilor sub 2.500 de lei cu 10%, de la începutul anului, iar a celorlalte pensii cu rata inflației, demers de care se bucură astăzi peste 21.000 de beneficiari.

Referitor la echipamentul polițiștilor, în urma discuțiilor cu sindicatele, dar și ținând cont de opiniile polițiștilor, anul trecut s-a avut în vedere îmbunătățirea calitativă a uniformelor polițiștilor. Banii necesari pentru norma de echipare sunt prevăzuți în bugetul anului 2022, urmând ca în funcție de evoluția procedurilor de achiziție, aceștia să fie acordați în bani sau în natură.

De asemenea, pentru eficientizarea activității, în anul 2021, MAI a avut ca prioritate achiziționarea de mijloace de mobilitate terestră, armament și tehnică specială în valoarea de peste 50 milioane de lei. Totodată, au fost realizate și investiții în modernizarea sau reabilitarea sediilor în care își desfășoară activitatea personalul MAI, în valoare de 10 milioane de lei.

Tot în acest sens, în anul 2021 a fost demarată activitatea de implementare a măsurilor aprobate în „Concepția privind reducerea deficitului de personal din structurile de ordine și siguranță publică ale Ministerului Afacerilor Interne în perioada 2021 – 2025”, aceasta urmând să se desfășoare etapizat, potrivit termenelor de realizare stabilite.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

 

VEZI ȘI MINISTERUL AFACERILOR INTERNE. ADOPTAREA O.G. PENTRU MODIFICAREA CODULUI RUTIER (O.U.G. NR. 195/2002)

Ministerul Afacerilor Interne. Precizări cu privire la majorarea pensiilor militare și la alte solicitări ale organizațiilor sindicale was last modified: februarie 3rd, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: