Ministerul Afacerilor Interne. Adoptarea O.G. pentru modificarea Codului rutier (O.U.G. nr. 195/2002)

28 ian. 2022
Vizualizari: 337

În urma desfășurării ultimei ședințe a Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne a publicat un comunicat referitor la adoptarea O.G. pentru modificarea și completarea Codului rutier (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice).

Prin această schimbare legislativă, se reglementează în concret mecanismele de sancționare a abaterilor prin raportare la gradul de pericol social al acestora, definirea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, sancționarea faptei privind circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor și trecerea într-o clasă superioară de contravenții a faptei privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire.

În ceea ce privește sancționarea comportamentului agresiv pe drumurile publice, s-au adus modificări cuantumului amenzii contravenționale, având acum o valoare cuprinsă între 580 de lei și 725 de lei. De asemenea, amenda va fi însoțită, în acest caz, și de suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, în cazul circulației nejustificate a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor, amenda ce va avea o valoare cuprinsă între 1.305 de lei și 2.900 de lei va fi completată de sancțiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Mai departe, sancțiunea pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată se majorează cu 30 de zile în ceea ce privește perioada de suspendare a dreptului de a conduce, iar nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire va fi sancționată cu amenzi între 870 și 1.160 de lei.

Totodată, se stabilește viteza maximă admisă în afara localităților pentru vehiculele din categoria A2, respectiv 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri.

De asemenea, noua contravenție introdusă prin această modificare constă în nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea, în timpul mersului, fiind sancționată cu amenda cuprinsă între 870 și 1.160 lei.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

 

VEZI ȘI MINISTERUL AFACERILOR INTERNE. ACTIVITĂȚILE ÎNTREPRINSE DE DIICOT ȘI DE ANITP PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE ȘI DE MINORI

Ministerul Afacerilor Interne. Adoptarea O.G. pentru modificarea Codului rutier (O.U.G. nr. 195/2002) was last modified: ianuarie 28th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: