Martiriul preoţilor români în lupta pentru reîntregirea neamului românesc

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

„Dumnezeu este sprijinitorul pricinilor drepte și cine se luptă pentru dreptate, se luptă pentru Dumnezeu” – spunea Nicolae Bălcescu. Românii, în Primul Război Mondial, s‑au luptat pentru dreptate, pentru dezrobirea fraților din jugul veacurilor de iobăgie, pe vechiul pământ sfânt al țării, de aceea jertfa lor nu a fost în zadar. Profesorul universitar preot Constantin Nazarie – șef al serviciului religios al armatei din timpul războiului reîntregirii – caracteriza astfel pe preoții frontului: „În învălmășagul luptelor, în țipetele răniților, în vaietul bolnavilor, în suspinul muribunzilor, în depresiunea morală aproape generală, preoții au făcut lucruri minunate”^[8].

Mareșalul Prezan aprecia că „preoții de armată și‑au făcut mai mult decât datoria. Este o cinste pentru cler că alături de ostași au făcut mai mult decât li s‑a cerut pentru Țară și Neam”.

Iată ce scria într‑un raport un preot de front:

„Convins de frumosul rol ce‑l avem noi preoții din armată, mai ales în aceste vremuri, am căutat întotdeauna de a lumina și întări sufletește pe iubiții noștri ostași. M‑am simțit și mă simt mulțumit în ziua când pot alina o suferință și pot șterge o lacrimă. Așa, fiind pe front, vizitez aproape zilnic bateriile de tragere, trenurile de luptă, și celelalte formațiuni ale Brigăzii. Duminica și sărbătorile slujesc Sfânta Liturghie sau numai Tedeum de război cu aghiazmă, cu care ocazie le vorbesc și ceva pentru înălțarea lor sufletească. Stau de vorbă cu iubiții noștri ostași, le dau cărți de citit. Niciunul n‑a avut umbră de îndoială că ar primi aceste sfinte taine în vederea unei apropiate morți, ci toți s‑au simțit înălțați sufletește prin sfaturile ce le‑am dat”^[9].

Generalul Vlădescu arăta că soldații plângeau cu amar moartea „tătucului lor preotul”, care avea curajul de a merge în tranșee la 50 de metri de inamic pentru a alina și sluji pentru cei muribunzi.

La ceremonia parastasului de comemorare a celor ce s‑au sfârșit căzând în luptele din Dobrogea, generalul Vlădescu amintea contribuția preotului, spunând: „Sărut mâna părinte! Ești o podoabă a Bisericii și a Neamului nostru!”, în fața tuturor soldaților și sărutând cele 15 drapele de luptă ale formațiunilor de front. În Raportul nr. 458 din
8 mai 1936 s‑a arătat că preotul Nicolae Furnică a luptat alături de ostași în primele lupte din 20‑25 august 1916, la Turtucaia, iar când toți ostașii au fost omorâți, el a tras cu mitraliera până la ultimul glonț, suindu‑se într‑un pom, după care, nemaiavând muniție, a fost sfârtecat cu baionetele de soldații bulgari. Astfel de știri de război au fost deosebit de multe, scrisorile particulare, rapoartele șefilor de formații de front, Comunicatele Marelui Stat Major au arătat vitejia și eroismul preoților martiri pe linia frontului pe tot timpul luptelor. Există consemnate 168 de rapoarte oficiale ale Marelui Stat Major al Armatei cu privire la eroismul extraordinar al preoților de front care nu au pregetat să‑și sacrifice viața pentru victoria în războiul de reîntregire.

Marele Cartier general, Eșalon II, Serviciul religios a consemnat activitățile și prezența preoților pe front astfel:

– repartizarea preoților la cele 10 regimente de Vânători, în număr de 30 de preoți de front;

– repartizarea preoților la cele 85 de regimente de Infanterie, în număr de 170 de preoți de front;

– repartizarea preoților la cele două regimente de Grăniceri, în număr de 8 preoți;

– la alte 6 brigăzi au fost repartizați un număr de 8 preoți;

– la cele 6 brigăzi de Roșiori au fost repartizați un număr de 13 preoți;

– la cele 5 brigăzi de Călărași au fost repartizați 11 preoți;

– la cele 11 brigăzi de Artilerie au fost repartizați un număr de 22 de preoți de front;

– la Serviciul de Ambulanțe pentru cele 14 divizii au fost repartizați un număr de 40 de preoți;

– la două divizii de cavalerie au fost repartizați 4 preoți;

– la Spitalele Mobile din cele 6 Corpuri de Armată au fost repartizați 18 preoți;

– la Spitalele de Evacuare ale celor 6 Corpuri de Armată au fost repartizați 17 preoți;

– la Semispitalele de Evacuare pentru 5 Corpuri de Armată și Divizia a 18‑a au fost repartizați 7 preoți;

– la Spitalele de Contagioși pentru 5 Corpuri de Armată au fost repartizați 9 preoți;

– pentru cele 18 Trenuri Sanitare au fost repartizați 38 de preoți;

– pentru Spitalele Mobile de la nr. 7 până la 15 au fost repartizați 22 de preoți;

– pentru Spitalele de Evacuare de la nr. 7 la 20 au fost repartizați 22 de preoți;

– pentru Trenul sanitar semi permanent nr. 6 a fost repartizat un preot;

– pentru Marină pe vasul sanitar au fost repartizați 2 preoți;

– pentru sanatoriul de convalescenți „În Carpați” a fost repartizat un preot;

– pentru brigăzile XII‑XV Artilerie au fost repartizați 7 preoți;

– pentru regimentele reorganizate după lupte, Regimentele 41/71, 42/8, 43/59, 44/68, 45/60, 46/61, 47/72, 48/49, 50/64, 51/52, 53/65, 54/56, 55/67, 57/58, 62/70, 63/79, 69/77, 73/7974/80 și 75/76, au fost repartizați 30 de preoți;

– pentru Fortificații din sectorul Răcăciuni, sectorul Bujor, sectorul Adjud, sectorul Scânteești au fost repartizați 5 preoți;

– pentru formațiuni refăcute, respectiv Vânători de Munte, Cartierul Armatei a II‑a, centrul de Instrucție al Armatei a II‑a, Regimentele de voluntari A și B au fost repartizați 12 preoți.

Pentru Campania a Doua, victorioasă, de eliberare a teritoriului ocupat de inamic, după 1918, au fost repartizați 75 preoți pentru a înlocui pierderile masive de efective, dar și pentru a se putea mobiliza cele 14 Divizii de militari destinate acestui scop.

3. Călugări și măicuțe în vâltoarea luptelor de reîntregire a patriei

 IPS Pimen Mitropolitul Moldovei din perioada războiului a arătat că s‑au realizat în perioada războiului cursuri de specialitate pentru pregătirea de doctori și doctorițe, respectiv 100 de călugări și 115 călugărițe care au susținut examene în fața unei înalte Comisii, în frunte cu Arhimandritul Teoctist Stupcanu și Maica Ana Ghenovici.

Mănăstirile au pus la dispoziția Comitetului Sanitar Central următoarele mănăstiri: Văratic – 700 de paturi, Neamțu – 400 de paturi, Secu – 25 de paturi, precum și Cetățuia – 30 de paturi.

Pentru realizarea activității călugărilor și călugărițelor pe timpul războiului, IPS Pimen Mitropolitul Moldovei a ordonat următoarele către părintele Arhimandrit Teoctist Stupcanu:

„Pregătindu‑se un număr de peste 50 de călugări spre a servi ca infirmieri și bran­cardieri pentru ostașii răniți, care călugări urmează a fi puși la dispoziția Crucii Roșii spre a dispune de ei după necesități, pentru buna rânduială vă însărcinăm cu calitatea de șef al misiunii acestor călugări sanitari; invitându‑vă a îndeplini această sarcină cu toată destoinicia și devotamentul, făcându‑vă singur pildă pentru executarea acestui crești­nesc și patriotic serviciu, veți da cuvenitele povețe călugărilor infirmieri întru înde­plinirea sarcinilor”^[10].

În perioada războiului, spre exemplu, la spitalul mobil nr. 1, de sub conducerea col. dr. Tătușescu, cei 11 călugări infirmieri au îngrijit peste 10.000 de răniți și muribunzi.

Spitalele nr. 5 și nr. 7 au fost vizitate de M.S. Regina Maria, însoțită de principesele Elisabeta și Maria, acestea încurajând bolnavii, răniții și suferinzii. Prin Înaltul Decret Regal nr. 521/1918 au fost conferite călugărilor infirmieri și călugărițelor ce au servit ca surori de caritate în spitalele de război medalii privind activitatea lor în slujba patriei^[11].

Deși am avea sute de mărturii scrise cu privire la acele glorioase și tragice timpuri, putem încheia doar cu gândul că preoții de război, călugării infirmieri, călugărițele surori de caritate și‑au îndeplinit cu sfințenie „ascultarea” ca vrednici și de pilduitoare onoare, adevărați Ostași ai Domnului binemeritând din partea poporului urmaș al acelor vremuri trecute cu 100 de ani înainte o veșnică și nepieritoare recunoștință.

Să ne rugăm pentru ca și noi să le putem urma exemplul în apărarea ființei și neamului românesc acum, când încă este pace în lume.