M&A spotlight on CEE/SEE – studiu Wolf Theiss & Mergermarket: optimism rezervat în ceea ce privește tranzacțiile de M&A în CEE/SEE în 2021

2 feb. 2021
Vizualizari: 152

În contextul pandemiei de COVID-19, investitorii români, în general pozitivi cu privire la perspectivele de M&A în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est („CEE/SEE”), potrivit unui nou studiu realizat de Wolf Theiss și Mergermarket.

În cadrul studiului au fost chestionați 150 de executivi atât din cadrul corporațiilor, cât și din cadrul fondurilor de investiții (PE) cu privire la experiențele lor în zona de M&A în CEE/SEE, precum și la așteptările lor pentru viitor.

Conform studiului, în 2020, valoarea tranzacțiilor de M&A în CEE/SEE a crescut cu 29% față de 2019, ajungând la 28,5 miliarde EUR, în timp ce la nivel global s-a înregistrat o scădere de 7% pentru aceeași perioadă. În contrast, volumul tranzacțiilor (406) a scăzut cu 22% față de anul precedent ceea ce evidențiază faptul că Europa Centrală, de Est și de Sud-Est a resimțit impactul economic creat de contextul pandemic.

Peste două treimi (69%) dintre respondenți consideră regiunea atractivă pentru investiții, iar dintre aceștia 65% sunt investitori activi în regiune care vor continua planurile de expansiune, fiind mulțumiți cu rezultatele obținute în tranzacțiile anterioare.

De menționat este și faptul că, atunci când vine vorba de direcțiile post-COVID-19, respondenții PE au fost mult mai optimiști în privința perspectivelor de viitor decât omologii lor din corporații. În timp ce 43% dintre cumpărătorii strategici au declarat că au un apetit mai scăzut pentru tranzacții, în cazul respondenților din fondurile de investiții doar 16% dintre ei au afirmat același lucru.

Fondurile de investiții se află pe o poziție solidă, în parte datorită abordării acestora față de asumarea riscurilor în ceea ce privește participarea la un ciclu de creștere economică”, a declarat Horst Ebhardt, partener în cadrul biroului Wolf Theiss Viena. „Fiind o clasă de active, acestea au acumulat, de asemenea, numerar semnificativ pe care trebuie să îl utilizeze, în prezent existând diverse strategii de utilizare a acestuia. Fondurile de investiții pot oferi o gamă largă de mijloace de finanțare, în funcție de sector sau de nivelul controlului corporativ avut în vedere. De exemplu, vedem din ce în ce mai multe fonduri importante de investiții care ocupă poziții minoritare în companii performante”.

Sectorul TMT a însumat tranzacții în valoare de 8,3 miliarde de euro în întreaga regiune, o cotă de piață de 29% din totalul tuturor proiectelor de M&A. În timp ce tehnologia a jucat un rol important în zona de M&A la nivel global în 2020, în Europa Centrală și de Est, telecomunicațiile au ocupat primul loc.

Pe de altă parte, problemele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) au fost evidențiate ca fiind o parte în creștere a peisajului de tranzacționare din CEE/SEE. Aproape două treimi (63%) dintre respondenți au spus că verificarea ESG în tranzacții va crește în următorii trei ani, 37% considerând că va crește semnificativ.

Pentru a vizualiza studiul complet, vă rugăm să accesați următorul link.

M&A spotlight on CEE/SEE – studiu Wolf Theiss & Mergermarket: optimism rezervat în ceea ce privește tranzacțiile de M&A în CEE/SEE în 2021 was last modified: februarie 2nd, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: