Lucian Boia: Trăim într-o lume mică, tot mai mică

2 apr. 2016
Vizualizari: 1052
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Articol de Daniela Oancea, preluat din cariereonline.ro.

Fenomenul migrației e firesc într-un anumit fel, dacă ne gândim că e întâlnit în toate perioadele istoriei: populațiile au migrat, s-au deplasat, s-au amestecat. Dacă acceptăm însă că nimic din ce-a fost nu se repetă sau nu se repetă întocmai, e normal să fim luați prin surprindere de actuala invazie. Deși mulți sunt tentați să creadă altfel, pentru Lucian Boia istoria este liniară, ea nu se desfășoară ciclic. Noutatea este că am intrat într-o fază în care ritmul ei crește: trăim o epocă de accelerare continuă. O epocă începută odată cu cristalizarea civilizației occidentale, când pentru prima dată s-a afirmat ideea progresului, a unei zile de mâine altfel decât cea de azi.

De la Revoluția Industrială încoace, fenomenul s-a accentuat, creșterea materială a societății a devenit mai rapidă, mai vizibilă, la fel și transformările ei de tot felul: ideologice, politice, precum și cele care țin de mentalități și mod de viață.

„De câteva secole încoace istoria se tot accelerează, dar în epoca noastră accelerarea a devenit și mai accentuată”, a declarat Lucia Boia pentru Revista CARIERE.

Felul în care se schimbă lucrurile și modul de viață e vizibil de la un deceniu la altul, ba chiar de la un an la altul. Raporturile dintre oameni se transformă, mentalitățile se schimbă. E suficient să ne gândim numai la ce schimbări au adus internetul și telefonia mobilă în modul de viață și observăm că toate fenomenele se petrec mult mai repede și sunt mai legate între ele, mai amestecate.

„Pe de o parte, avem procesul de globalizare, care a mers foarte departe – lumea a devenit foarte mică, tot mai mică –, pe de altă parte e tot mai variată, de o varietate tot mai evidentă. Două principii opuse se ciocnesc, pe de-o parte, globalizarea, iar pe de altă parte, afirmarea identităților, a specificităților de tot felul. Acesta este un amestec interesant. Poate să fie fertil, să dea naștere la combinații interesante între culturi și civilizații, dar, în același timp, ascunde și primejdia unor confruntări violente, cum vedem că se petrec în vremurile noastre”, spune istoricul.

„Față de alte valuri, această migrație diferă prin proporție, care este impresionantă. În lumea occidentală de zeci și zeci de ani, oamenii vin din toate colțurile lumii, acum însă procesul s-a intensificat, și se afirmă tot mai mult preocuparea față de viitor: până unde se va merge, unde se va ajunge cu această migrare a unui val tot mai numeros de persoane venite din alte colțuri ale lumii, din alte civilizații, cu alte mentalități, cu alt mod de viață, cu alte valori?”, se întreabă Lucian Boia.

Așa cum o spune cu orice prilej, Lucian Boia afirmă că nu avem cum să cunoaștem și nici cum să aproximăm viitorul. Viitorul este o mare necunoscută, fiindcă sunt factori variabili în joc. Chiar dacă i-am cunoaște în detaliu, acțiunea lor ar rămâne neprevăzută. Lucrurile se amestecă și pot să evolueze în toate modurile posibile: „Putem să construim scenarii și să facem presupuneri, dar eu n-aș afirma niciodată că lucrurile se vor desfășura într-un fel sau în altul. Te aștepți ca unele fenomene să ducă într-o direcție și ele duc în cea opusă. Gândiți-vă numai cât entuziasm a fost în lumea occidentală când s-a petrecut așa-numita primăvară arabă – sunt câțiva ani de-atunci. Exista așteptarea ca lumea arabă să se democratizeze, să meargă spre o anumită laicizare, potrivit unui model apropiat de cel al lumii occidentale. Acum vedem că mișcarea asta a dus în cu totul altă direcție și s-a ajuns la conflictele pe care le cunoaștem în prezent – la Statul islamic pe de o parte, la migrarea masivă spre Europa.”

Citiți continuarea articolului pe Cariere Online.

Lucian Boia: Trăim într-o lume mică, tot mai mică was last modified: noiembrie 3rd, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: