Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice – modificări (O.U.G. nr. 103/2017)

9 ian. 2018
Vizualizari: 22132
Art. 159 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 159 alin. (3) prevedea:

„(3) Pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. c), dovada stagiului de cotizare, realizat până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se face cu adeverința eliberată în baza declarațiilor privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, a declarației de asigurare sau a contractului de asigurare socială, după caz”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 159, alin. (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. c), dovada stagiului de cotizare, realizat în sistemul public de pensii, se face cu adeverința eliberată de casele teritoriale de pensii pe baza declarațiilor privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, a declarației individuale de asigurare, a declarației nominale de asigurare sau a contractului de asigurare socială, după caz”.

 

Art. 160 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 160 alin. (2) prevedea:

„(2) Certificarea stagiului de cotizare, realizat până la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale se face de casele de pensii sectoriale, pe măsura preluării datelor din actele doveditoare prevăzute la art. 159 alin. (2)”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 160, alin. (2) se abrogă.

 

Art. 162 alin. (6) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 162 alin. (6) prevedea:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„(6) Pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) care nu pot dovedi cu acte drepturile salariale de care au beneficiat în perioadele anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut/net, după caz, din perioada respectivă”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 162, alin. (6) se abrogă.

 

Art. 162^1 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 162 se introduce un nou articol, art. 162^1, cu următorul cuprins:

„Persoanele care, până la data de 1 ianuarie 2018, au beneficiat de plăți compensatorii, pentru care s-a achitat contribuția din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează suma obținută în urma aplicării asupra drepturilor primite a raportului dintre cota de contribuție individuală de asigurări sociale și cota de contribuție de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiții normale”.

 

Art. 163 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 163 alin. (4) prevedea:

„(4) Pentru perioadele de stagiu de cotizare prevăzute la art. 16 lit. d) la determinarea punctajului lunar se ia în calcul cuantumul ajutorului”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 163, alin. (4) se abrogă.

 

Art. 164 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 164 alin. (2) prevedea:

„(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a) -c) și g), realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 164, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)-c), anterioare datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective”.

 

Art. 164 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 164 alin. (5) lit. b) prevedea:

„(5) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1), realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul punctajului lunar se utilizează:

(…)

b) 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective, în situațiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b), c) și g)”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 164 alin. (5), lit. b) se modifică și va avea următorul cuprins:

„b) 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective, în situațiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b) și c)”.

 

Art. 167 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 167 prevedea:

„În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează solda brută sau netă/salariul brut sau net, după caz”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 167 se abrogă.

 

Art. 172 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 172 alin. (2) prevedea:

„(2) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale și pensii pentru agricultori, sistemul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale și la sistemul de asigurări sociale de stat, la stabilirea punctajului se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 172, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale și pensii pentru agricultori și la sistemul de asigurări sociale de stat, la stabilirea punctajului se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective”.

 

Art. 172 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 172 alin. (3) prevedea:

„(3) Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul public de pensii și la sistemul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, după caz, la stabilirea pensiei se iau în considerare toate veniturile asigurate din perioadele respective”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 172, alin. (3) se abrogă.

 

Art. 175 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 175 prevedea:

„(1) Evidența nominală a persoanelor asigurate din luna de raportare se realizează prin declarația prevăzută la art. 296^19 alin. (1).

(2) Modelul declarației individuale de asigurare, al contractului de asigurare socială, precum și modelele celorlalte documente necesare în vederea evidenței drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege se stabilesc de CNPP, se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și se publică în Monitorul Oficial al României”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 175 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Modelul contractului de asigurare socială și al actului adițional la acesta se aprobă prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Modelele deciziilor de pensie/indemnizații și pensii de serviciu prevăzute de legile cu caracter special se aprobă prin ordin al președintelui CNPP”.

 

Art. 177 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 177 prevedea:

„(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuția individuală de asigurări sociale, suportată de asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), nu va diminua venitul net al acestora.

(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se realizează prin majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate corespunzător diferenței dintre cota de contribuție individuală de asigurări sociale, prevăzută de prezenta lege, și cota de contribuție individuală prevăzută de legislația anterioară.

(3) Aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv la majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate, astfel încât contribuția de asigurări sociale suportată de asigurații prevăzuți la alin. (1) să nu conducă la diminuarea venitului net al acestora, se va face pe baza normelor metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 177 se abrogă.

 

Art. 179 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 179 prevedea:

„(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani.

(2) În cazul prestațiilor de asigurări sociale, altele decât pensiile, recuperarea sumelor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator sau, după caz, de instituția care efectuează plata drepturilor de asigurări sociale.

(3) CNPP, prin casele teritoriale de pensii, precum și casele de pensii sectoriale recuperează sumele plătite necuvenit de la plătitorii prevăzuți la alin. (2).

(4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii și al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.

(5) Debitele reprezentând contribuții de asigurări sociale sau prestații de asigurări sociale mai mici de 10 lei nu se urmăresc.

(6) Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedați nu se mai urmăresc.

(7) Sumele cu titlu de contribuții de asigurări sociale, rămase nerecuperate de pe urma asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV, decedați, nu se mai urmăresc”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 179 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) În cazul sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii emit decizii de recuperare, prin care se stabilește în sarcina beneficiarilor obligația de restituire a acestor sume.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani.

(3) Decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale constituie titlu executoriu.

(4) În cazul ajutorului de deces plătit necuvenit prin intermediul altor instituții, recuperarea sumelor se efectuează de instituția plătitoare a ajutorului de deces, în condițiile legii.

(5) Debitele reprezentând prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, mai mici de 40 lei, nu se mai urmăresc.

(6) Actualizarea sumei prevăzute la alin. (5), ca urmare a modificării prevederilor legale în materie, se face prin ordin al președintelui CNPP.

(7) Sumele rămase nerecuperate după decesul beneficiarilor nu se mai urmăresc.

(8) În cazul sumelor cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale virate din eroare, ulterior decesului, în contul bancar al titularului, eroare determinată de necomunicarea, până la data efectuării viramentului, prin orice mijloace, către casa teritorială de pensii a cauzei de încetare a plății drepturilor, aceasta are obligația de a efectua demersuri în vederea identificării persoanei care a încasat sumele respective.

(9) În situația în care, în urma demersurilor efectuate, persoana care a încasat necuvenit prestația nu poate fi identificată în termen de 3 ani de la data decesului titularului dreptului, suma încasată necuvenit nu se mai urmărește.

(10) Deciziile prevăzute la alin. (3) se contestă conform Codului de procedură fiscală”.

 

Art. 181 din Legea nr. 263/2010 (modificată prin O.U.G. nr. 103/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 181 prevedea:

„(1) Debitele provenite din prestații de asigurări sociale se recuperează prin executorii proprii ai CNPP, precum și ai caselor de pensii sectoriale și se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2) La recuperarea debitelor în conformitate cu dispozițiile alin. (1) se aplică prevederile Codului de procedură fiscală în materie”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 181 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Prin derogare de la prevederile art. 226 alin. (10) din Codul de procedură fiscală, debitele provenite din prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale se recuperează prin reținere/compensare din/cu drepturile lunare plătite debitorului prin casele teritoriale de pensii.

(2) Reținerile/compensările prevăzute la alin. (1) se efectuează de casele teritoriale de pensii, cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani.

(3) În cazul în care, la data emiterii titlului executoriu, se constată că recuperarea debitului conform prevederilor alin. (1) și (2) nu se poate face în termenul general de prescripție de 3 ani, casa teritorială de pensii transmite titlul executoriu organului fiscal central, în vederea punerii în executare silită, potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală.

(4) Debitele recuperate în condițiile alin. (1)-(3) se fac venit la bugetul din care au fost finanțate sumele încasate necuvenit.

(5) În situația prevăzută la alin. (3), procedura de transmitere, de către casele teritoriale de pensii, a titlurilor executorii, precum și aceea de evidență a recuperării debitelor se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii și justiției sociale”.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice – modificări (O.U.G. nr. 103/2017) was last modified: ianuarie 29th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.