Lecția de zbor: Georgeta Filitti, istoric

5 feb. 2021
Vizualizari: 2165
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Mi-am spus dintotdeauna că prin ochii noștri Dumnezeu ne privește.

Mi-am zis că nu ne zărea nu pentru că Ceaușescu stingea prea devreme lumina, ci pentru că eram noi prea cenușii. În ultimii ani, tristețile noastre asumate, împăcate se înșirau cuminți și tăcute, colier la gâtul tovarășei. Elena râdea.

Cu rația în sânge, nu mai realizam că nici calul din poveste nu nechează, de nu-i dai jăratic. Nu mai aprindeam de mult lumina din interiorul nostru, iar fetița cu chibrituri avea de acum două mâini stângi, de-tâtea reparații ideologice. Nu mai reușea să aprindă în noi focul acela, vâlvătaie de speranță, chiar și cu riscul că ar fi putut arde biblioteci întregi cu povești din libertate.

Eu speram că va veni o zi în care până și cuiele ruginite, sătule să se tot înmoaie în rănile atâtor Christoși nevinovați, să se spovedească și să se lase topite în gloanțe pentru eliberarea noastră. Că va veni ziua în care să râdem și să plângem, să iubim și să urâm, altfel decât la paușal, cum ne obișnuisem.

Îmi spuneam mereu că libertatea e ca mersul pe bicicletă și mă rugam să nu moară prea repede cei de la care mai puteam învăța. Mă minunam în fața orologiilor ce țipau încă Hora Unirii, prevestind zborul.

Refuzam tușa neagră a nefericirii.

Între gratiile de oțel, zilele și nopțile noastre treceau egal, luni cu duminică, fără bucurii, speranțe sau vise. A venit și ziua în care colivia s-a strivit și ne-am trezit direct sub cer. Un cortegiu tăcut de 23 de milioane de umbre cu colivii.

Fiecare își purta cu demnitate și grijă, în brațe, în colivie, propriile frici, păsări oarbe, îngrășate cu grăunțele nedreptăților văzute, trăite.

23 de milioane de colivii în colivie. După ce înjurăturile unui popor întreg au fost mitraliate într-o zi, direct în stomacul lui Ceaușescu, timpul s-a îmbrăcat pe dos, cu hainele din anii ’30, și am trăit o clipă iluzii de cabaret. Apoi, ne-au speculat rănile la bursă și-am ascultat cu sufletul la gură discursuri doar de dragul corbilor. Pe placul lor.

Într-un sfârșit, ne-am procopsit tot cu unii cărora le mirosea gura a osanale. Trecuse decembrie 1989. Ne eliberasem. Sau poate ne eliberaseră, Dumnezeu mai știe!

Acum, peste ani, mi-a fost dat să citesc un interviu cu istoricul Georgeta Filitti. „Ce a fost revoluția? A fost o lovitură de stat…”. Un răspuns dezarmant. Firescul asumat. Refuz să mai gândesc… ce a fost. Mă întreb până când îi vom mai lăsa pe alții să decupeze cu foarfeca singurătăți în viețile noastre. Poate până în ziua în care noi, cei ce încă nu am părăsit colivia, vom avea puterea de a înțelege lecția de zbor a doamnei Georgeta Filitti.

Legal Point: Stăm de vorba cu doamna Georgeta Filitti, istoric, cercetător… Cum să vă mai prezentăm în interviul acesta?

Georgeta Filitti: Cred că e cazul să mă prezentați foarte blând, și anume sunt un istoric care a ieșit la pensie; sunt istoric modernist, m-am bucurat de meseria pe care am făcut-o, am iubit-o și continui să o iubesc. Așa se face că lucrez la Fundația Calea Victoriei. Și, în genere, să știți că răspund unor solicitări, fie că e vorba de o prefață la o editură, fie că e vorba de o editură care-mi cere o lucrare – am peste 60 de volume tipărite –, și, evident, conferințe, în dreapta, în stânga. O să mă întrebați de unde conferințe. Cred că mi se trage de la ceva – nu e ludic, dar cred că de acolo mi s-a tras. Am fost în situația, începând din 1975, de a-l edita pe Kogălniceanu, și anume oratoria lui. Și parcurgându-i discursurile ca să le tipăresc, ceea ce am și făcut, am intrat puțin în pielea lui: cum ar fi fost dacă eram eu în situația de a convinge un Parlament… Nu, nu pot să fac nicio paralelă între Parlamentul de atunci și cel de acum, pentru că ăia erau oameni implicați, oameni cunoscători, era în majoritate vorba de avocați, că ai nevoie de juriști ca să facă legile, nu pui cântăreți de muzică ușoară, șoferi sau mai știu eu ce, ce-i în Parlamentul nostru astăzi. Însă, în orice caz, trebuia să ai o foarte bună pregătire, ca, în momentul în care veneai la tribună, să știi ce spui. Nu puteai să te bâlbâi, nu puteai să spui că habar n-ai. El este un mare pledant și eu vreau să-i calc pe urme. Rămâne să-mi spuneți dumneavoastră dacă reușesc.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Legal Point: Povestiți-ne puțin din copilăria dumneavoastră. Știu că erați pasionată de istorie, aceste lucruri esențiale ale vieții…

Georgeta Filitti: Nu știu dacă n-o să fiți puțin mirat, dar am fost – și am și rămas – un om destul de răsfățat. Nu-mi dau seama, dar toți cei din jur m-au răsfățat când eram mică, eram și copil singur la părinți, și pe urmă așa a fost cadrul în care m-am dezvoltat – fiecare mi-a căutat puțin în coarne. E și bine, e și rău. Dar am trăit într-o casă de intelectuali. Cu alte cuvinte, cărțile erau un lucru de la sine înțeles, și sigur că, mic copil fiind sau adolescentă, mai ales, începe să-ți placă un personaj. Vezi o carte, vezi un bust, vezi un chip pe care părinții, din cine știe ce pricină, îl țin acolo…

Legal Point: Și așa v-ați îndrăgostit de Cezar.

Georgeta Filitti: Și așa m-am îndrăgostit de Cezar. Și pe urmă, sigur… Nu intrăm în amănunte, când ai 16 ani, îți amintești tot felul de lucruri. Dar dacă Cezar s-a plimbat cu Cleopatra la Alexandria, de ce nu m-aș fi plimbat și eu? Mai ales că era un vis care nu costa și era foarte frumos, dar vă mărturisesc, când am ajuns efectiv la Alexandria, am fost și fericită, și nefericită. Pentru că Alexandria este un oraș la Mediterana, scăldat în soare, și puteai să-ți imaginezi că te plimbi cu Cezar; în același timp însă, Biblioteca din Alexandria, dintr-o rațiune economică, fiindcă, vai, asta este ceea ce domină epoca noastră, a fost construită de norvegieni. Or, norvegienii au făcut o construcție după chipul și asemănarea lor. Adică e o construcție cenușie, asimetrică, care n-are peristilurile splendide ale bibliotecii, geamurile scăldate în soare, folosește tot timpul lumină artificială… Am fost foarte decepționată, asta vă spun, când am ajuns la maturitate acolo. Pe urmă, sigur că lucrurile așa s-au rostuit. Mă îndreptam spre Istorie… Și poate că în viața fiecăruia un rol esențial îl joacă familia.

În primul rând, mama m-a susținut teribil: „Vrei să faci Istorie, fă Istorie”. Doar că, în momentul în care am intrat eu, în 1956, istoria la noi se făcea destul de schematic, aș spune. Era vorba de un manual unic, după care învățai și intrai, după care cursurile nu mai erau ce fuseseră. Adică era Istoria URSS, era Istoria Partidului…

Legal Point: Venise comunismul, în ’48 mai ales, nu? Cum v-a surprins această venire a comunismului?

Georgeta Filitti: Sigur. Bine, sunt născută în 1938, vă dați seama că eram copil, deja începuse în familie această duplicitate. Adică: „Să-ți ții gura, să nu vorbești!”. Fiindcă se mai întâmplau unele lucruri. Mai era un unchi arestat… Știți, nu neapărat că ar fi făcut politică militantă, dar e perioada când e suficient să ai un văr sau o rubedenie care a făcut nu știu ce politică…

Legal Point: Ești neam cu burghezul.

Georgeta Filitti: Ești neam cu burghezul. Dar eu aveam ceva, care m-a urmărit până la Revoluție, și anume mama mea era croată. Or, știți foarte bine, Iugoslavia, Tito… Și mama ce putea să fie decât spioană a lui Tito? Și atunci era foarte, foarte urmărită, iar eu trebuia să scriu lucrul acesta la fișele pe care le completa manual. Pe urmă, povestea a escaladat. De ce? Fiindcă, în sfârșit, în 1961 m-am căsătorit cam împotriva „curățeniei” dosarului cu un polonez, care era teolog în spațiul românesc, dar care descindea din regii Poloniei.

Legal Point: Tot burghez…

Georgeta Filitti: Chiar urâtă treabă. Pe urmă, în 1985, m-am căsătorit chiar cu un „bandit” – al doilea soț; murise primul – Manole Filitti. Ăsta făcuse și pușcărie… Noi trebuia să completăm orice modificare se producea în viața noastră civilă, căsătorie, moarte, cunoștințe, a venit cineva, o rubedenie – trebuia să consemnezi acolo. Și atunci am spus că soacra mea era născută la Bruxelles. Cum să fie cineva născut la Bruxelles?! De ce? Pentru că taică-său era atașat militar acolo. Asta a fost ceva îngrozitor, spion…

Legal Point: Clar, ce mai, fără discuție.

Georgeta Filitti: Nu-i așa? Și sigur că lucrurile astea au fost destul de proaste. Dar, revenind la Facultatea de Istorie, vă spuneam că eu vin dintr-o familie unde exista o viață rostuită, dar care ascundea și niște nefericiri. Părinții mei nu se înțelegeau. Atunci s-au despărțit, iar această suferință, reflectată în viața mea, a făcut ca eu să fiu foarte, foarte aplecată spre facultate, spre studiu. Nu vreau să mă diferențiez de ceilalți colegi – vai, cât am studiat eu! Am studiat de disperare.

Legal Point: Am înțeles. V-ați refulat, într-un fel, în carte.

Georgeta Filitti: Am stat așa și am învățat. Și mi-a prins bine.

Legal Point: Am citit că, la început, dumneavoastră – și toți copiii care erau atunci – credeați în idealurile comuniste.

Georgeta Filitti: O, da!

Legal Point: Erau prezentate frumos… Cum era butada aia: Ana și cu Dej…

Georgeta Filitti: „Ana, Luca și cu Dej bagă spaima în burghezi”. Ba, mai mult, am fost președinte de unitate de pionieri. Comandant de unitate. Și, mai ales, era, așa, un bulumac, aș zice. Îmiaducamintecă era ceva foarte greu, era steagul ăsta pe o hampă, dar aia era teribil de grea și trebuia să o ducem de la 6 dimineața…

Legal Point: Primeați raportul de la pionierii comandanți de detașament…

Georgeta Filitti: Absolut, și era colega mea, Violeta Stamatiad, nepoata poetului simbolist, care, vai, nu fusese făcută pionieră. Și a venit maică-sa la școală… Vă dați seama că aici erau niște lucruri… Să nu-mi spună nimeni că la 8 ani, la 10 ani, la 12 ani era anticomunist. Ăștia care declară așa ceva sunt niște fanfaroni.

Legal Point: Corect. Când v-ați dat seama că regimul nu funcționează în fapte ca în doctrină?

Georgeta Filitti: Să știți că mi-am dat seama foarte repede, adică cei din jur își dădeau deja seama. Pe urmă, încet, încet, și noi, cu mintea coaptă…

Legal Point: Dumneavoastră personal.

Georgeta Filitti: Păi pe la 16-18 ani am văzut eu că una era ce se spunea la „Europa Liberă”…

Legal Point: Ascultați „Radio Europa Liberă”?

Georgeta Filitti: Da, asta ascultam. Și mai era un lucru. Începeai să înțelegi de ce cutare n-are serviciu, de ce cutare a dispărut… Păi era la „pension”… Să știți că eu am realizat accepția de „pension” sau am aflat-o destul de târziu. Nu pricepeam. Ziceam: „Stai, că ăsta e om matur, ce caută la pension?”. Ca să-mi dau seama că e la pușcărie. Pe urmă, când au început să vină unul-altul, nu vorbeau, dar aveau un chip emaciat, fără culoare, erau foarte închiși în ei, și, în genere, mama, tata îmi atrăgeau atenția: „Nu pune întrebări!”. Eu nu socot că am avut un merit, dar să știți că am fost totuși un copil foarte ascultător. Fiindcă părinții mei au discutat foarte mult cu mine. Nu m-au bătut niciodată, nu m-au repezit, nu m-au înjurat și totdeauna mi-au explicat.

Legal Point: În momentul în care ați fost felicitată ca șefă de promoție, aveați o frică de regim și vi se părea că o să vă aresteze atunci?

Georgeta Filitti: Da, fiindcă a fost un moment la care nu m-am așteptat. Și cred că nu s-a așteptat nimeni. Și poate și reacția profesorilor a fost pe măsură. Eu trebuie să vă spun că, de-a lungul facultății, examenele au fost o catastrofă pentru mine. A trebuit să mă maturizez pentru ca relația cu restul celor din jur să devină normală, eu să fiu relaxată, ba chiar să-i domin ușor. Atunci mi-era groază și de spaima asta a examenelor, îi rugam să mă asculte prima, ca să scap. Și profesorilor le era egal dacă mă luau pe mine sau îl luau pe altul; să scape de seria de ascultați. Or, eu vă spun: eu învățam cu disperare. Și atunci, încet, încet, profesorii și-au dat seama că notele trebuie date de la mine în jos. Să știți că asta nu mi-a creat decât animozități printre colegi, care nu se grăbeau să învețe. Or, la sfârșitul facultății cred că a existat o bună dispoziție generală printre profesori – „Bravo ei, uite, asta a fost o studentă bună!”. Și s-a întâmplat un lucru: în clipa când să intru pentru repartiție, un coleg al meu, care nu-mi era prieten, zice: „Eu sper să ajungi la cocean”.

Legal Point: Ce înseamnă?

Georgeta Filitti: Era o formulare dublă: coceanul în înțelesul de „să te duci în agricultură”, undeva într-un sat; dar coceanul știți că mai are un corespondent într-o formă anatomică. Adică era un golan ăsta, era și jumătate țigan… Și, cu spaima asta, că nu știu ce se va întâmpla, într-adevăr, eu foarte orășeancă, vă dați seama, eram disperată să ajung la țară. Și-mi aduc aminte că, în anul III, profesorul Condurache – era de Istorie veche – a ținut foarte mult să fac arheologie. Noi, în anul III, ne separam ca specializare. Și dânsul m-a întrebat dacă nu vreau să devin arheolog. Și eu am fost suficient de obraznică să-i spun: „Nu, fiindcă pe șantier nu pot să fac duș când vreau”. Fusesem eu pe niște șantiere și se spălau cu mare economie. Or, în momentul în care am intrat în comisie, iar comisia s-a ridicat în picioare, am crezut că e ceva nefiresc, m-am speriat.

Legal Point: Și, când colo, era recunoștință.

Georgeta Filitti: Da! Și, mai ales, am avut de ales. Și am avut de ales, cum să vă spun, între facultate – adică să rămân asistent la facultate – sau să merg la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.

Legal Point: Și ați ales să mergeți la Institut.

Georgeta Filitti: Am ales și nu regret, fiindcă acolo am întâlnit un grup de oameni… Am fost norocoasă, știți? Vă spuneam la începutul discuției că am fost răsfățată. Eu socot că și acesta a fost un răsfăț teribil, să pot intra într-un grup de cercetare – erau și mai așa, și mai așa –, dar eu am mai prins oameni formați în vechea școală.

Erau oameni formați în perioada interbelică, unii în țară, alții în străinătate. Adică să-l ai coleg – spun coleg cu tot respectul, să nu mă înțelegeți altfel – pe profesorul Giurescu, tatăl contemporanului nostru Dinu Giurescu, cu care altminteri sunt foarte prietenă, pe Dan Berindei, Cornelia Bodea, profesorul Zane, profesorul P.P. Panaitescu, profesorul George Fotino… Și, pe urmă, să știți că s-a întâmplat ceva. Nu știu dacă toți istoricii sunt așa, dar eu am rămas până la sfârșitul vieții foarte curioasă. Adică mi se pare că trebuie să mă informez continuu. Să nu înțelegeți că mă interesează să știu cine cu cine s-a încurcat. Nu sub aspectul ăsta. Însă în 1964 – eram de 3 ani la Institutul Iorga – s-a întâmplat ceva extraordinar, și anume s-au deschis închisorile, și atunci au fost repartizați la Institutul Iorga vreo 10-12 foști deținuți politici. Dar ăștia erau, dacă stau să mă gândesc bine, toți aveau formație juridică, unul dintre ei fusese apărătorul lui Codreanu, fusese legionar. Ceilalți făcuseră altfel de politică. Dar, dincolo de aspectul politic, era marea lor știință. Și în Institut s-a constituit un colectiv de vechi drept românesc. Asta să știți că e ceva foarte subtil și foarte interesant. Oamenii au fost lăsați să lucreze, de spaimă ăștia lucrau, să știți că nu stăteau la șuetă, să bea cafele, să treacă timpul. Și lucrau ei, lucram și noi. Erau foarte deschiși în a ne furniza informații despre știința lor, fericiți că acum lucrează în libertate, iar noi, ăștia tineri – care au vrut, nu te obliga nimeni –, am beneficiat de această comunicare cu oameni din altă lume…

Legal Point: Au trecut prin viață…

Georgeta Filitti: Trecuseră prin viață și erau destul de reținuți în a povesti. Dumneavoastră știți că toți cei care au ieșit din pușcărie…

Legal Point: Chiar citesc în aceste zile o carte a domnului Florin Constantin Pavlovici – „Frica și pânda” se numește… tot fost deținut politic, a scris două cărți… Oamenii aceștia ieșiți din pușcărie, datorită convingerilor lor anticomuniste, o iscuțime de minte extraordinar de profundă. Și cred că ați avut ce învăța de la oameni de genul acesta.

Georgeta Filitti: Am avut ce învăța… Sigur, vă spuneam, încet, încet, oamenii s-au deschis către noi, poate și unde eram o femeie tânără, cu ochii deschiși, îi ascultam, nici nu răsuflam. Și, încet, încet, mi-au povestit unele lucruri care țin de coșmar. Însă aș zice că marea mea experiență avea să vină puțin mai târziu. Terminând facultatea, chiar eram pe ultimii ani de facultate, când, tocmai datorită rezultatelor ăstora cuminți, am primit un permis de lectură la Biblioteca Academiei. Ca și în legătură cu Parlamentul, mă grăbesc să spun că Biblioteca Academiei, în momentul de față, nu este ce a fost odată. Și odată, chiar sub dictatura comunistă. Cu alte cuvinte, nu oricine avea acces. Trebuia totuși să ai o justificare – să fii cercetător, să fii profesor. Acum plătești 50 de lei și stai tot anul acolo și îți pierzi vremea. Or, lucrând la Biblioteca Academiei, la 2-3 mese alături de mine, în sala de manuscrise, era un domn, absolut drept, absolut rigid, citea, se așeza pe scaun… nu se mișca ore întregi. Mă tot uitam… Zic: „Doamne, dar cum poate să stea?!”. Dacă stă dânsul, trebuie să învăț și eu să stau. Când ești tânăr, îți vine tot timpul să te ridici, să te duci, să bei apă, să discuți… După vreo jumătate de an, domnul acesta s-a dus la catalog, s-a uitat să vadă cum mă cheamă, la locul la care stăteam, și-mi spune: „Să ții la preț! Ai bosă de cercetător”. Am sărit în sus… Așa am aflat că era profesorul Victor Slăvescu, academician, rector al Academiei Comerciale, Ministrul Înzestrării Armatei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, membru în comitete, mare economist. După Iorga, este al doilea român ca operă, ca întindere. Și, încet, încet, i-am devenit învățăcel. Mi-am făcut doctoratul cu dânsul, fără ca Domnia Sa să aibă dreptul să conducă, fiindcă fusese decăzut din toate drepturile. Mai avea dreptul să stea să citească la Bibliotecă. Și, dacă vreți, am fost recompensată nu numai prin discuțiile pe care le-am avut cu Domnia Sa, nu numai prin faptul că m-a învățat să judec, să fac o lucrare cap-coadă – că în facultate înveți diverse lucruri, dar, ca să scrii o carte, îți trebuie puțin alte mijloace. Dar, la sfârșit, mi-a lăsat biblioteca, mi-a lăsat arhiva… Ce vedeți – scheletul ăsta de bibliotecă – e de la profesorul Slăvescu. Eu i-am recompensat această grijă, această solicitudine, publicându-i 9 volume de operă. Și sunt foarte mândră, iar acum mă pregătesc… Am fost la Rucăr, unde s-au împlinit 40 de ani de la moartea lui; lucrările pe care le-am editat sunt foarte interesante, dar cel mai interesant mi se pare a fi jurnalul. El a ținut un jurnal din 1923 până la 6 mai 1950, ora 10 jumătate seara. Și pe urmă trage o linie, simțea – că peste două ore a fost arestat.

Legal Point: Extraordinar! Doamna profesoară, înainte să vorbim despre Kogălniceanu, trebuie să vă întreb ceva – e o curiozitate nu doar a mea, ci a multora dintre noi, cei care am trecut pragul anilor ’90. Știu că în 1990 a fost o mică degringoladă, din punct de vedere academic, a profesorilor de istorie. Multe dintre evenimente se pare că au fost puțin ajustate – să fiu blând – pentru ca sistemul comunist să iasă în evidență. Toți erau antilegionari, toți erau antifasciști ș.a.m.d. Dacă nu erai în trecut cu un pic de trecut revoluționar, nu ajungeai în funcții de conducere – cum au fost Ceaușescu și alții. În 1990 se întâmplă schimbarea, cel puțin din punct de vedere social se încerca. Și dumneavoastră știți bine vremurile acelea, eu eram foarte tânăr. Îți venea să îmbrățișezi pe toată lumea pe stradă. Credeai că, în sfârșit, România intră pe drumul cel bun; în sfârșit, am scăpat de tiranie; în sfârșit, putem spune ce vrem. Aveți câteva din reperele istorice, ajustate oarecum de comuniști, care nu au fost conform realității și pe care ați putea să ni le spuneți astăzi? Adică anumite evenimente, anumite exagerări, ce știm noi astăzi din ce am învățat, care, de fapt, nu sunt chiar așa și pe care ați putea să le corectați în câteva cuvinte?

Georgeta Filitti: Să știți că lucrurile erau mult mai grave decât vă imaginați dumneavoastră astăzi…

Legal Point: Eu am fost blând acum.

Georgeta Filitti: Ați fost foarte blând. Au fost adevărate distorsionări, este foarte greu, pentru că lumea astăzi, dacă băgați de seamă, nu mai are răbdare. Toată lumea vrea o pilulă de istorie, rapid. „Da, să-mi spuneți istoria adevărată, dar repede, că eu n-am timp”. Așa ceva nu se poate. Și atunci rolul ăsta simplificator și l-au luat istoricii din răstimpul ăsta, și n-aș zice neapărat istoricii, fiindcă erau niște dispoziții. Era Roler – era atotputernic –, Leonte Răutu – la fel, atotputernic –, și atunci toate evenimentele istorice purtau pecetea unei noțiuni difuze – poporul, clasa muncitoare. Cine a făcut unirea din 1918? Un instinct pomenit i-a făcut pe 200.000 de oameni să se ducă la Alba Iulia și să vadă ce-i acolo. Pentru că nu puteai să spui că a existat un consiliu dirigent, în care era Maniu – Maniu era nomina odiosa, era interzis – ș.a.m.d. Brătienii la fel… Și tu învățai că poporul… Și chiar ca student, dacă trânteai prostia asta că poporul face o lege… Cum să facă poporul o lege? Chiar într-un Parlament de operetă, cum îl avem noi, totuși e un grup de câteva sute de profitori, care se cheamă parlamentari. Dar forma e păstrată, nu? Cineva vine cu o propunere – că e neghioabă, că ăia o votează după capul lor… nu discut chestia asta. Sigur că asta a fost o deformare, dar s-au mai întâmplat și niște lucruri. Vedeți, e o poveste pe care noi, românii, n-o prea avem: noi n-avem măsură. De cevă spun? Ne-am propus să discutăm și despre marea dragoste a mea, care este Mihail Kogălniceanu. Or, când s-a decis tipărirea operei lui Mihail Kogălniceanu, autoritățile comuniste au fost de acord.

Pentru că el este totuși în spatele loviturii de stat, care permite o serie de legi; este în spatele reformei agrare; scrie despre țigani cu bunăvoință ș.a.m.d. Și atunci s-a permis tipărirea operei lui Kogălniceanu. Și așa se face că, din 1975 până la Revoluție, eu am scos vreo 8 volume, masive, din Kogălniceanu. Am avut și noroc de o cenzoriță care s-a luptat pentru fiecare cuvânt, încât n-am tăiat din oratoria lui parlamentară niciun rând…

Dar după Revoluție a venit altă idee: „Ha, sigur, păi ăsta a fost agreat de Ceaușescu. Nu-l mai tipărim”. Și au trebuit să treacă niște ani, și abia în 2004 am reușit să închei opera oratorică, parlamentară, a lui Mihail Kogălniceanu. Mă refer și la Iorga, pentru că tot eu am avut marea șansă… Iorga a fost ținut la index… Vă vine să credeți, domnule? Eu am terminat Facultatea de Istorie fără să am acces la opera lui Nicolae Iorga oficial. O aveam în casă, o mai aveau prietenii. Nu ni se făceau nici controale de-astea, așa, toată ziua. A fost un singur moment când am crezut că pe mama o arestează. Noi aveam în casă Enciclopedia lui Gusti, care a fost tipărită în timpul războiului. Vreau să spun că au apărut unele volume cu chipul lui Carol al II-lea și apoi cu chipul Regelui Mihai I și al mareșalului Antonescu. Or, a ține portretul mareșalului, ăsta era un motiv să te aresteze. Dar, în același timp, nu te apuci să rupi o pagină, nu? Știu că s-a făcut un control, în sfârșit, a venit cu percheziția.

Legal Point: Întorcându-ne la decembrie 1918. Alte evenimente care s-au scufundat într-un limbaj de lemn, de genul: Poporul a făcut ș.a.m.d.

Georgeta Filitti: Da. Știți, era unu mai anumite persoane despre care puteai să pomenești. De pildă, a fost agreat Goldiș. Or, în această mișcare, în acest vârtej, care a însemnat aducerea provinciilor istorice românești în matca țării, era foarte greu să vorbești de Basarabia. Basarabia, în martie 1918, fusese prima provincie care s-a unit, prin votul Sfatului Țării…

Legal Point: Eram sub ruși, ce să mai vorbești de Basarabia?

Georgeta Filitti: Vă dați seama că era foarte greu. Pe urmă, o poveste de care îmi aduc aminte… Pe profesor îl chema Natan Lupu; săracul, se străduia. Toată istoria asta interbelică era făcută numai din faptele Partidului Comunist. Făceau și ăia ce puteau, dar, vă dați seama, ba erau la pușcărie, ba erau arestați… Era foarte greu să spui ceva.

Legal Point: Și foarte lapidar, țin minte. Eu am învățat puțin despre perioada interbelică. Abia după Revoluție am auzit despre scriitorii interbelici, am auzit de înflorirea economică a României interbelice… Nu-mi venea să cred. Adică erau două rânduri în cartea de istorie – România interbelică. Ce s-a întâmplat acolo…

Georgeta Filitti: Aveți perfectă dreptate, dar să știți că asta înseamnă un regim din ăsta absolutist, un regim care este insensibil la adevăr. Și totuși să fim rezonabili, unde este adevărul istoric? Avem un eveniment, dumneavoastră îl percepeți într-un fel, cu toată documentarea pe care o aveți; eu îl percep într-alt fel. Dar noi putem să dialogăm și să ne informăm reciproc, ne îmbogățim cunoștințele reciproc. Or, acolo nu se putea așa ceva. Păi eu mi-aduc aminte că, în al doilea an, eram la facultate și m-am dus să cer o carte a lui Iorga. Și bibliotecara, scandalizată, zice: „Dar de ce ai nevoie?”.

Legal Point: Și ea era înregimentată.

Georgeta Filitti: N-avea ce să facă. Eram, de acum, cercetător la Iorga – era prin ’80, cred – și am cerut, vai, Mein Kampf!

Legal Point: Aoleu!

Georgeta Filitti: Păi eu vă cred, domnule, dar cum să vă spun, ești istoric, vrei să fii informat. Nu vrei să-i citești cartea lui Hitler și pe urmă să pui mâna pe pistol, nu? Nu trebuie să fii informat? Nu. Trebuie să asculți ce ți-am spus noi. E o carte așa și așa și așa… La fel erau profesorii care ne predau după Iorga, după Brătianu, după Filitti, dar informația era mediată de ei: „Ăștia sunt niște istorici burghezi…”. Dar toată documentarea, care era apolitică, a ăstora și-o însușeau ei, nu? Adică Barbu Câmpina, Eugen Stănescu…

Legal Point: Spuneți-mi… 23 august 1944.

Georgeta Filitti: Iată, și ăsta este un exemplu aproape scandalos, aș zice. Pentru că lucrul s-a întâmplat… Dar acum trebuie să căutăm actorii; și actorii trebuie să ne convină. Actorul principal, păi am dat cu el de pământ. Peste 3 ani l-am aruncat, a dispărut… Nici cei din jurul lui… De exemplu, era Niculescu-Buzești, o minte extraordinară; era Camil Demetrescu – ăștia lucrau la Externe, la cifru. Toți diplomații care fuseseră, cu acordul lui Antonescu, trimiși în dreapta, în stânga, să tatoneze… Sunt rapoartele discuțiilor cu doamna Kollontai, ministrul sovietic; Frederic Nano, în țările nordice. Se duseseră la Cairo, se duseseră la Ankara…

Legal Point: Delegați de Antonescu.

Georgeta Filitti: Delegați cu acordul lui Antonescu, pentru că totuși ăla era conducătorul statului, nu plecai așa, de nebun, nu? Pentru că și Antonescu și-a dat seama, cât a fost de militar rigid, că nemții pierd războiul, trebuie să facem ceva. Să tatonăm, să vedem cum stăm. Să nu uităm totuși că el a fost ani de zile atașat militar la Londra. Era de formație occidentală. Dar și aici e lipsa noastră de măsură. Pentru că sunt unii care îl fac praf pe Rege pentru gestul pe care l-a făcut, și alții care îl ridică pe mareșal în slăvi: „Nu, nu se poate!”. Acum, lucrurile trebuie nuanțate. Dar tu, student sau iubitor de istorie, până la Revoluție n-aveai de unde să știi. Știai un lucru: asta a fost o lovitură făcută de comuniști.

Legal Point: Au întors armele într-o singură noapte. Invers.

Georgeta Filitti: Nu-i așa? Ei, în primul rând, nu se putea face lucrul acesta, pentru că acest partid comunist era format din 800 de oameni, nu știu câți erau români, să vă spun, sau trăitori în România. Dar nu erau români, știți, Ion, Vasile, Gheorghe, Stan – nu spun mai mult. De ce? Pentru că Stalin – și, în genere, comunismul de expresie sovietică – a mers pe acest internaționalism. Adică secretarul general al Partidului Comunist Român trebuia să fie un bulgar, un huțul… Tot acest amestec era absolut năucitor. Și n-a fost niciodată un partid de masă, ăsta-i adevărul. Deci n-ar fi putut să realizeze o asemenea întoarcere. Regele Mihai era un om tânăr, era anturat de o echipă care se pricepea, era șeful statului. A întors armele. Deci trebuie să-i recunoaștem Regelui Mihai acest gest de un curaj nebunesc. Și să fim onești, să acceptăm, cu bune și cu rele. Iar cei care spun: „Nu, nu trebuia!” – păi ce ar fi trebuit? A, trebuia să vă lăsați înfrânți complet de ruși. Dacă ne lăsam complet învinși de ruși, astăzi…

Legal Point: Nu eram nici la nivelul la care suntem astăzi. Eram și mai jos.

Georgeta Filitti: Eram Republica Socialistă Sovietică România până cine știe când și acum trei sferturi dintre noi am fi fost la Vladivostok, iar aici erau ciolovecii. Trebuie să ținem seamă și de treaba asta.

Legal Point: 1990. Momentul 1989, de fapt. Ce a fost, doamna profesoară?

Georgeta Filitti: Păi a fost o lovitură de stat a Securității.

Legal Point: Altceva n-a fost.

Georgeta Filitti: Nu. Îmi pare foarte rău, dar să nu mergem cu ridicarea maselor, să nu mergem cu…

Legal Point: Poporul.

Georgeta Filitti: Cu poporul. Și eu pot să vă dau câteva exemple. E o treabă caraghioasă, dar cred că, extinsă la mii de cazuri, o să vă dea o imagine. Eram în 1987, mă duceam într-o vizită simandicoasă la o doctoriță și aveam, din Grecia, hârtie de împachetat flori, ca să îi duc un buchet frumos. Locuiam undeva lângă Piața Rosetti și știam că țigăncile îți dau florile, se apleacă să mai ia nu-știu-ce și îți vâră o vechitură acolo, încât atunci când ajungi acasă, buchetul e ca vai de lume. Și ca să previn chestia asta, aveam hârtie cu mine și un cuțit, ca în momentul în care ea îmi lega buchetul, eu să mă trag puțin pe taraba ei, să-l desfac și să-l aranjez cum trebuie, ca să mă pot duce… Gestul ăsta pe care-l făceam, cu un cuțit de bucătărie pe care-l avusesem în geantă… A pus mâna pe mine un milițian. Era port de armă albă. Nu insist ce am pățit. M-au dus la secția de poliție, a trebuit să dau șapte telefoane, tata s-a sucit, s-a învârtit… Am scăpat cu viață. Or, în momentul când, la Revoluție, s-a tras în toate părțile, dacă eu, un anonim, n-aveam voie să țin un cuțit în geantă, vă dați dumneavoastră seama că n-aveam voie să țin o armă. Locuiam, în vremea Revoluției, în Strada Icoanei nr. 14. Ieșeam pe Icoanei până la bulevardul care astăzi se numește Brătianu, luam un troleibuz și mă duceam la Institutul Iorga, unde lucram. Și se profila, pe blocul care se numea Xenopol, care este lângă biserica englezească, un tip cu o pușcă. Îl văd și acum, proiectat pe cer. Și peste 6 ani am avut ocazia să stau de vorbă cu o căpetenie a Securității române, care mi-a explicat cum poate, cu 8 sau 10 oameni, să creeze o perturbare urbană într-un oraș ca Bucureștiul: colo pune o alarmă, dincolo îl urcă pe unul din ăsta pe un bloc și ochește câțiva cetățeni, la întâmplare… Pe unul care se mișcă pe stradă îl împușcă, toată lumea care trece e preocupată de chestia asta și îți creează un vârtej, un haos… și iată Revoluția. Și exemple sunt…

Legal Point: E dramatic ce ne spuneți, doamna profesoară.

Georgeta Filitti: Eu cred, dar să știți că îmi asum răspunderea. Și vă mai spun un lucru: eu datorez viața unui trecător. Noi am avut, la Iorga, un sistem extraordinar de lucru și i-l datorăm unui director. La Revoluție ne-am purtat ca niște ticăloși cu el – Ștefan Ștefănescu. Un om care-și făcuse studiile în Rusia, era membru în Comitetul Central, deci la Revoluție era numai bun să-l facem praf. Făcuse Mânăstirea Dealului, era un foarte bun director, care ne-a ocrotit pe toți. Fiindcă fiecare, din punctul de vedere al regimului, avea o bubă: aveai rude în străinătate, erai căsătorit cu un dușman al poporului, fusese bunicul legionar… povești din astea. Ne-a ținut pe toți. Mă rog, asta este altă istorie. Și vine Revoluția… Ceea ce el ne spusese totdeauna: „Eu nu vreau să-mi semnați condica, vreau să-mi dați lucrări”. Și atunci noi n-am avut program. Dumneavoastră nu știți ce înseamnă asta. Să poți să lucrezi astăzi la bibliotecă, mâine la arhive, poimâine stai acasă… dar, la sfârșitul anului, tu trebuie să dai lucrarea. Și nu se întâmpla vreo întârziere.

Pentru că aveam obraz. Eram 94 de salariați, până într-o sută, și lucram. Ei, la Revoluție am simțit toți nevoia să ne ducem încontinuu la Institut. Și ieșind de la gura metroului, cineva m-a tras, violent de tot, pe scară – că nu mergeau escalatoarele, că, știți, se făcea economie –, și în clipa aceea a zburat un glonț deasupra capului meu. Pentru că se trăgea absolut haotic în zona aceea a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”. Și omul ăsta, care mergea și el pe scară, și-a dat seama. Eu trebuie să vă spun că, nefăcând armată, nici nu prea realizam, când auzeam un șuier din ăsta pe stradă nu știam că e vorba de un glonț.

Legal Point: Am o întrebare care nu ține neapărat de interviul nostru. Ați simțit în momentele acelea sau mai târziu faptul că Providența, Dumnezeu v-a vegheat în viața dumneavoastră și v-a ocrotit până la vârsta asta?

Georgeta Filitti: Da, cu „D” mare, să știți. Pentru că simțeai nevoia să umbli pe stradă, și, chiar pe strada unde locuiam, în Icoanei, și acum mai sunt semne pe case; sunt semne ale gloanțelor trase. Dar, vă repet, atunci m-am lămurit, când am stat de vorbă cu acest mare securist…

Legal Point: Doamna profesoară, spuneți-ne cinci argumente pentru care Mihail Kogălniceanu este unul dintre cei mai mari oratori pe care i-a cunoscut România.

Georgeta Filitti: Aș zice că nu-i numai cel mai mare orator, este și un om politic desăvârșit. Dar argumentul principal dintre cele cinci știți care ar fi? N-are rost să-l discutăm astăzi, pentru că problema nu se mai pune la fel. Kogălniceanu este când la putere, când în opoziție, dar, indiferent de postura oficială pe care o ocupă, în Parlament aduce un proiect de lege. Și nu totdeauna parlamentarii sunt în majoritate de acord cu el; din varii motive.

Ei bine, omul acesta, când vine cu proiectul, cum să vă spun, nu vine ca un adormit. El are și argumente. Ei bine, argumentele acestea sunt atât de puternice, încât îi trebuie cam 30-40 de minute să convingă adunarea. Și, vă repet, e vorba de un Parlament cu oameni informați, oameni care primesc acest proiect cu câteva zile înainte, care îl studiază, care discută elementele pro și contra lui, prin urmare, pot să dialogheze cu acest prim-ministru sau ministru de interne, ministru de externe – cam astea i-au fost funcțiile în răstimpul ăsta –, și el reușește să-i convingă. Ăsta este un lucru extraordinar.

Legal Point: Deci nu mai conta că era în opoziție sau la putere.

Georgeta Filitti: Nu, nu. Reușea să-i convingă. Și trebuie să vă mai spun un lucru – Kogălniceanu e totuși un spirit liberal prin excelență. Toate legile, inclusiv cele organice, adică legi care sunt para-politice, care trebuie să ajute o țară să funcționeze… Eu știu… se dă o lege a falimentului – nu-i vorba de faliment socialist sau faliment capitalist. Ai dat faliment; și trebuie reacționat într-un anume fel. Asta-i o lege organică. O aduce în fața Parlamentului. Era un tip foarte bine informat. Are o disponibilitate pe care puțini oameni politici o au. Cu alte cuvinte, e o formă la noi, sesizabilă documentar cam din secolul al XVIII-lea, să fii ciocoi. Adică te ajungi, ai senzația că le știi pe toate și îi privești cu destul dispreț pe cei din jur. Ei, Kogălniceanu n-a avut niciodată această atitudine față de cei din jur. A avut o disponibilitate, a știut să-și planifice timpul în așa fel încât să facă vizite în sate, să cunoască satele românești perfect – și am să vă spun îndată la ce i-a folosit chestia asta –, nu s-a dat înlături să facă afaceri în sfera construcțiilor industriale – el a avut o fabrică de postav faimoasă –, a fost arendaș, a fost ziarist, încât cei din jur îi spuneau: „Domnule ministru, noi nu mai putem lucra cu  dumneavoastră; trebuie să vă luați niște telegari mai tineri la căruța pe care o conduceți”.

Mă refeream la aceste vizite. Știți la ce i-a folosit? El este autorul acestei reforme din 1864. Dar și-a dat seama foarte repede că reforma nu se poate aplica la întreaga țară, pentru că sunt condiții deosebite. Și atunci dă 2.000 de circulare: reforma agrară se aplică în satul Cuca Măcăi – și nu e luat la întâmplare, că acolo a fost o răzmeriță… Dar el știa despre ce-i vorba. Aceste 2.000 de circulare îți arată cât de profund cunoștea omul ăsta țara. Pentru că și ăsta este un lucru important; este al doilea argument, aș spune. Când ajungi în fruntea afacerilor publice, trebuie să cunoști țara. Nu poți să fii ciocoi, să zici: „Nu mă interesează. Eu sunt mare, eu sunt politic, să se ocupe alții”. Nu. El cunoștea extraordinar de bine țara. Al treilea argument e o justificare – de ce trebuie să-l prețuim pe Kogălniceanu așa de mult. Cred că avea să-i urmeze cineva, e adevărat, dar în alte condiții; e vorba de Titulescu – nimeni n-a desfășurat în exterior o politică atât de subtilă cum a fost acest Kogălniceanu. Kogălniceanu e încă tânăr, se formează; și are oportunitatea să circule în străinătate. Acum să nu-mi spuneți: „Păi, sigur, era bogat”. Problema nu se pune în felul ăsta. E un fapt. Își face studiile în Germania, pentru că nu s-a putut în Franța, nu l-a lăsat Vodă Sturza. În 1846 merge în Spania și o cunoaște pe o contesă, de Montijo – e viitoarea împărăteasă a Franței, soția lui Napoleon al III-lea. Își face relații la Paris. În 1883 sunt niște frământări politice în țară, iar el este trimis ambasador la Paris. Dacă citiți acum presa de atunci, puțini trimiși diplomatici ai țărilor din Europa s-au bucurat de asemenea primire. El a știut imediat să intre în societatea franceză – sigur că vorbea limba…

Legal Point: Câte limbi vorbea? Franceză, germană…

Georgeta Filitti: Franceză, germană – astea erau limbile curente. În italiană oricum se descurca și cred că se descurca puțin și în engleză.

Același lucru l-a manifestat cu Poarta Otomană. Să vă spun că  a corespondat cu împărăteasa Chinei? El a simțit nevoia să i se adreseze acestei împărătese, să-i spună: „Uite, noi suntem o țară de la Dunărea de Jos, Talleyrand a zis despre noi că suntem centrul de greutate al Europei”. Ca să vedeți ce înseamnă centrul de greutate al Europei. Suntem o țară, am devenit independenți, am făcut și am dres… Or, acest prestigiu pe care l-a adus pentru România – pentru că din 1862 nu mai poți să vorbești de Principate, ci vorbești de România, este statutul juridic internațional al românilor din spațiul ăsta carpatic; sigur, fără Transilvania – e un fapt absolut extraordinar.

Al patrulea argument pentru care îl socot acum, la 200 de ani, pe Kogălniceanu unul dintre oamenii cei mai importanți, cei mai prestigioși, cei mai creatori din secolul al XVIII-lea este imensa lui cultură. Vorbeam despre lipsa de cultură de la noi, dar, dacă m-ați întreba, e un cuvânt care rezumă tot, rezumă și statutul prim-ministrului, al frizerului și al vidanjorului… și al oricui: educația. Fiindcă educația îți deschide apetitul pentru informație. În momentul în care ai studiat în străinătate, când vii în țară și ți se oferă niște oportunități de a lucra în administrație, cum a fost cazul lui, firește că și această curiozitate luminată aș zice că este mai mare. Și așa se face, între altele, că el a adunat o colecție de artă unică în Europa. O să ziceți unde e colecția. Păi la un moment dat a vrut să o vândă, din rațiuni economice. Și statul român, care niciodată n-are bani, nu i-a luat-o, s-a răspândit și s-a ales praful de ea. Dar să știți că au fost lucrări de mâna întâi; pentru că omul ăsta nu se ducea la Golden Blitz – cred că așa se cheamă un restaurant en vogue acum, la București – sau la pescuit cu toate televiziunile după el (evident că nici nu le avea atunci); omul ăsta umbla la case de licitație, cumpăra cu banii lui tablouri, cărți de preț, obiecte de valoare…

De ce? Pentru că era un om luminat.  Dacă vă duceți la Iași, se mai găsesc în casa lui memorială, care, în fine, e mai mult decât modestă. Lângă ea s-a construit un bloc ticălos de 18 etaje, în așa fel încât acum toată apa subterană, care altminteri se scurgea, stă la temelia casei și e afectată. Iată un motiv… Știți de ce spun lucrul acesta, domnule? Pentru că un om informat, un om educat e un om de dialog. Cu cât ești mai primitiv, cu cât ești mai neisprăvit, dar ești pus într-o poziție mai de sus, ai senzația că le știi pe toate.

Și un ultim argument pentru prețuirea lui Kogălniceanu – o să săriți în sus – este faptul că i-au plăcut foarte mult femeile. Un bărbat care privește cu bunăvoință în dreapta, în stânga, femeile are o stare permanentă de bună dispoziție; nu este un frustrat; nu este un veșnic nemulțumit. Kogălniceanu a făcut mai mult. Îi scria scrisori foarte drăguțe soției, iar în testamentul lui ultim îi face o declarație, dar asta nu l-a împiedicat – i-a făcut și destui copii – ca, de câte ori a avut ocazia, să-și îndrepte ochii către o actriță, către o prietenă de familie, către o femeie. Ba a avut și o fetiță adorabilă dintr-o asemenea legătură… Dacă vreți, e o stare de bună dispoziție pe care ți-o creează această preocupare, care, mă grăbesc s-o spun, n-a afectat niciodată calitatea lui de om politic.

Ca să încheiem într-o notă pozitivă, v-aș spune că un alt argument, fără ca noi, românii, să fim niște mâncăcioși, este că el a fost un gourmé. Și asta îl făcea nu numai să mănânce cu poftă – asta, de fapt, i-a adus și moartea –, dar să și scrie o carte de bucate, în care, dacă vreți, teoretizează bucuria de a mânca, bucuria de a găsi noi gusturi, noi soluții, noi formule. Cartea lui a făcut senzație, iar eu, mergând pe urmele lui, după ce terminam fiecare volum din oratoria lui, mă duceam la mormânt, aprindeam o lumânare… Și bărbatu-meu îmi făcuse un fel de instrument – îl comandase la cineva –, care era o chestie între o coasă și o seceră. Adică era o coasă mai mică, cu care eu să pot tăia buruienile, care, de la un an la altul, se așezau, creșteau pe mormântul lui Kogălniceanu. Era o formă, dacă vreți, de respect pe care i-o trimiteam peste timp acestui om deosebit. Dar am mai făcut un lucru: am încercat să fac mâncări din această carte.

Legal Point: V-au ieșit?

Georgeta Filitti: Mi-au ieșit. Și eu nu sunt gospodină de fel, nu sunt bucătăreasă. Mama spunea că, dacă ești femeie deșteaptă, devii și bucătăreasă. În prima clipă te apropii greu de această… N-a fost chiar o formă de modestie, în care m-am exprimat. Ce se întâmplă? Cartea te blochează, pentru că el nu vorbește de cantități; vorbește de măsură: ia o măsură de făină, o măsură de zahăr… Ce faci? Ei, eu am transformat această măsură în grame, sigur că le-am redus foarte mult… Unele sunt fastidioase, adică învârți niște cartofi, iar el crede că îți iese brânză… Dar, una peste alta, această formă de luxură să știți că îți arată un om polivalent, un om cu care poți să discuți și un om care lasă în urma lui o operă extraordinară. Pentru că opera literară să spunem că e a timpului. Aduce în prim-plan cronici…

Legal Point: Dacă nu erați dumneavoastră, cine știe dacă ar fi văzut lumina tiparului?! Vă mulțumesc foarte mult pentru acest timp pe care ni l-ați acordat…

Georgeta Filitti: Dacă vreți. Dar am făcut-o cu mare drag.

Legal Point: Vă mulțumim foarte mult. Pentru mine a fost o reală încântare întâlnirea cu dumneavoastră.

Georgeta Filitti: Mulțumesc foarte mult.


Lecția de zbor: Georgeta Filitti, istoric was last modified: februarie 5th, 2021 by Georgeta Filitti

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Georgeta Filitti

Georgeta Filitti

Este istoric român.
A mai scris: