JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Răspunderea Statului pentru durata procesului în condiţiile art. 6 CEDO

• CEDO: art. 6
• jurisprudenţa CEDO în domeniul caracterului rezonabil al procedurii

Astfel cum s a reținut și în cauza Vlad și alții contra României prin Hotărârea din 26 noiembrie 2013 a CEDO, caracterul rezonabil al procedurii trebuie evaluat în lumina circumstanțelor cauzei și în raport cu următoarele aspecte: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorității competente și obiectul litigiului din perspectiva reclamantului (pct. 131).
Putem vorbi de o deficiență serioasă a sistemului judiciar, care trebuie să atragă răspunderea Statului pentru durata îndelungată a procedurilor, dacă se dovedește că rejudecările repetate se datorează unor erori comise de instanțele inferioare.
În cauza de față, durata lungă a procesului nu este imputabilă organului judiciar care nu avea cum să anticipeze că un act autentic ce se bucură de prezumție de autenticitate este fals, aspect constatat abia în anul 2014 printr o sentință rămasă irevocabilă care a dus la soluția de casare a Curții de apel.
În consecință nu suntem în ipoteza descrisă de CEDO în cauza Vlad contra României aceea ca remiterea cauzei spre rejudecare să se datoreze unei erori comise de instanța inferioară, care să nu fi respectat un set de proceduri și care să dezvăluie o deficiență serioasă a sistemului judiciar.
În cauza prezentă instanțele au respectat întrutotul legea, casarea și judecarea după 15 ani a apelului intervenind datorită culpei unui terț care a comis un fals pe care instanța nu avea cum să l prevadă nici cu cele mai severe diligențe, aceasta având obligația de a respecta prezumpția de autenticitate a actelor autentice, o prezumție cu o forță juridică per se absolută până la înscrierea în fals.
Corect a reținut Tribunalul și faptul că perioada de pauză efectivă în care Sentința civilă nr. (…) din 12.03.1998 a Judecătoriei (…) s a bucurat de un aparent caracter definitiv și irevocabil prin neapelare cuprinsă între 1998 și decembrie 2013, nu poate fi avută în vedere deoarece reclamanții din prezentul proces nu pot invoca o pretinsă suferință produsă de prelungirea unui proces despre care nu aveau nici o cunoștință și care nici măcar nu era efectiv în curs, teama unei incertitudini juridice ce stă la baza unor asemenea despăgubiri, potrivit jurisprudenței CEDO neputând fi reținută pe o perioadă în care nu era în curs nici un proces.
De asemenea nu se poate reține nici faptul că în analiza sa instanța de fond nu a avut în vedere casările repetate, aceasta pronunțându se argumentat asupra procesului în ansamblul său neexistând nici un motiv de casare cu trimitere.
În cauză, hotărârile au fost pronunțate de fiecare instanță în termen rezonabil raportat la exigențele CEDO, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorității competente și obiectul litigiului din perspectiva reclamantului, instanțele de control judiciar pronunțându se în câteva luni iar Judecătoria, în rejudecare, într un an și 4 luni, reluând o probațiune amplă pe cererea principală și pe cererea reconvențională.
Nu se poate reține răspunderea Statului, sub nici o formă și nici a organelor judiciare, pentru întârzierile create de acțiunile unor terți care au falsificat acte autentice, aspecte despre care instanțele nu au avut cunoștință și nici măcar pârâții din proces, care au fost împrocesuați în condițiile legii, doar din decembrie 2013, când au formulat primul apel, dată raportat la care instanțele au judecat cu celeritate.
Răspunderea Statului pentru durata procesului în condițiile art. 6 CEDO nu poate interveni decât în situația în care întârzierea este datorată deficiențelor sistemului judiciar, astfel, așa cum s a reținut în cauza Pretto și alții contra Italiei, (hotărârea din 08.12.1983), Statul nu răspunde decât pentru întârzierile care îi sunt imputabile, deoarece o persoană care invocă durata nerezonabilă a procedurilor trebuie să facă dovada că a depus diligențe în vederea derulării normale a procesului.
Așa cum s a reținut și în cauza H. contra Marii Britanii (hotărârea din 08.07.1987), doar întârzierile provocate de comportamentul autorităților sunt de natură să atragă responsabilitatea statului în cauză.
Nu sunt întemeiate criticile apelanților nici cu privire la lipsa unei analize a fondului și a lipsei motivării Sentinței nr. (…)/1998 a Judecătoriei (…), această hotărâre criticată fiind pronunțată în conformitate cu dispozițiile legale procedurale de la data pronunțării sale, aspecte care, așa cum arată și apelanții, nici nu au mai putut fi analizate, motivul determinant al casărilor în cauză fiind cel al falsității actului autentic de comunicare cu pârâții a hotărârii judecătorești, contestat de pârât după 15 ani de la pronunțarea hotărârii, aspect pe care instanțele judecătorești nu aveau cum, în mod obiectiv, să îl cunoască sau să îl anticipeze, motive pentru care răspunderea Statului pentru ineficiența organului judiciar nu poate fi reținută, întârzierile nefiind imputabile modului de funcționare al instanței.

(Curtea de Apel Oradea, Secția I a civilă, decizia civilă nr. 74 din 5 februarie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Nu aveți acces la acest articol!!!