JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Judecarea separată a inculpatului pentru un act material din ca-drul unei infracţiuni continuate. Pronunţarea unei pedepse unice
Nepreluarea art. 335 C. pr. pen. anterior în noul Cod de procedură penală nu s a datorat voinței legiuitorului de a nu mai permite reunirea unor acte materiale pentru care exista deja o soluție definitivă, ci pentru a împiedica instanța să judece noi acte materiale în condițiile în care pentru acestea nu se desfășurase urmărirea penală, o astfel de posibilitate reprezentând o încălcare flagrantă a principiului separației funcțiilor judiciare.
Curtea consideră că s ar da dovadă de un formalism exagerat dacă actele materiale pentru care există o hotărâre definitivă nu ar putea fi reunite decât ulterior rămânerii definitive a hotărârii pentru noile fapte, o astfel de interpretare fiind doar de natură a genera noi dosare pe rolul instanței de judecată cu ocazia punerii în executare.
De asemenea, în anumite cazuri, această interpretare ar fi de natură a conduce la o privare de libertate nejustificată: de exemplu, o persoană este condamnată inițial pentru o infracțiune continuată compusă din 20 de acțiuni, pedeapsă pe care o execută, iar ulterior este judecată pentru o nouă acțiune din conținutul aceleiași infracțiuni. Dacă nu s ar impune mărirea pedepsei pentru ansamblul activității infracționale, atunci persoana în cauză ar sta în stare de detenție în plus perioada până la judecarea definitivă a cererii de contopire.
(Curtea de Apel București, s. I pen., Decizia penală nr. 1405 din data de 25 octombrie 2019)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!