JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Constituirea de parte civilă în procesul penal. Nesoluționarea laturii civile. Acțiune în răspundere civilă delictuală. Întreruperea cursului prescripției extinctive a dreptului material la acțiune

27 mai 2020
Vizualizari: 44
  • C.proc.pen. din 1997: art. 19
  • C.proc.pen.: art. 20
  • Decretul nr. 167/1958: art. 8
  • NCC: art 1349

Dreptul de a învesti instanța civilă pentru validarea jurisdicțională a pretențiilor civile se naște în momentul în care partea civilă a luat cunoștință că latura civilă a procesului penal nu mai poate fi soluționată. Aceasta întrucât pe de o parte, prescripția este o sancțiune civilă aplicabilă atitudinii culpabile, inactive a celui care își lasă dreptul nevalorificat înăuntrul termenului prevăzut de lege, iar, pe de altă parte, este un principiu de drept conform căruia prescripția extinctivă nu curge împotriva celui care nu poate acționa (contra non valentem agere non currit praescriptio). Așadar, cum reclamanta se constituise parte civilă în procesul penal, nu putea promova separat și acțiune civilă în valorificarea acelorași pretenții, întrucât opțiunea valorificării dreptului subiectiv este irevocabilă (electa una via non datur recursus ad alteram) și partea nu o poate părăsi, cu excepția situației în care este împiedicată să urmeze calea aleasă până la definitivarea ei, prin soluția de încetare a procesului penal, cu lăsarea nesoluționată a laturii civile.
Astfel fiind, abia de la momentul pronunțării soluției de încetare a procesului penal și rămânerii nesoluționate a laturii civile, reclamanta a putut acționa separat de procedura penală pentru care optase și sesiza astfel, instanța civilă.

(ICCJ, secția I civilă, decizia nr. 960 din 27 mai 2020)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Constituirea de parte civilă în procesul penal. Nesoluționarea laturii civile. Acțiune în răspundere civilă delictuală. Întreruperea cursului prescripției extinctive a dreptului material la acțiune was last modified: noiembrie 19th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.