JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Achiziţii publice. Clarificări cu privire la documentaţia de atribuire. Înţelesul noţiunii de „durată de execuţie”
- O.U.G. nr. 34/2006
„Durata de execuție” trebuie interpretată ca termen așa cum este definită în conformitate cu prevederile contractului, aceasta neputând fi confundată cu durata de valabilitate a contractului.
Noțiunea de „durată de execuție” trebuie înțeleasă ca fiind perioada efectivă de execuție a lucrărilor sau de efectuare a proiectului și nu se iau în calcul eventualele sistări ce nu se datorează culpei antreprenorului.
(I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 377 din 27 ianuarie 2010)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!