Conferința „Formele speciale ale creditului bancar”

1746       0

Invitație la conferința „Formele speciale ale creditului bancar” 📅 31 martie 2017 Timișoara Invitație la conferința „Formele speciale ale creditului bancar”

Data 31 martie 2017
Locația Amfiteatrul A01 al Universităţii de Vest din Timișoara (Bd. Vasile Pârvan nr. 4)
Speakeri Profesori de la facultăţi de drept şi de economie, precum şi specialişti care îşi desfăşoară activitatea în Banca Naţională a României, instituţii de credit şi societăţi de avocatură.

Vineri, 31 martie, Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara (Bd. Vasile Pârvan nr. 4) va găzdui cea de-a șasea ediție a Conferinței de drept bancar, cu tema Formele speciale ale creditului bancar. Conferința face parte din ciclul Colocviile juridice ale Băncii Naționale a României, fiind organizată de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Banca Națională a României – Direcția Juridică, în colaborare cu Banca Comercială Română, Editura Universul Juridic și Juridice.ro.

La conferință sunt invitați să participe, în calitate de intervenienți, profesori de la facultăți de drept și de economie, precum și specialiști care își desfășoară activitatea în Banca Națională a României, instituții de credit și societăți de avocatură. Conferința se adresează atât juriștilor specializați în materie bancară (avocați, magistrați, consilieri juridici, notari publici, executori judecătorești etc.), cât și altor specialiști interesați de problematica abordată.

Această manifestare se înscrie în ciclul conferințelor de drept bancar organizate anual în cooperare de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Banca Națională a României – Direcția Juridică. Evenimentul este organizat în parteneriat media cu juridice.ro, este susținut financiar de Banca Comercială Română și se bucură de sprijinul Fundației Universității de Vest din Timișoara.

Ediția din anul 2017 a conferinței face parte din seria de evenimente Conferințele Facultății de Drept din Timișoara – 25 de ani, organizată cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea facultății.

Seria de conferințe Facultatea de Drept din Timișoara – 25 de ani este susținută de parteneri instituționali de prestigiu: Uniunea Națională a Barourilor din România, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Totodată, seria de conferințe se bucură de sprijinul Băncii Comerciale Române și al unor societăți de avocatură de anvergură din București (Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen – NNDKP; Țuca, Zbârcea & Asociații; Schönherr România; Stoica & Asociații; Dentons) și Timișoara (Hațegan Attorneys, Moțec Ștefan Cabinet de Avocat). Cei mai importanți editori de carte juridică din România (Universul Juridic, CH Beck, Hamangiu) au calitatea de parteneri editoriali ai evenimentelor.

Programul Conferinței

9,00 Deschiderea conferinței. Alocuțiuni introductive

  • Prof.univ.dr. Lucian Bercea, Decanul Facultății de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
  • Alexandru Păunescu, Directorul Direcției Juridice a Băncii Naționale a României

9,00 – 10,30 Rolul creditului bancar în economie

  • Prof.univ.dr. Silviu Cerna, Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, fost membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, Băncile în economie
  • Alexandru Păunescu, Directorul Direcției Juridice a Băncii Naționale a României, Informația și riscul – componente asimetrice ale contractului de credit
  • Dr. Ianfred Silberstein, Președintele Asociației Europene pentru Drept Bancar și Financiar – România (AEDBF–România), Creditul bancar – activitate esențială a instituțiilor de credit
  • Florin Șandor, Director general adjunct, Intesa Sanpaolo Bank România, Utilitatea economico-socială a creditului

11,00 – 13,00 Formele speciale ale creditului bancar (I)

  • Prof.univ.dr. Valeriu Stoica, Universitatea din București – Facultatea de Drept, Utilitatea convențiilor cu privire la ordinea îndestulării creditorilor în domeniul creditului bancar
  • Prof.univ.dr. Gheorghe Piperea, Universitatea din București – Facultatea de Drept, Contractul de facilitate de credit. Privire specială asupra cardului de credit
  • Conf.univ.dr. Ionuț-Florin Popa, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Drept, Factoringul – un transplant juridic acceptat de dreptul comun?
  • Conf.univ.dr. Radu Rizoiu, Universitatea din București – Facultatea de Drept, Banca te creditează și când te garantează? Scrisoarea de garanție ca instrument de creditare
  • Prof.univ.dr. Lucian Bercea, conf.univ.dr. Florin I. Mangu, Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Drept, Remediile ordonatorului împotriva beneficiarului în cazul executării nejustificate a scrisorii de garanție bancară

14,00 – 16,00 Formele speciale ale creditului bancar (II)

  • Dr. Rainer Kulms, Max Planck Institute of Comparative and International Private Law (Hamburg), Crowdlending – An Alternative to Banking (?)
  • Prof.univ.dr. Lucian Săuleanu, Universitatea din Craiova – Facultatea de Drept, Riscul în contractele de credit bancar
  • Mihai Selegean, Directorul Direcției Juridice a BRD – Groupe Société Générale¸ Facilitatea de credit neangajantă în contextul IFRS 9
  • Ioana Regenbogen, Directorul Direcției Juridice a ING Bank România, Factoringul invers – funding the unfundable?
  • Lect.univ.dr. Sergiu Golub, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Drept, Scurte considerații despre fideiusiunea și ipoteca „intrapatrimonială”

16,30 – 18,00 Formele speciale ale creditului bancar (III)

  • Stan Tîrnoveanu, Elena Iacob, Avocați parteneri, Zamfirescu, Racoți & Partners, Creditul sindicalizat și particularitățile acestuia
  • Simona Petrișor, Avocat partener, Bondoc & Asociații în alianță cu White & Case, Considerații privind regimul juridic și constrângerile reglementare aplicabile creditului bancar de achiziție
  • Prof.univ.dr. Florin-Aurel Moțiu, Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Drept, Finanțările acordate societăților aflate în procedura insolvenței
  • Lect.univ.dr. Florina Popa, Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Drept, Câteva observații privind modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016 în materia cesiun
Invitație la conferința „Formele speciale ale creditului bancar” was last modified: martie 16th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: