Interviurile PROFESIONIȘTII LEGAL POINT – Monica Strîmbei – Despre prezent și viitor în profesia de avocat

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Nicolae Cîrstea: Am revenit la ZRP – Zamfirescu Racoți & Partners – pentru un moment important în cariera a cel puțin două persoane din această echipă. Stăm astăzi pentru prima dată de vorbă cu Monica Strîmbei. Monica, moment important în activitatea ta profesională – un nou statut, statutul de partener la ZRP. Cum ai primit vestea și cum sunt lucrurile după momentul anunțului?

Monica Strîmbei: În primul rând cred că am fost emoționată. Nu cred, a fost așa, o emoție, dată fiind trecerea timpului în această companie, și emoția a fost mai mare decât în sine provocarea și ideea în sine de a fi partener. Am privit-o ca pe o recunoaștere a activității pe care am derulat-o de-a lungul timpului, dar mai degrabă ca o provocare, pentru că, într-adevăr, în genul acesta de activitate este o provocare să fii partener într-o firmă de avocatură de anvergura pe care toată lumea cred că o cunoaște.

Este emoționant, este o plăcere, este un element de noutate, dar, de asemenea, și o dovadă a încrederii pe care partenerii ți-o acordă la momentul la care te promovează. Și, într-adevăr, cum ziceau partenerii la momentul promovării, de-abia acum încep să curgă lucrurile și să resimți ce înseamnă cu adevărat să fii partener într-o astfel de companie. Deci o bucurie, o împlinire.

Nicolae Cîrstea: ZRP a venit, în ultimii doi ani, cu tot felul de spețe câștigate în instanță – bănuiesc că sunt unele dintre cărămizile pe care inclusiv tu și ceilalți colegi le-ați pus la aceste procese câștigate. Care ar fi specializarea cu care vii tu în această echipă și care consideri că este dragostea ta cea mai mare, dintre ariile de practică?

Monica Strîmbei: Dragostea mea a venit în 2009, la doi ani de zile de când am fost integrată în ZRP, pe un litigiu privind piața de capital. A fost o chestiune absolut interesantă – am lucrat-o, de la început, cu Cosmin Vasile – și a fost chiar o provocare, pentru că în aria litigiilor de contencios administrativ, dar specializate în piața de capital, era o noutate atât din perspectiva legislației, care urma a fi aplicată de statul român după integrarea în Uniunea Europeană, dar și a termenilor și a noțiunilor cu care instanța trebuia să opereze pentru a recunoaște drepturile emitenților și a participanților pe piață. Într-adevăr, acel moment a fost, practic, prima speță în această firmă, de o altă anvergură și de o specializare care se desprinde din ceea ce înveți în facultate – piața de capital – și soluția, fiind absolut favorabilă, a declanșat mai departe alte mandate și alte litigii care au urmat în piață, tocmai fiind copiat modelul pe care l-am generat noi. Deci, practic, dragostea mea este piața de capital, din 2009. Este o provocare să lucrezi în astfel de domenii, dat fiind schimbările foarte mari în legislație și accesul la legislația europeană, iar specializarea mea, pornind de la acest gen de litigii, este în contencios administrativ și litigii privind profesioniștii, pentru că, dincolo de accesul la piața de capital ca element în activitatea unei societăți, mai departe sunt generate tot felul de litigii în viața unei societăți și a unei companii care accesează astfel de domenii. Evident, de aici au decurs tot felul de mandate, sunt mandate în achiziții publice, care sunt specifice tot contenciosului administrativ; sunt mandate în energie și resurse naturale – iarăși, companiile mari implicate în genul acesta de tranzacții derulând la rândul lor activitate pe diverse nișe, în energie și resurse naturale; sunt litigii legate de viața profesioniștilor în sine. Dar marea mea dragoste, revin, a pornit de la acest litigiu, care a însemnat o provocare atât pentru noi, cât și pentru instanța de judecată. Mărturisesc că am rămas extrem de surprinși de deschiderea cu care instanța a înțeles să abordeze acea speță, care era, clar, o noutate. Nu exista practică. Provocam instanța să înțeleagă că poate să dispună o astfel de măsură, deși, aparent, o autoritate ar fi părut singura care poate să se pronunțe într-o astfel de cauză. Succesul a fost pe măsură și de acolo toate elementele care au urmat în activitatea firmei.

Nicolae Cîrstea: Știu, pe de altă parte, că îți place destul de mult și instanța. Cum se împacă cele două zone – avocat de consultanță și avocat de bară?

Monica Strîmbei: Cred că n-aș putea să concep o speță sau un dosar în care sunt implicată fără să merg și în instanță să îl susțin. Dincolo de provocarea de a fi un bun orator – lucru pe care l-am învățat de-a lungul timpului de la maestrul Zamfirescu, de la Cosmin, de la dl Târnoveanu, pe care i-am urmărit, de-a lungul timpului, în instanță, până la urmă e un lucru care se spune – avocatura nu se învață, se fură – și este o provocare și o plăcere să mergi în instanță să-ți vezi mentorii. Când lucrezi într-o speță, tu ești primul care poate convinge că, de fapt, mandatul pe care-l ai trebuie să se finalizeze cu succes. Și atunci, o parte importantă a activității mele este legată de activitatea în instanță și în fața instanțelor de judecată. Sunt, ce să zic, 12-13 ani de când merg în instanță și nu cred că aș ajunge vreodată la pensie. Sau poate da, dar mai este suficient timp.

Nicolae Cîrstea: Care sunt calitățile de care un avocat are nevoie în cele două zone? Ce-i trebuie un avocat de bară sau ce ai constatat tu că are nevoie pentru a fi un avocat bun?

Monica Strîmbei: O oratorie bună.

Nicolae Cîrstea: Ascultă instanța, chiar și în ziua de astăzi?

Monica Strîmbei: Ascultă. Și eu cred că, în primul rând, rolul avocatului este să ajute instanța să înțeleagă poziția părții pe care o apără, dat fiind faptul că instanțele lucrează într-o plajă largă de domenii. Adică, de exemplu, litigiul de contencios administrativ implică multe alte lucruri; implică litigii pe piața de capital, concurență, fiscal, energie. Este important să ajuți instanța să înțeleagă demersul pe care-l faci în fața ei. O pro-activitate mare, să fii extrem de creativ, dar în același timp pragmatic. Și, bineînțeles, sinceritatea față de client. Deci cred că este un element important ca, atunci când ai un mandat, relația cu clientul tău să fie una sinceră, onestă și loială. Dincolo de partea cealaltă, când prezinți și urmează să îți prezinți pledoaria și speța instanțelor, este important să ai o relație foarte bună cu clientul.

Nicolae Cîrstea: Și pentru a fi un bun avocat de consultanță, care sunt calitățile care consideri că sunt importante?

Monica Strîmbei: Nu fac consultanță în adevăratul sens al cuvântului, în ideea că vin la birou și fac consultanță. Pregătirea mea este de avocat de litigii, dar toți facem, până la urmă, consultanță, pentru că toți redactăm și trebuie să înțelegem mecanismele nu numai din perspectiva dreptului procedural și a merge la instanță să le prezinți și a le încadra într-un act procedural prezentat instanței. Până la urmă, orice avocat trebuie să aibă un background solid al dreptului material. Consultanța cred că pentru mine este… în primul rând trebuie să ai o răbdare de fier. Trebuie să fii extrem de meticulos și să urmărești în detaliu toate aspectele care ți se supun atenției și important este să găsești acele soluții care urmează și să ai acea viziune, de fapt, care nu numai să-i rezolve clientului o problemă pe moment, dar cred că și să preîntâmpine viitoare aspecte care urmează a fi puse în discuție între părți. Nu este suficient, după mine, să redactezi un document care să aibă în vedere o nevoie acută a persoanei implicate, fără să ai în vedere că, la un moment dat, între părți vor exista discuții despre anumite elemente care urmează a fi puse în aplicare în legătură cu acel contract. Și atunci, este important să ai o viziune de ansamblu. După mine, avocatul de consultanță este un vizionar, cred, dincolo de detaliu și de meticulozitatea pe care trebuie să le aibă în vedere atunci când lucrează într-o speță.

Nicolae Cîrstea: Acum că ai făcut acest pas către poziția de partener, aș vrea să te întreb cum vezi piața avocaturii în general, în România. Sigur, există și niște experiențe internaționale pe care în litigiile pe care le-ați derulat cu siguranță le-ați dobândit și asimilat. Cum raportezi piața românească la ce este afară, la ce experiențe internaționale există și pe care le-ai avut?

Monica Strîmbei: În ultimii ani, noi, ca echipă, ne-am consolidat în mod clar practica de arbitraj internațional comercial. Și, dincolo de partea frumoasă și experiența frumoasă, și ideea de a lucra în liga celor mari, ca să spunem așa, și a întâlni profesioniști în domeniu din diferite țări, cred că ne integrăm într-un mod interesant și în același timp într-un trend ascendent în ceea ce înseamnă piața internațională și deschiderea pe care companiile o au în ceea ce privește litigiile de acest gen. Adică nu este suficient să ai un portofoliu de contracte pe care le gestionezi; să generezi astfel de litigii înseamnă să ai o încredere în ceea ce înseamnă arbitrajul internațional și, până la urmă, făcând rabat de la clauzele statale și de la competența statală, să generezi un litigiu arbitral internațional și, practic, să dorești și să ai încredere că vei avea o soluție la fel de bună. Există deschidere în piață și trendul cred că ar trebui să fie ascendent. Noi ne-am consolidat foarte mult practica în acest domeniu și în mod cert s-a și văzut, pe măsura succeselor pe care le-am avut în ultima perioadă.

Nicolae Cîrstea: Dacă ar fi să privim către acest deziderat al unificării practicii judiciare, ai putea să dai un orizont de timp în care crezi că ar fi posibil să se și împlinească?

Monica Strîmbei: Este un subiect extrem de delicat unificarea practicii judiciare în România. S-au făcut demersuri foarte mari – aprobarea și intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, spre exemplu, oferă pârghii spre acest deziderat. Pregătirea magistraților, în general, este tocmai în acest sens, a avea o practică unitară pe toate palierele care se ivesc. Sigur, există și excepții, dar până la urmă n-ar trebui să cădem în ideea excepțiilor și să judecăm prin perspectiva acestor excepții, pentru că și acestea sunt favorizate de elementele concrete ale unei spețe. Deci, până la urmă, pași clari spre o unificare există, se văd și pornesc de la instanțele superioare în mod cert și se vede preocuparea tuturor pentru a ajunge la o astfel de unificare. Favorizează, evident, și pârghiile care au fost oferite prin noile modificări legislative și noul cadru legislativ care există.

Nicolae Cîrstea: Sentimentul meu, ca editor, este că doctrina românească – trecând, iată, de la practica judiciară la doctrină – nu este foarte adaptată așteptărilor pe care practicienii le au. Nu știu dacă tu, ca practician, constați acest lucru, că lucrările nu se scriu neapărat cu focus, foarte practic, și că sunt lucrări mai degrabă universitare, lucrări de istoric al materiei respective. Cum simți că vine doctrina – sau întârzie să vină – către așteptările practicienilor dreptului?

Monica Strîmbei: Cred în primul rând că, înainte de a aborda o speță din punct de vedere practic, este important să-i înțelegi fundamentele de drept material și fundamentele juridice. Din perspectiva aceasta, doctrina ar trebui, pe lângă aspectele practice care le abordează, să ofere acele fundamente de care oricare dintre noi avem nevoie pentru a înțelege mecanismele juridice pe care le implică speța respectivă. Și atunci – mă raportez la lucrările scrise în ultima perioadă – se regăsesc, în mod cert, explicații și se regăsește o preocupare a autorilor respectivelor tratate de a aborda toate aspectele acestea, de înțelegere a elementelor de drept material implicate. Și ultimele lucrări chiar abordează, dintr-o perspectivă istorică extrem de amplă, toate fundamentele și toate elementele necesare pentru a înțelege o instituție juridică, parcursul ei și ce urmează și, de fapt, ce vrea să ne spună acea instituție juridică. Mai departe, într-adevăr, preocuparea aceasta doctrinară este evident că ar trebui dublată și de o preocupare practică, pentru că nu numai consultanța citește cărțile și manualele, le citește și litigatorul, care ar vrea să regăsească aspecte de practică integrate, practic, în același material. Ce văd acum în piață este că sunt elemente doctrinare specifice elementelor și fundamentelor dreptului material și culegeri care, practic, abordează dintr-o perspectivă exclusiv practică. Ar fi interesant să ai și acea unificare a elementelor și să se întrunească acei autori, ca partea teoretică să o regăsești alături de partea practică, într-un material amplu. Dar trebuie să remarc că autorii nu sunt numai…

Nicolae Cîrstea: Practicieni ai dreptului.

Monica Strîmbei: Sunt și practicieni ai dreptului, până la urmă. Am întâlnit, în fața instanțelor de judecată, autori ai diverselor lucrări pe care le citim cu toții și le achiziționăm. Am întâlnit în fața instanțelor arbitrale autori ai manualelor sau ai lucrărilor pe care le avem. Și, cu siguranță, expertiza, dincolo de elementul de a studia orice este posibil, și experiența își pun amprenta pe lucrările realizate. Și am întâlnit și am observat că există acea voință, acea dorință și acea implicare în a oferi soluțiile practice. Evident, nu poți să găsești tot. Până la urmă, care mai este arta avocatului care, ca mine, spre exemplu, evoluează și încearcă să găsească soluții, să impresioneze, să-și arate creativitatea? Evident nu găsești tot – și câteodată mă și bucur că nu e tot. De ce să fie tot?! Aș vrea, și eu, să fiu, așa, o mică părticică în a scrie istoria avocaturii; pe anumite spețe pe care le avem sau soluții pe care le găsim într-o situație practică, neavută în vedere de lucrările pe care le avem.

E, așa, o provocare și, în același timp, dacă obții și o soluție favorabilă, chiar te bucuri. Chiar te bucuri să fi găsit o soluție care nu este abordată în practică și în doctrină și să vezi că a înțeles instanța de judecată; că a înțeles autoritatea căreia te adresezi; a înțeles cealaltă parte contractantă. Că, până la urmă, poți să finalizezi prin a încheia o tranzacție. Dacă a înțeles soluția respectivă. Și atunci, da, este cu atât mai interesant să oferi tu acea părticică de practică atașată unei situații, să zic juridice, la nivel de noțiuni de drept.

Nicolae Cîrstea: Monica, dacă ai fi pusă mâine în postura de a alege dintre mai mulți candidați pe unul care să facă parte din echipa ta, care sunt calitățile pe care le-ai căuta la persoana respectivă?

Monica Strîmbei: N-aș putea să spun că aș vrea copia mea fidelă, că nu se poate. Ar fi chiar interesant să lucrez cu cineva care e identic mie; ar fi interesant, nu știu dacă ar ieși ceva bun, nu se știe, poate scântei… Cred că aș aprecia avocatura care a privit avocatura așa cum am privit-o eu – ca un domeniu în care, dincolo de succesele pe care ți le aduce, implică și o muncă în spate. Și implică o activitate amănunțită și o aplecare asupra tuturor aspectelor pe care ți le aduc dosarul și clientul. Deci este important să înțeleg, în primul rând, dosarul, și atunci aș vrea un om care are dorința de a înțelege tot ce înseamnă speța, pornind de la situația de fapt – elemente de drept, detaliat și cât mai larg privite, nu doar în contextul care ți se pare că ar fi suficient, ci este important să ai o viziune destul de largă. Și aș vrea un litigator la fel de implicat, pro-activ, creativ, cu o măsură a bunului simț care, dincolo de aplombul pe care ți-l dă oratoria, bunul simț, în opinia mea, face să convingi, să ai un succes nu numai din perspectiva multitudinii de argumente pe care le aduci, dar și a modului de prezentare și maniera în care le aduci în fața instanțelor. Și atunci, cred că bunul-simț juridic al omului care vine în fața ta contează foarte mult. Și, evident, un om care-și dorește să progreseze și să-i placă avocatura din perspectiva succeselor pe care ți le aduce, dezamăgirilor, poate, pe care ți le aduce… Să fie un om care să se integreze în echipă, să fie un om de echipă – până la urmă noi suntem o casă de avocatură, nu suntem freelanceri. Și mi-aș dori să aprecieze eforturile, în general, ale echipei și ale membrilor săi. Aș vrea un om complex; un om căruia să-i placă avocatura.

Nicolae Cîrstea: Dacă ai mai fi la început de drum, în anul 2004, când ai terminat facultatea, te-ai îndrepta tot către avocatură sau ai alege un alt drum – notariat, magistratură poate?

Nicolae Cîrstea: Măi, n-aș alege. Pe cuvânt, nu aș alege. Aș alege același parcurs. Îți povesteam înainte de interviu că, dacă m-ar întreba cineva de ce am vrut să fiu avocat, n-aș ști să dau un răspuns, pentru că, așa cum îți spuneam, m-a întrebat și pe mine diriginta, în clasa a V-a: Domnule, ce vrei să te faci? Am zis: Domnule, avocat. Mărturisesc că nu cred, pe vremea aceea, că am văzut vreun film specific. Cred că îmi amintesc, la un moment dat, venind cu părinții mei la București, că nașii mei de botez discutau, într-o viziune mai largă, despre profesioniști în astfel de domenii, inclusiv avocatură, dar nu a fost niciunul dintre ei așa – erau ingineri. Dar aș alege același parcurs; și cred că l-aș alege cu aceeași plăcere. Mi-am dat seama că mi se potrivește; și chiar mi se potrivește. Este interesant, plăcut și e chiar frumos să vii la „serviciu” și că constați că lucrezi într-o echipă, că urmezi acea școală de avocați pe care am regăsit-o de la momentul 2007, când am venit în ZRP… și n-am avut acele dezamăgiri care fac, la un moment dat, să abandonezi o anumită profesie și să zici: Domnule, nu mi s-ar potrivi. Din contră, am fost încurajată, am lucrat într-o echipă foarte frumoasă și într-o companie extraordinar de frumoasă. Și orele petrecute la începuturi – care poate depășeau timpul de acasă – și succesele au făcut să-ți dorești să vii a doua zi la birou, să-ți dorești să întâlnești aceiași oameni, să-ți dorești să fii un nume și să obții satisfacția în primul rând nu numai profesională, dar privită, așa, din perspectiva persoanei tale și a omului împlinit. Și atunci, da, aș urmări același parcurs. Nu cred că m-aș vedea altceva.

Nicolae Cîrstea: E greu să fii împlinită ca avocat? Să reușești să ai și o familie fericită, să ai și o carieră de succes?

Monica Strîmbei: Măi, nu e greu. Nu e greu, pentru că am doi băieți frumoși acasă, care, de fiecare dată când mă văd, să știi că se bucură și înțeleg eforturile care se depun, și nu o privesc, cred, ca pe un efort; o privesc ca pe un curs normal al vieții, cu părinți care asta fac. Și se bucură de momentele frumoase, așa, în familie fiind. Nu e greu. S-a întrepătruns viața personală cu viața familială și modul în care a evoluat într-o manieră atât de frumoasă, încât n-aș spune că poate aș fi vrut, la un moment dat, să nu mai vreau să insist în carieră și să pășesc profesional. S-au întrepătruns foarte frumos. Și la un moment dat spui: Domnule, stau atât de multe ore la birou încât e descurajant să mai ai o familie. Nu este așa. Se poate și este chiar plăcut. Crești alături de familie și alături de copii într-un mod frumos și plăcut, relaxat. Este chiar foarte bine.

Nicolae Cîrstea: Modelele în avocatură sunt bune? E bine să ai un model la început de drum? Poate în facultate? Un țel?

Monica Strîmbei: Este important să-ți găsești un model pe care să-l urmezi, dar, pe de altă parte, cred că este la fel de important să știi unde este granița și să devii ceea ce ești tu și să fii tu. Începuturile mele în avocatură au fost alături de o doamnă extraordinară, pe care o stimez și o invidiez pentru calmul cu care aborda orice fel de situație juridică și mi-a plăcut foarte mult nu numai partea oratorică, dar și maniera în care a înțeles să abordeze fiecare dosar. Am venit în ZRP, am găsit o liniște… bine, o provocare, pentru că lucram în foarte multe dosare, aveam foarte multe mandate, când am venit eu eram, cred, opt avocați cu toți partenerii. Eram eu al optulea. Ne-am construit și am crescut așa, ca echipă și ca școală, de la început. Și da, este important să-ți dorești să fii ca cineva, dar, la un moment dat, drumurile ar trebui să se despartă. Și am regăsit aici oamenii, prin calitățile lor și prin modul lor diferit, cumva, dar în același sens, de a aborda problemele, încât am putut să învăț și să beneficiez de toate cunoștințele și de tot leadership-ul, într-un mod diferit, dar în același timp să înțeleg mai repede diferite lucruri, abordând și discutând cu toți partenerii. Care se completează reciproc, ce să zic, foarte bine.

Nicolae Cîrstea: Care este acel succes sau acea speță, acel proces de care îți amintești cu foarte mare drag, din acești 11 ani la ZRP?

Monica Strîmbei: Toate sunt frumoase. N-aș putea să zic că îmi aduc aminte de un anumit dosar. Toate sunt frumoase pentru că nu seamănă între ele, pentru că am abordat, crescând în companie, diferite spețe, complexitatea lor fiind din ce în ce mai mare, și am apreciat diferit lucrurile. La un moment dat am apreciat lucrul în echipă foarte mult. Să spunem că speța nu implica foarte multe probleme de drept, dar modul în care s-a lucrat și echipa care s-a construit în spatele acelui dosar a făcut să-l privești ca pe un dosar important și să-ți aducă o satisfacție foarte mare. Am avut dosare, am lucrat cu o echipă foarte restrânsă și, la fel, satisfacția a fost foarte mare. Nu am un pattern sau mi-aș dori să lucrez într-un anumit dosar pentru că știu că l-aș câștiga. Cred că mi-aș dori să lucrez în dosarul în care poate aș avea cel mai puțin succes și știu că l-am câștigat la final – și ar fi o provocare. Evident, mă leg de dragostea mea, că acelea sunt domeniile – am avut în ultima vreme succese remarcabile în arbitraj și ne-a confirmat cumva că putem să jucăm acolo unde, practic, ne e locul, să spun. Și este chiar o provocare și n-aș vrea să se termine totul la același pattern pe care l-am câștigat; din contră, să fie mai variat, mai complex, mai provocator.

Nicolae Cîrstea: Schimbările dese de legislație ridică probleme în spețele pe care le abordați?

Monica Strîmbei: Dacă privești totul de la principiul că se aplică elementul temporal și legea de la momentul la care s-a încheiat contractul, practic nu, că nu te influențează. Dacă ai în vedere elementele de procedură care se schimbă și conduc la diverse soluții, da, este o provocare să fii la curent cu tot ce înseamnă modificările legislative. Nu pot să zic că ne afectează, pentru că, până la urmă, avocatura înseamnă să studiezi permanent. Nu cred că am terminat de studiat vreodată. Nu cred că am pus cartea, am închis-o, am pus-o într-un sertar și am zis: pe asta o știu. Tot timpul – dar tot timpul – revii la lucrările vechi, inclusiv din facultate. Îmi aduc aminte – discutam în birou –, dacă mă întreba cineva: Măi, o anumită instituție juridică care e? Deschideam cartea și ziceam: Mai știi, pe la fila aia din carte, undeva jos acolo, în dreapta parcă scria… Și, dincolo de schimbările legislative, mărturisesc că ne uităm cu toții la fundamentele instituției. Sunt cărți vechi pe care le deschidem, cred că din 1940, 1960, să înțelegem anumite lucruri și evoluția lor în timp, pentru a explica într-o manieră cât mai clară. Niciodată nu se termină; nu termini de învățat. E chiar plăcut, nu e o corvoadă.

Nicolae Cîrstea: Care e rețeta ta pentru a fi un avocat de succes?

Monica Strîmbei: O, rețeta? Nu există o rețetă. Cred că voința, determinarea și ideea de a nu te opri. Până la urmă, plafonarea poate să ducă la o scădere a valorii tale, și atunci poate că este important tot timpul să dorești să cunoști, să știi, să evoluezi și să arăți ce poți. Că până la urmă poți să știi multe; este important să știi și să pui lucrurile și să le prezinți. Sunt multe calități pe care trebuie să le arăți și cred că toate sunt importante și se văd în diferite momente. Este important, cred, să fii tu însuți. Majoritatea avocaților pe care i-am văzut se simt bine în pielea lor, așa cum sunt, în fața instanțelor, a clienților, și cred că rețeta succesului este să fii tu în primul rând și să te simți bine cu ceea ce faci, să n-o privești ca pe o corvoadă…

Nicolae Cîrstea: Organizarea timpului, acel time management, e foarte importantă, nu, de la un anumit nivel încolo? Cum reușești să te organizezi pentru a face față ședințelor, întâlnirilor cu clienții, proceselor din instanță ș.a.m.d.?

Monica Strîmbei: În mod cert, ajungi la un moment în care mintea ta lucrează tot timpul în favoarea ta, dacă mă întrebi. Adică ajungi să ai o atenție distributivă atât de mare – prin exercițiu, evident, că așa se dobândește –, încât n-o resimți atât de apăsător. Evident, ne ajută staff-ul, ne ajută tot ceea ce înseamnă organizație creată în spatele nostru, pentru că… nu mai spun, sunt tot felul de pachete la care accesăm, sunt programe IT care ne ajută în tot ceea ce înseamnă organizare – de la organizarea litigiilor, de la maniera în care ești alertat cu privire la litigiu, la întâlniri. În spatele nostru este o echipă, până la urmă. Da, suntem avocați, dar avem o echipă care ne ajută. Și în ceea ce privește partea organizațională, suntem ajutați și susținuți, pentru că altfel n-am putea. Și asta înseamnă și eficiența noastră, pentru că nu poți să dedici foarte mult timp pe administrativ, astfel încât să ignori părțile celelalte. Personalul din spatele nostru ne ajută. Și reușim. Reușim să facem, pentru că ne organizăm. Până la urmă, e o școală de avocați, nu? Crești într-o echipă, înveți elementele, intri într-un ritm și ajungi la acel echilibru. Și atunci este bine.

Nicolae Cîrstea: Care e cel mai plăcut lucru la ZRP?

Monica Strîmbei: Oamenii, colegii – prin colegi mă refer la parteneri, până la toți colegii de echipă. Este important să lucrezi într-o atmosferă de lucru care să-ți placă și este important să vezi deschiderea cu care fiecare dintre mandatele noastre sau lucrul cu clienții în sine este abordat de parteneri. Adică viziunea în sine a oamenilor din această echipă, pornind de la vârful piramidei în jos. Este o viziune care te face și îți arată că merită să fii aici. Dovadă că sunt aproape 12 ani de când sunt aici și n-am plecat.

Nicolae Cîrstea: Care-i întrebarea din acest interviu pe care nu ți-am pus-o și ți-ar fi plăcut să fie pusă?

Monica Strîmbei: Câți ani am… Am glumit, evident. Cred că ai abordat atât de larg subiectele – și te-am ajutat și eu un pic, ca să spun așa –, încât chiar a fost o plăcere să vorbim și nu mă simt defavorizată față de minunații mei colegi cu care ai vorbit înaintea mea și cu care am urmărit atâtea interviuri de-a lungul timpului. Deci este o plăcere și te mai invităm pe la noi, mai des.

Nicolae Cîrstea: Cu siguranță voi veni, mai ales că am prieteni, colegi de facultate aici, la ZRP, și, pe de altă parte, cred că această mască pe care o afișează uneori avocații merită să fie dată jos câteodată și să discutăm și prietenește, și uman, fără toate măștile pe care uneori le purtăm, în activitatea noastră.

Monica, îți mulțumesc pentru această discuție. Aștept să povestim, data viitoare, despre un succes important al echipei tale, la care ai avut o contribuție importantă și să discutăm despre lucruri mai concrete în activitatea avocațială.

Monica Strîmbei: O, aștept lista, ce să spun. Aștept să vorbim despre lucrurile acestea. Și începutul de drum face să ai un interviu în care ne cunoaștem, nu? Evident că apoi o să vreau să ieșim, așa, în față, cu succesele noastre și cu ceea ce oamenii fac concret.

Nicolae Cîrstea: Și, aș spune, mai important decât atât, cu acel knowledge care a determinat, poate, instanța, să dea câștig de cauză avocaților din ZRP sau să accepte acele motivări pe care voi le-ați folosit în unele sau altele dintre dosare.

Monica Strîmbei: Cu siguranță o să împărtășim. Până la urmă, face parte din farmecul profesiei să și împărtășești, nu să ții doar pentru tine. Cu siguranță. O să fie o plăcere și aștept să mai revii. Sau poate îți luăm și noi un interviu, dar cred că va trebui să ne pregătim destul de temeinic, pentru că lucrurile văd că avansează foarte frumos într-o discuție și chiar este plăcut să ne regăsim aici.

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc foarte mult.

Monica Strîmbei: Mulțumesc și eu.

Universul Juridic lansează seria de interviuri „Profesioniștii LEGAL POINT”.

Grupul Universul Juridic este principalul editor de cărți și reviste juridice din România, organizând în același timp evenimente destinate practicienilor dreptului dar si mediului unversitar.

Site-ul www.universuljuridic.ro a reușit să creeze o comunitate importantă de utilizatori fiind accesată de peste 6000 cititori/zi.

Această serie de interviuri va fi realizată cu profesioniști din mediul juridic, avocați, executori judecătorești, notari publici, practicieni în insolvență, mediatori, precum și cu directori juridici din bănci, companii, instituții si confederații patronale.

Temele abordate vor fi din zona modificărilor legislative, a chestiunilor care preocupă doctrina și jurisprudența actuală plecând de la specializarea invitaților și a profesioniștilor cu care săm de vorbă.