INM. Întâlnirea unui grup de experți la nivel înalt vizând dezvoltarea unor instrumente pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

5 mai 2022
Vizualizari: 320

Institutul Național al Magistraturii (INM) anunță că, în perioada 2-4 mai 2022, a găzduit întâlnirea unui grup de experți la nivel înalt, care a vizat dezvoltarea unor instrumente pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și a finanțării terorismului.

Astfel, întâlnirea a fost organizată EU Global Facility on Anti-Money Laundering and Countering the Financing of Terrorism (EU GF-AML/CFT), în cooperare cu Institutul Internațional Siracusa pentru justiție penală și drepturile omului.

De asemenea, întâlnirea face parte dintr-o serie de întâlniri de colaborare desfășurate sub titlul: „Evaluarea sferei și eficacității abordărilor juridice inovatoare în investigațiile privind spălarea banilor și recuperarea activelor”, care urmăresc realizarea unui studiu asupra bunelor practici existente la nivel global referitoare la sarcina probei în cadrul investigațiilor, respectiv la procedurile de recuperare a activelor.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm, accesați sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

🔔Vezi și INM. Seminar cu tema „Facem Echipă: Combaterea Infracționalității în Domeniul Proprietății Intelectuale în Estul Europei” (8-9 iunie 2022)

INM. Întâlnirea unui grup de experți la nivel înalt vizând dezvoltarea unor instrumente pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului was last modified: mai 5th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: