INM. Decizia Rețelei Europene de Formare Judiciară pentru magistrați din 7 iunie 2022






You need to be a registered member to rate this post.
Institutul Național al Magistraturii (INM) a decis, în data de 7 iunie, modificarea măsurilor adoptate anterior cu privire la impactul coronavirus (COVID-19) asupra activităților European Judicial Training Network (EJTN), după cum urmează:
− Începând cu data de 7 iunie 2022 este reluată regula organizării EJTN (schimburi, seminare, inclusiv reuniuni de lucru) cu prezența fizică;
− Activități de formare vor fi lansate de secretariatul EJTN, ca regulă, cu 3 până la 1 lună înainte de prima zi de activitate;
− Participanții la activitățile de formare pot face demersurile aferente participării (achiziționarea biletelor de trasnport, rezervarea cazării) cu 2 luni înainte de data activității dar numai după primirea invitației oficiale din partea Secretariatului EJTN. În măsura posibilului, vor fi achiziționate servicii flexibile și rambursabile.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.
(Copyright: freepik.com)
Vezi și INM. Seminar cu tema „Advanced Digital Evidence Workshop” (28 iunie-1 iulie 2022)
Jurisprudență
- Încadrarea soţilor în noţiunea de asociaţi. Obligaţia de înregistrare în scop de TVA la nivelul familiei. Asociere în scopuri comerciale
- Contestaţie la executare. Invocarea cauzei de micşorare a pedepsei, ulterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
- Excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire. Dezbateri limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază
- Practici contrare uzanţelor comerciale cinstite. Practici neloiale ale angajaţilor unui comerciant
- Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, de către intimat
- Valorificarea drepturilor băneşti rezultate din raporturile juridice de muncă. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Revista de seară
- Cele mai importante știri ale zilei văzute de Claudiu Pamuc
- Suedia și Finlanda au semnat protocolul de aderare la NATO
- Rusia a ocupat regiunea Luhansk
- Preţuri mai mici la carburanţi
- Rusia nu se opune aderării Finlandei şi Suediei la NATO
- Turcia va sprijini aderarea Finlandei şi Suediei la NATO
Opinii

Drept vs. Artă? Consideraţii privitoare la dreptul de autor asupra operei… (citește)
Actualitate legislativă
- Rubrică realizată de Redacția ProLege
- Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 – modificări (Legea nr. 194/2022)
- Avocatul Poporului. Obiecție de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) și (3) cu referire la sintagma „adunare generală” și art. 33 alin. (3) și (4) din Legea tineretului
- Consiliul Legislativ. Avize emise – 5 iulie 2022
- Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României – completări (Legea nr. 196/2022)
- Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei – completări (H.G. nr. 841/2022)
Jurisprudență CEDO
- Ratificarea Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului. Implicații practice
- Sinteză de legislație europeană și de jurisprudență CEDO în materia executării silite
- Hotărârea CEDO din 16 noiembrie 2021 în cauza M. împotriva României (Cererea nr. 31.611/18)
- Standarde CEDO în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale cu victime minore
- Hotărârea CJUE în cauza Consorzio Italian Management. Ciocănind, în continuare, la porţile raiului
Conferințe
- Universul Juridic
- UNBR. Conferința „Aspecte practice generate de aplicarea codurilor fundamentale”
- [UPDATE: Cum a fost] Invitație la Conferința anuală de Achiziții publice a Facultății de Drept din cadrul Universității din București
- [UPDATE: Cum a fost] Conferința anuală a Profesiilor Juridice – avocați-notari
- [UPDATE: Cum a fost] Cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale de Contencios Administrativ
- Achiziții publice
- Arbitraj şi Mediere
- Drept Administrativ şi Constituţional
- Drept Civil şi Procesual Civil
- Executare silită
- Dreptul Familiei
- Drept Financiar, Fiscal şi Bancar
- Drept Internaţional
- Drept Penal şi Procesual Penal
- Proprietate Intelectuală
- Dreptul Muncii şi Dialogului Social
- Societăţi, Afaceri şi Insolvenţă
Despre autor:

Universul Juridic
UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.Despre concurență sine ira et studio
- Seria Profesioniștii Legal Point
- Practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar
- Consiliul Concurenței. Concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de consilier – 17 decembrie 2021
- Consiliul Concurenței. Recomandare privind elaborarea unei reglementări unitare privind domeniul deșeurilor medicale
- Consiliul Concurenței. Derularea unei investigaţii pe piața comercializării și execuției mijloacelor de semnalizare rutieră
- Consiliul Concurenței. Bilanțul activității – 2020
Ora Arbitrajului
- Seria Profesioniștii Legal Point
- „Cele două noi cursuri I.N.P.P.A. de specializare în arbitraj comercial deschid participanților oportunități nebănuite”
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 20 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 19 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Alexandru Stănescu, Partener SLV Legal
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 18 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – dr. Bazil Oglindă: Arbitrajul în timpul stării de urgență
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 17 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Markus Burgstaller: The future of investment arbitration in post Achmea era
Legal Point
- Un proiect marca „Universul Juridic”
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
- „Drumul”. Interviu cu prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu, judecător și directorul Institutului Național al Magistraturii
- „Dania lui Ursulescu”. Interviu cu Octavian Ursulescu, jurnalist și prezentator de televiziune
- „Ce bine că ești…”. Interviu cu Nicu Alifantis, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk și muzică de teatru
- „Ploaia”. Interviu cu prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române
Agenda Juridică
- DEZBATERILE „Educație, lege, drept, dreptate”. Ediția 1 ‒ Enciclopedia Juridică Română ‒ contribuție românească la dezvoltarea culturii juridice universale
- Ziua Justiției 2022
- Conferința „Dumitru Constantin Dulcan”: Viitorul omenirii din perspectivă științifică
- [CUM A FOST] Gala LADY LAWYER, ediția a VII-a
- ALEGERILE CSM. Ediția a IV-a. Candidații din partea curților de apel
Gânduri (ne)juridice DIN LUMEA JURIDICA
- Vocația construcției (II)
- Despre prietenia sinceră
- La Universitatea Titu Maiorescu se face carte
- O lecție despre libertate
- O lecție de generozitate
Gânduri nejuridice
- Cine sunt (azi)? (II)
- Lipsiți de substanță
- Ce aveți, domnilor, cu „Școala de la Frankfurt”?
- Sexul prin perete
- Homo Cliens și Homo Iratus
Content parteneri
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
- „Drumul”. Interviu cu prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu, judecător și directorul Institutului Național al Magistraturii
- „Dania lui Ursulescu”. Interviu cu Octavian Ursulescu, jurnalist și prezentator de televiziune
- „Ce bine că ești…”. Interviu cu Nicu Alifantis, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk și muzică de teatru
- „Ploaia”. Interviu cu prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române
Coduri principale
Vezi totUltimele comentarii
- [email protected] la ACCES VIDEO: Conferinţa Naţională de Drept Penal „Vespasian Pella”, ediția I
- [email protected] la ACCES VIDEO: Efectul de noise și baiasurile reflectate în variabilitatea hotărârilor în cazuri similare
- [email protected] la ACCES VIDEO: Efectul de noise și baiasurile reflectate în variabilitatea hotărârilor în cazuri similare
- [email protected] la ACCES VIDEO: Forumul de Dreptul Muncii – ediția I
- [email protected] la ACCES VIDEO: Forumul de Dreptul Muncii – ediția I