Infracțiunea de furt calificat. Emiterea mandatului european de arestare (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 859/2020

L. nr. 302/2004: art. 84, art. 87, art. 97, art. 99, art. 104, art. 106, art. 116, art. 117 alin. (4); NCP: art. 77 lit. a), art. 228, art. 229; NCPP: art. 202 alin. (4) lit. b), c) și d), art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) 

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, se observă că situațiile care pot determina respingerea cererii autorităților judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare sunt reglementate expres de art. 99 alin. (1) (motivele obligatorii) și alin. (2) (motivele facultative) din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, din analiza conținutului mandatului european de arestare întocmit la data de 15.11.2019 de autoritățile judiciare din Germania-Judecătoria Heilbronn, în dosarul nr. x Gs 3454/19, că aceeași judecătorie a emis față de cetățeanul român A., în dosarul nr. x Gs 3451/19, la 15.11.2019, un mandat național de arestare (nr. ref. 14 Js 29822/19 al Parchetului Public Heilbronn), în vederea efectuării de cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în bandă, prevăzută de art. 242, art. 243, art. 244a din C. pen. german, constând în aceea că, în aplicarea convenției infracționale stabilite anterior între membrii bandei, învinuiții s-au deplasat la data de 19 septembrie 2019, ora 02:50, pe proprietatea persoanei vătămate D., Im Wiesental 8 din Eppingen, unde au ridicat din balamale poarta de la intrarea în curtea atelierului auto, au dat-o la o parte și apoi au intrat în locație și au luat două quad-uri parcate acolo, cu numerele de înmatriculare HP-X 919 și PF-MH 57 și cu o valoare de 13000 euro, respectiv 10000 euro și le-au pus în vehiculul marca x, vehicul care a fost condus apoi de învinuitul B. în direcția Republicii Cehia, în timp ce învinuiții A. și C. au condus, în spatele acestuia și foarte aproape de acesta, autoturismul marca x ca și vehicul însoțitor, pentru a oferi siguranță. Ca atare, în acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menționate toate informațiile enumerate în acest text de lege.

Totodată, se observă că fapta reținută de autoritatea judiciară emitentă se regăsește printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 18) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol. De altfel, fapta imputată este incriminată și de legea penală română în art. 228 – art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) din C. pen. și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani la 7 ani, iar săvârșirea acesteia de trei sau mai multe persoane împreună constituie circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din C. pen., a cărei reținere poate atrage aplicarea unui spor de până la 2 ani închisoare.

Înalta Curte are în vedere, de asemenea, faptul că, fiind audiată, la termenul din 04 decembrie 2020, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile emitente ale mandatului și nu a invocat în favoarea sa niciunul din motivele de refuz ale executării mandatului european de arestare, prevalându-se, totodată, de regula specialității și necontestându-și identitatea .

De altfel, se observă că, în speță, nu este incident nici vreunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeași acuzație în România sau în alt stat, iar răspunderea penală pentru fapta care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române. Așa cum, în mod corect, a reținut instanța de fond, lipsa consimțământului la predare nu se regăsește printre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare expres enumerate de textul de lege.

În plus, se subliniază că aspectele vizând temeinicia acuzațiilor formulate în statul emitent împotriva persoanei solicitate excedează analizei în prezenta cauză, sens în care se au în vedere dispozițiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu dispozițiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, așa încât verificarea acestei apărări revine în competența exclusivă a autorității judiciare a statului emitent.

Pentru același motive, în deplin acord cu prima instanță, Înalta Curte notează că, în procedura reglementată de art. 84 și urm. din Legea nr. 302/2004, instanța română nu are competența de a examina temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară din Germania și nici oportunitatea emiterii mandatului european de arestare.

Deopotrivă, raportându-se la dispozițiile art. 104 alin. (6)-(11) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte arată că, în calea de atac ce formează obiectul cauzei, nu poate fi analizată temeinicia măsurii arestării preventive, din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultând că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) și d) din C. proc. pen. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfășurate în fața instanței, nu și la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare solicitante, când, odată cu încuviințarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată și un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive față de persoana solicitată este obligatorie, iar nu facultativă.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 15.11.2019 de autoritățile judiciare din Germania-Judecătoria Heilbronn, în dosarul nr. x Gs 3454/19, cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Nu în ultimul rând, se observă că, în cauză, instanța de fond a aplicat în mod judicios și dispozițiile art. 116 din Legea nr. 302/2004, apreciind că, în ipoteza din speță a concursului de cereri formulate de cele două state membre, se impune a se acorda prioritate la executare mandatului european de arestare emis la 21.10.2020 în dosarul x/2020 R.G.N.R.-410/2020 R.G. G.I.P. de către autoritățile judiciare italiene, care, deși vizează același gen de fapte ce sunt sancționate cu pedepse similare și a fost emis tot în vederea efectuării urmăririi penale față de persoana solicitată, este anterior celui transmis de autoritățile judiciare germane (emis la 15.11.2020), iar punerea sa în executare a fost dispusă definitiv prin sentința penală nr. 196 din 12 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova pronunțată în dosarul nr. x/2020 (definitivă la data pronunțării).

Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 215 din 04 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată se află în culpă procesuală și va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.