Infracțiunea de dare de mită în formă continuată. Contestație la executare (NCPP, NCP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 104/2018

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 404 alin. (4) lit. a), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 598 alin. (1); NCP: art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 40 alin. (3), art. 43 alin. (2)

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestație la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În speța de față, prin intermediul acestui mijloc procesual, condamnatul a solicitat ca din pedeapsa de 4 ani, 10 luni și 881 zile de închisoare să se deducă perioada executată începând cu 04.10.2006 la 22.10.2007, de la 13.10.2010 la 06.11.2010, de la 27.11.2012 la 28.11. 2012, de la 23.01.2013 la 04.09.2013 și perioada executată începând cu data de 12.06.2014 la zi.

Reținând istoricul cauzei, prezentat in extenso în hotărârea atacată, se constată că prin Sentința penală nr. 51/23.02.2016, pronunțată de Judecătoria Urziceni (rămasă definitivă prin Decizia nr. 716/21.04.2016 a Curții de Apel București, secția I penală) contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani și 10 luni închisoare. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. pen. din 2009 și art. 40 alin. (3) C. pen. din 2009, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, a arestării preventive și a pedepsei executate de la 04.10.2006 la 22.10.2007, de la 13.10.2010 la 06.11.2010, de la 27.11.2012 la 28.11.2012, de la 23.01.2013 la 04.09.2013, de la 12.06.2014 la zi.

S-a constatat că inculpatul se afla în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 550 din 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 750 din 25.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Prin Sentința penală nr. 925/30.03.2016, pronunțată de Judecătoria Iași (rămasă definitivă prin Decizia nr. 519/04.07.2016 a Curții de Apel Iași, secția I penală), contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare. S-a dedus din pedeapsa principală durata reținerii și arestării preventive de la 04.10.2006 la 22.10.2007, de la 13.10.2010 la 06.11.2010, reținerea de la 27 noiembrie 2012 la 28 noiembrie 2012, arestarea preventivă de la 23.01.2013 la 04.09.2013 și perioada executată începând cu data de 12.06.2014 la zi.

Prin Sentința penală nr. 7/25.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori – noul C. proc. pen. (rămasă definitivă prin Decizia nr. 359/23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), contestatorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii, fiind dedusă din pedeapsa principală rezultantă de executat durata reținerii și arestării preventive de la 04.10.2006 la 22.10.2007, de la 13.10.2010 la 06.11.2010 și reținerea preventivă de la 27.11.2012 la 28.11.2012 și arestarea preventivă de la 23.01.2013 la 04.09.2013 și perioada executată, începând cu data de 12.06.2014 la 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracțiunii de „dare de mită” în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta sentință). S-a constatat că până la data de 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracțiunii de „dare de mită” în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta sentință), inculpatul A. a executat un număr de 320 zile de închisoare (se scade un număr de 635 zile) din pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsă în raport cu care a comis prezentele infracțiuni în stare de recidivă, rămânând un rest neexecutat de 871 zile de închisoare. În baza art. 43 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A. pentru infracțiunile concurente deduse judecății prezentei cauze, urmând să fie executată pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare, la care adaugă sporul de 10 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare), rezultând pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pe care a adăugat-o la restul de 871 zile de închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 4 ani, 6 luni și 871 zile de închisoare.

Condamnatul a formulat o cerere de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentințe și stabilirea stării de concurență, susținând că între data comiterii primelor fapte din 2006 și data la care sentința de condamnare pentru aceste infracțiuni a rămas definitivă prin Sentința penală nr. 266/29.06.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 2004/12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a comis și infracțiunile de la pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 51/23.02.2016 pronunțată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin Decizia penală nr. 716/21.04.2016 a Curții de Apel București și prin Sentința penală nr. 925/30.03.2016 pronunțată de Judecătoria Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 519/04.07.2016 a Curții de Apel Iași, din datele de pentru care a fost în mod definitiv condamnat, toate aceste infracțiuni fiind săvârșite în concurs real.

Prin Sentința penală nr. 224/F din data de 07.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 253/08.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că faptele pentru care a fost condamnat numitul A. prin Sentința penală nr. 51/23.02.2016, pronunțată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin Decizia penală nr. 716/21.04.2016 a Curții de Apel București, prin Sentința penală nr. 925/30.03.2016 pronunțată de Judecătoria Iași, definitivă prin Decizia nr. 5 19/04.07.2016 a Curții de Apel Iași, secția I penală și prin Sentința penală nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 359/23.09.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sunt concurente.

Astfel, față de cele ce preced instanța de judecată a contopit pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași, repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 51/23.02.2016 pronunțată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin Decizia nr. 716/21.04.2016 a Curții de Apel București și pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 519/04.07.2016 a Curții de Apel Iași, urmând ca petentul condamnat să execute pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din celelalte pedepse, de 1 an, 2 luni și 10 zile închisoare, urmând să execute 4 ani, 10 luni și 10 zile, la care s-a adăugat restul rămas neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, respectiv restul de 871 de zile închisoare, în final condamnatul urmând să execute 4 ani, 10 luni și 881 de zile de închisoare.

După cum a reținut și instanța de fond, în momentul stabilirii primului termen al recidivei postcondamnatorii, prin Sentința penală nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă prin Decizia nr. 359/23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au fost deduse perioadele deja executate de condamnat, rămânând un rest de 871 zile de închisoare care s-a adăugat la pedeapsa pentru al doilea termen al recidivei postcondamnatorii aplicată prin Sentința penală nr. 224/F din data de 07.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 253/08.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în final urmând să execute pedeapsa de 4 ani, 10 luni și 881 zile. S-a avut în vedere că data săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat prin sentința precitată este 27.04.2015, fiind dedusă și perioada începând cu data de 12.06.2014 la 27.04.2015.

Drept urmare, nu se poate aplica o nouă deducere a perioadelor executate arătate mai sus, întrucât, așa cum corect s-a stabilit și de prima instanță, dacă s-ar proceda astfel, s-ar deduce de două ori perioadele deja executate de condamnat. Perioadele menționate în cererea condamnatului au fost executate în cadrul primului termen al recidivei postcondamnatorii, astfel că nu mai pot fi deduse încă o dată, în condițiile în care faptele pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii. Instanța nu poate, pe calea unei contestații la executare, să modifice structura primului termen al recidivei, care a intrat deja în autoritate de lucru judecat, inclusiv în ceea ce privește data de la care se calculează cel de-al doilea termen al recidivei. Odată dedusă perioada executată, pentru stabilirea restului ce urmează să se contopească cu pedeapsa stabilită pentru infracțiunea ce formează cel de-al doilea termen al recidivei, printr-o contestație la executare nu se poate obține o nouă deducere a acelui rest și din pedeapsa rezultantă. O instanță de judecată nu poate să mai deducă încă o dată perioada respectivă pentru că, așa cum a stabilit și instanța de fond, s-ar ajunge la o dublă deducere a uneia dintre perioadele executate de condamnat.

Având în vedere toate criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează că în procedura contestației la executare, care reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepselor, nu se pot invoca decât aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor judecătorești definitive. Așadar, nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 215/F din 20 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 (2866/2017).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON, va rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.