Infracţiunea de contrabandă. Trimiterea cauzei spre rejudecare. Admiterea recursului în casație (NCPP, NCP, VCP, L. nr. 86/2006)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 361/RC/2019

NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 396 alin. (10), art. 433, art. 436 alin. (6), art. 438 alin. (1) pct. 12, art. 442 – 444, art. 447; VCP: art. 385^9 alin. (1) pct. 14; NCP: art. 75 alin. (1) lit. d), art. 76, art. 83 alin. (2) teza I, art. 91; L. nr. 86/2006: art. 270 alin. (3)

Examinând cauza în temeiul art. 442 – 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație este fondat.

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de „recurs în casație” – Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, este corespondentul fostului art. 385^9 alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen. din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

În cererea scrisă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a precizat că recursul în casație îi vizează strict pe inculpații A. și B.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susținut că instanța a stabilit, cu încălcarea art. 83 alin. (2) teza I din C. pen., pedepse cu închisoarea în sarcina inculpaților A. și B., dispunând contrar dispozițiilor imperative ale art. 83 alin. (2) teza I din C. pen., amânarea aplicării pedepselor stabilite în sarcina celor doi inculpați, în condițiile în care în sarcina acestora s-a reținut infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 7 ani.

Parchetul a precizat că, în motivarea deciziei, Curtea de Apel Cluj a reținut că memoriul cuprinzând motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, înregistrat la 28.01.2019, se referă exclusiv la situația inculpatului C., sub aspectul laturii penale. În continuare, Curtea de Apel Cluj a apreciat că, pe de o parte, având în vedere efectul devolutiv al apelului, nu poate analiza în cadrul apelului parchetului și situația inculpaților A. și B., care nu au declarat apel și cu privire la care apelul parchetului nu se referă. Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj a reținut că în fața instanței procurorul nu a suplimentat motivele de apel (așa cum a susținut), nu a adăugat alte motive la cele deja existente în memoriul scris, privind pe inculpatul C., ci procurorul de ședință a formulat oral o veritabilă declarație de apel, privind și pe inculpații A. și B., declarație tardivă la acel moment.

În motivele de recurs s-a menționat că Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud a declarat apel cu privire la toți inculpații din dosar, respectiv A., B. și C., astfel cum rezultă în mod evident din declarația de apel. Acest aspect a fost învederat și instanței de control judiciar de către procurorul de ședință la termenul din 01.04.2019, când au avut loc dezbaterile asupra apelului.

S-a menționat că, față de împrejurarea că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud a fost declarat cu privire la toți inculpații din dosar, Curtea de Apel Cluj ar fi trebuit să se pronunțe și asupra motivelor de apel formulate oral de procurorul de ședință la termenul din 01.04.2019, neputându-se invoca tardivitatea apelului în ceea ce îi privește pe inculpații A. și B., așa cum, în mod greșit, a procedat instanța de control judiciar.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a arătat că, întrucât instanța de fond a stabilit, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 83 alin. (2) teza I din C. pen., pedepse cu închisoarea în sarcina inculpaților A. și B., în loc să îi condamne la pedeapsa închisorii, dispunând, cu încălcarea acelorași dispoziții imperative, amânarea aplicării pedepsei, în loc să suspende sub supraveghere executarea pedepsei, Curtea de Apel Cluj ar fi trebuit să admită apelul parchetului și în ceea ce îi privește pe inculpații A. și B. În condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, reținută în sarcina celor doi inculpați, este de 7 ani, nu se putea dispune în mod legal amânarea aplicării pedepsei, raportat la prevederile art. 83 alin. (2) teza I din C. pen.

S-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și, în urma rejudecării cauzei, casarea parțială a Deciziei nr. 359/2019 a Curții de Apel Cluj și înlăturarea greșitei aplicări a legii, în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, precum și a inculpatei B. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, iar ca modalitate de individualizare judiciară suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților, conform art. 91 din C. pen. cu menținerea celorlalte dispoziții date de instanța de apel.

Înalta Curte reține că, prin încheierea de admitere în principiu a recursului în casație, verificându-se dacă este îndeplinită condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., s-a stabilit deja, cu titlu definitiv, că Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud a declarat apel și cu privire la inculpații A. și B.

În continuare, instanța reține că prin Sentința penală nr. 339 în 03 decembrie 2018 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu reținerea art. 75 alin. (1) lit. d) din C. pen. raportat la art. 76 din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin aceeași sentință, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în sarcina inculpatei B., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin Decizia penală nr. 359/A din 02 aprilie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud împotriva Sentinței penale nr. 339 din 03 decembrie 2018 a Judecătoriei Năsăud pronunțată în Dosarul nr. x/2017, care a fost desființată, în parte, cu privire la inculpatul C., sub aspectul laturii penale și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Potrivit dispozițiilor art. 270 din Legea nr. 86/2006, „(1) Introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracțiune de contrabandă și se pedepsește potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”.

Conform dispozițiilor art. 83 alin. (2) din C. pen. „(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților”.

În jurisprudența instanței supreme, delimitându-se sfera de aplicabilitate a cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a stabilit că el vizează nu doar erorile care se produc urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unei durate a pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 554/2016). Cazul de casare menționat constituie temei pentru cenzurarea legalității hotărârii definitive și sub aspectul conformității acesteia cu dispozițiile relative la regimul sancționator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale și al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 543/2015).

Problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează aceste regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac.

În consecință, încălcarea exigențelor normative relative la individualizarea executării pedepselor, sub aspectul condițiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancțiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor și obligațiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut analizat (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 441/2018).

În speță, s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A. și pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în sarcina inculpatei B. pentru infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și, în baza art. 83 alin. (1) din C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Înalta Curte constată că, deși dispozițiile art. 83 alin. (2) din C. pen. prevăd că nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare, Curtea de Apel Cluj a amânat aplicarea pedepsei închisorii stabilită în sarcina inculpaților A. și B. pe un termen de supraveghere de 2 ani, cu toate că pentru infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 și 7 ani închisoare.

Prin urmare, dispunând amânarea aplicării pedepsei în ceea ce îi privește pe inculpații A. și B., cu toate că pentru infracțiunea săvârșită de aceștia pedeapsa prevăzută de lege este de 7 ani sau mai mare, Curtea de Apel Cluj a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu încălcarea dispozițiilor art. 83 alin. (2) din C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Nelegalitatea constatată nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța supremă, deoarece implică chestiuni de apreciere referitoare la individualizarea pedepselor și modul de executare a acestora, nefiind astfel aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., ci cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

În aceste limite, cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud cu privire la inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 339 din 03 decembrie 2018 a Judecătoriei Năsăud pronunțată în Dosarul nr. x/2017, fără ca în rejudecare să mai poată fi invocate și examinate alte chestiuni decât cele referitoare la stabilirea pedepsei și modalitatea de executare a acesteia în ceea ce îi privește pe inculpații A. și B.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 359/A din 02 aprilie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, va casa, în parte, decizia penală recurată și va trimite cauza la Curtea de Apel Cluj pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud cu privire la inculpații A. și B.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Se va dispune anularea formelor de executare emise în baza Sentinței penale nr. 339 din 03 decembrie 2018 a Judecătoriei Năsăud pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia sus-menționată, cu privire la inculpații A. și B.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații A. și B., în cuantum de câte 627 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.