Infracțiunea de abuz în serviciu. Întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii. Recurs respins ca nefondat (NCPP, NCP, L. nr. 78/2000, L. nr. 50/1991)

27 mart. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 298

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 83/RC/2019

NCPP: art. 16 alin. (1) teza I, art. 297 alin. (1), art. 396 alin. (10), art. 438 alin. (1) pct. 7; L. nr. 78/2000: art. 13^2; L. nr. 50/1991: art. 26 alin. (6), art. 27 alin. (1) și (5); NCP: art. 175

Monitor Dosare

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Recurentul inculpat a apreciat că, față de modalitatea în care s-a reținut fapta în sarcina sa, se impune aplicarea dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016. A precizat că, în mod legal, a aplicat sancțiunea avertismentului, întrucât este prevăzută de dispozițiile O.G. nr. 2/2001. Așadar, raportat la situația de fapt descrisă în cauză, recurentul a considerat că nu a încălcat nicio dispoziție a legii, astfel încât să fie condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) teza I C. proc. pen.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen. constituie infracțiune de „abuz în serviciu” fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea legii (Decizia 405/05.06.2016) și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, iar potrivit art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

În analiza legalității hotărârii recurate, prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se are în vedere situația de fapt stabilită, în mod definitiv, de instanța de apel, care a reținut că inculpatul A., la data de 28.05.2014, în calitate de primar al comunei Ulmeni, județul Călărași, și-a exercitat defectuos atribuțiile legale stabilite de art. 27 alin. (1) și (5) din Legea nr. 50/1991, în sensul că, deși prevederile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 – în forma în vigoare la data săvârșirii faptei – interziceau expres aplicarea sancțiunii contravenționale, constând în avertisment pentru contravențiile la regimul autorizării și executării construcțiilor, a aplicat sancțiunea avertisment prin procesul-verbal de contravenție nr. x/28.05.2014, în loc să aplice sancțiunea cu amendă contravențională contravenientului B., consilier local în cadrul Consiliului Local Ulmeni.

Susținerile inculpatului A. care stau la baza argumentării motivului de recurs în casație, în sensul că O.G. nr. 2/2001 prevedea posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului, au fost analizate de instanța de apel, pe baza materialului probator administrat de aceasta, în condiții de contradictorialitate și oralitate, însă s-a apreciat că nu pot fi primite, deoarece Legea nr. 50/1991 conține dispoziții exprese privind imposibilitatea aplicării sancțiunii constând în avertisment, aceste dispoziții având caracter special, aplicându-se cu prioritate față de dispozițiile generale ale O.G. nr. 2/2001.

De altfel, inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., recunoscând situația de fapt așa cum a fost reținută în rechizitoriu, în care se arată că a aplicat sancțiunea „avertisment” prin procesul-verbal de contravenție nr. x/28.05.2014, contrar prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 și nu că ar fi avut posibilitatea aplicării acestei sancțiuni.

Practic, prin motivele de recurs invocate, recurentul A. contestă situația de fapt stabilită, în mod definitiv, de instanța de apel, în urma evaluării probatoriului administrat în mod nemijlocit, pentru corecta și completa stabilire a faptei.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează, exclusiv, legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, înlăturând astfel, rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În acest context, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., raportate la argumentația concretă oferită de inculpat, sunt apreciate ca nefondate, în condițiile în care acestea vizează chestiuni de fapt ce nu pot face obiectul recursului în casație.

Analizând întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, prin raportare la situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de cea de apel, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective, întrunirea lor.

Astfel, situația premisă care stă la baza infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 presupune, întotdeauna, constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma sa tip.

Obiectul juridic al infracțiunii este reprezentat de acele relații sociale a căror naștere, normala desfășurare și dezvoltare, nu ar fi posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcționarii publici.

Subiectul activ este calificat neputând fi decât un funcționar public sau funcționar.

Or, prin raportare la dispozițiile art. 175 C. pen., inculpatul A. îndeplinea această condiție, săvârșind fapta în calitate de primar al comunei Ulmeni, jud. Călărași

Subiectul pasiv poate fi o autoritate publică, instituție publică, persoană juridică, publică sau privată, în speță, Unitatea Administrativ Teritorială Ulmeni.

Elementul material al laturii obiective poate fi reprezentat atât de o acțiune – îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu cu încălcarea legii, cât și de o inacțiune – îndeplinirea cu știință a unui act.

Curtea Constituțională a României a stabilit prin Decizia nr. 405/05.06.2016 că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acesteia se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii”. Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu, reglementate expres prin legislație primară – legi și ordonanțe ale Guvernului.

Or, inculpatul A., în exercitarea atribuțiilor legale stabilite de art. 27 alin. (1)-(5) din Legea nr. 50/1991, a aplicat sancțiunea „avertisment” prin procesul-verbal de contravenție nr. x/28.05.2014, contrar prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991.

Urmarea socialmente periculoasă constă în atingerea adusă calității relațiilor de serviciu din unitatea în care își desfășoară activitatea subiectul activ al abuzului în serviciu.

Această urmare este condiționată de producerea sau cauzarea unei pagube aduse în patrimoniul unei persoane fizice sau a unei persoane juridice, ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau al unei persoanei juridice.

Prin cauzarea unei „pagube” se înțelege producerea unei pierderi materiale suferite de o parte juridică sau fizică, subiect pasiv al abuzului în serviciu, generată de actul abuziv al funcției publice sau al altei persoane care exercită un serviciu de interes public.

În speță, se constată că prin faptul de a nu aplica o amendă contravențională, așa cum prevedeau dispozițiile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 și de a stabili nelegal sancțiunea constând în „avertisment” prin procesul-verbal de contravenție nr. x/28.05.2014 numitului B., bugetul local al Unității Administrativ Teritoriale comuna Ulmeni a fost prejudiciat prin neîncasarea sumelor reprezentând amenda contravențională, în condițiile în care, potrivit art. 8 alin. (4) din O.G. nr. 2/2001 „sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale”.

Totodată, s-a creat o vătămare a intereselor legitime ale persoanei vătămate Unitatea Administrativ Teritorială comuna Ulmeni, reprezentată, pe de o parte, de contravaloarea amenzii contravenționale care ar fi trebuit, în mod obligatoriu, conform legii să o aplice, iar pe de altă parte, de imperativul de a asigura respectarea disciplinei în construcții, inclusiv prin aplicarea sancțiunii prevăzută de lege.

Deși s-a susținut că această „pagubă” nu este certă, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că aceasta constă, cel puțin, în minimul amenzii contravenționale (de 1.000 RON). Or, la momentul săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului exista paguba creată prin activitatea inculpatului ce reprezintă elementul material al laturii obiective.

Totodată, prin aceeași acțiune, inculpatul a procurat un folos necuvenit în patrimoniul numitului B., reprezentat de contravaloarea amenzii contravenționale, fiind realizat și elementul circumstanțial agravant necesar pentru reținerea infracțiunii prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, fapta reținută în sarcina inculpatului A. care, cu știință, nu a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale, operațiune abuzivă și nelegală, a creat un avantaj de ordin patrimonial în interesul contravenientului sancționat, corespunzător pagubei cauzate bugetului local, constând, cel puțin, în cuantumul minim al amenzii prevăzute de textul de lege ce sancționează contravenția reținută.

Ca atare, activitatea reținută în sarcina inculpatului se grefează pe temeiurile și elementele constitutive concrete ce țin de infracțiunea de abuz în serviciu.

Sub aspectul laturii subiective, cele două instanțe, de fond și control judiciar, au constatat săvârșirea faptei de către inculpat cu vinovăția prevăzută de lege, în cadrul recursului în casație neputându-se face o analiză a acestei chestiuni deoarece acest fapt ar presupune o analiză a probelor.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în opinie majoritară, va respinge, ca nefundat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 686/A din 17 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Va obliga recurentul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de abuz în serviciu. Întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii. Recurs respins ca nefondat (NCPP, NCP, L. nr. 78/2000, L. nr. 50/1991) was last modified: martie 27th, 2020 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter