Inexistența criticilor care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Nulitatea recursului (NCPC)

24 dec. 2021
Vizualizari: 196
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 6539/2020

NCPC: art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1), art. 488, art. 489 alin. (2), art. 496

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

„(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

„Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs”.

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

„Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)”, iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

„Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., și analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, recursul formulat de recurentul Ministerul Tineretului și Sportului nu conține critici concrete aduse hotărârii instanței de fond, ci reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată depuse în dosarul de fond, conținând în plus față de aceasta, la punctul 4 al cererii de recurs, informații suplimentare referitoare la doamna expert A., aspecte lipsite de relevanță în raport cu raționamentul logico-juridic al instanței, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanței de fond.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

„Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Ministerul Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 2090 din 3 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.

Inexistența criticilor care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Nulitatea recursului (NCPC) was last modified: decembrie 24th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.