Încercări de devoalare a raţiunilor cerinţei consimţământului părinţilor biologici la adopţie şi de armonizare a prezumţiilor de comunicare cu mecanismul de formare a refuzului abuziv de a consimţi la adopţie

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Pentru situația în care procedura de citare se realizează prin depunerea citației în cutia poștală, Curtea Constituțională^[43], având de analizat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 165 pct. 1 C. pr. civ., cu referire la sintagma „indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal”, a arătat că legea prezumă îndeplinirea procedurii de citare, indiferent de faptul primirii personale de către parte a actelor comunicate.

Curtea a reținut că, „în contextul realității sociale care vizează faptul că, de regulă, destinatarul nu se află la domiciliu/reședință în timpul programului de lucru al agentului procedural/funcționarului poștal, având propriul său program de lucru, obligatoriu, la rândul său, este rezonabilă prezumția instituită de legiuitor, în vederea evitării perpetuării unei nere­gularități procedurale în materia citării și a comunicării actelor de procedură”.

Credem însă că este necesară distincția între actele de procedură îndeplinite pentru fluidizarea procesului judiciar și evitarea blocării acestuia și situația în care de îndeplinirea actelor într‑o formă sau alta sunt legate consecințe importante asupra dreptului subiectiv al părții, în sensul că existența acestuia poate înceta sau poate fi limitată. Cu alte cuvinte, alta este situația în care pentru asigurarea drep­tului la o cale de atac eficientă se folosesc prezumții de comunicare, în condiții în care afectarea sau limitarea dreptului subiectiv se realizează în urma administrării unui probatoriu, și alta este situația în care dreptul este afectat prin însăși ope­rarea unei prezumții de comunicare.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a făcut această distincție, în mod incidental, într‑o speță în care prezența unui curator desemnat pentru o persoană al cărei domiciliu nu era cunoscut nu a fost considerată ca o înfățișare a pârâtului respectiv, pentru a avea consecințe asupra competenței instanței, deși s‑a apreciat că procedura a prezentat un caracter contradictoriu, context în care s‑a subliniat că „dreptul reclamantului la o cale de atac eficientă, garantat prin articolul 47 din cartă, (…) trebuie aplicat concomitent cu dreptul la apărare al pârâtului”^[44]. Sigur, din această hotă­râre nu se pot trage concluzii cu valoare de principiu, extrapolând în mod nepermis, pentru că analiza nu a fost concentrată asupra temei în discuție, însă se poate vedea că, deși procedura de citare a fost considerată legal îndeplinită, cu un caracter de contradictorialitate, dat fiind că a participat un avocat din oficiu pentru pârât, totuși de acest aspect nu s‑au legat alte consecințe juridice. Pentru tema noastră, deși procedura este considerată legal îndeplinită prin lăsarea citației la cutia poștală, nu putem lega alte consecințe juridice de acest fapt, acela al considerării unui refuz abuziv pentru neprezentare.

În acest registru, apreciem că, în cazul îndeplinirii procedurii prin lăsarea citației la cutia poștală, prezumția de comunicare efectivă a citației și a obligației de a se înfățișa în instanță este mai slabă, dat fiind că faptele cunoscute sunt mai puține, în sensul că „în aceste situații nu mai există garanția că destinatarul locuiește efectiv în acel loc, deoarece nu există nicio persoană care să ateste că îl cunoaște sau că locuiește cu dânsul”^[45]. Astfel, dacă partea nu este găsită la domiciliu/reședință sau la adresa unde locuiește în fapt, nu este identificată nicio persoană care locuiește cu aceasta și nu există administrator, portar sau altă persoană care îl înlocuiește, garanția că părintele firesc cunoaște despre proces se reduce considerabil^[46], prezumția de comu­nicare având un spațiu al posibilităților destul de larg, ce lasă loc proba­bilității ca părintele să nu cunoască de proces, caz în care nu se pot aplica regulile de la abuzul de drept. În practică, s‑a reținut că măsura suspendării judecății pentru lipsa părților este nelegală, în condițiile în care citația prin care părțile reclamante erau înștiințate despre stabilirea termenului de judecată a fost comu­nicată la domiciliul procesual ales, prin depunerea citației la cutia poștală, iar persoana indicată pentru primirea citației, avocatul părții, a făcut dovada că la data depunerii citației la cutia poștală și ulterior acestei date a fost internată în spital, fiind operată de o boală incurabilă, chiar cu o zi înainte de ziua înscrisă pe procesul‑verbal de lăsare a citației la cutia poștală^[47].

În altă situație, s‑a admis cererea de repunere în termenul de formulare a întâmpinării, în condițiile în care partea a făcut dovada că la data depunerii citației la cutia poștală era plecată din localitate pentru efectuarea unui tratament balnear de 12 zile, într‑o locație aflată la o distanță de aproximativ 500 km de localitatea de domiciliu^[48]. Nu sunt străine de realitățile judiciare nici situațiile în care rudele sau soții între ei își ascund citațiile și nu le înmânează celui îndreptățit.

Aceste exemple, deși pot fi încadrare mai mult unor situații excepționale și nu obișnuite, pun în evidență faptul că viața cotidiană poate inventaria o varietate de situații în care părinții firești nu pot lua cunoștință despre proces, în cazul lăsării citației la cutia poștală.

Și în această situație, apreciem că aplicarea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 273/2004 trebuie să se realizeze doar după acordarea mai multor termene de judecată, nu doar după două termene, și prin efectuarea unor demersuri supli­mentare, respectiv a unei noi anchete sociale, a încunoștințării părții prin comu­nicarea telefonică, potrivit art. 241 alin. (3) C. pr. civ. Dacă actele dosarului relevă că părintele a fost încarcerat în trecut, se pot efectua adrese la Administrația Națională a Penitenciarelor pentru a verifica dacă nu cumva părintele firesc execută o măsură privativă de libertate^[49]. Dacă părintele firesc execută o pedeapsă privativă de libertate, citația acestuia la penitenciar sau la locul de arest preventiv nu este suficientă, fiind necesară prezentarea de către autorități a părintelui în fața instanței, dat fiind că înfățișarea sau nu în instanță nu mai ține de voința și libertatea părții, pentru a se considera lipsa înfățișării în instanță un refuz abuziv, ci de autoritățile din administrația penitenciarelor. Nici în cazul în care locul citării este reprezentat de unitățile sanitare, pentru bolnavii internați acolo, nu se poate suplini consim­țământul la adopție de către instanță, pentru ipoteza neprezentării la două termene de judecată, urmând a se constata că părintele firesc este în imposibilitate de a‑și manifesta voința, potrivit art. 464 C. civ.

În mod evident, dacă la un termen de judecată partea a primit citația per­sonal, relativitatea prezumției de comunicare de la termenele anterioare, realizată, în ipoteză, prin depunerea la cutia poștală sau prin afișarea înștiințării, se estom­pează, instanța având certitudinea că partea cunoaște despre proces. Aceeași concluzie se impune și pentru situația în care părintele biologic a primit personal citația, împreună cu o copie de pe cererea de chemare în judecată, în procedura scrisă, anterior primului termen de judecată, chiar dacă ulterior procedura se realizează prin depunerea la cutia poștală sau prin afișarea înștiințării.

De asemenea, având în vedere funcția procedurii de citare din etapa deschiderii adopției, aceea de creare a premiselor aplicării regulilor de la abuzul de drept sub aspectul formării elementului volițional, apreciem că dispozițiile art. 229 alin. (1) C. pr. civ., referitoare la termenul în cunoștință, nu se aplică, partea trebuind a fi citată pentru fiecare termen de judecată acordat, potrivit art. 229 alin. (2) pct. 4 C. pr. civ.

Un alt caz în care modalitatea de efectuare a procedurii de citare are efecte asupra aplicabilității refuzului abuziv de a consimți la adopție pentru ipoteza neprezentării la două termene de judecată îl constituie citarea prin publicitate a părinților firești sau a tutorelui.

Potrivit reglementării de drept comun a Codului de procedură civilă, art. 167 alin. (1), dacă reclamantul învederează motivat că nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, deși a făcut tot ce i‑a stat în putință, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate.

În mod concret, citarea prin publicitate de drept comun se realizează afișându‑se citația la ușa instanței, pe portalul instanței de judecată competente și la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat.

Dacă instanța apreciază necesar, citația va putea fi publicată în Monitorul Oficial al României sau într‑un ziar central de largă răspândire.

În cazul citării prin publicitate, procedura este legal îndeplinită numai atunci când comunicarea s‑a realizat prin toate cele trei modalități indicate, la ușa instanței, pe portalul instanței și la ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului. Potrivit art. 167 alin. (4) C. pr. civ., procedura se socotește îndeplinită în a 15‑a zi de la publicarea citației.

Legea privind procedura adopției conține dispoziții derogatorii de la regulile edictate de Codul de procedură civilă, arătând prin art. 31 alin. (3) că în cazul cererilor de deschidere a procedurii adopției citarea părinților firești care nu au putut fi găsiți se face prin afișarea citației la ușa instanței și la ultimul domiciliu cunoscut al acestora, dispozițiile Codului de procedură civilă cu privire la numi­rea curatorilor în cazul în care se dispune citarea prin publicitate nefiind aplicabile.

Tot derogatoriu este și termenul în care procedura de citare se socotește îndeplinită, acesta fiind în a 5‑a zi de la afișarea citației.

Dispozițiile amintite fac trimitere la art. 8 alin. (4), care prevede că: „În mod excepțional, în situația în care unul dintre părinții firești, deși au fost realizate demersuri suficiente, nu a putut fi găsit pentru exprimarea consimțământului, consimțământul celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinți se află în această situație, adopția se poate încheia fără consimțământul lor”.

Cu alte cuvinte, în situația citării prin publicitate, instanța nu va putea califica neprezentarea părinților firești la două termene de judecată ca un refuz abuziv de a consimți la adopție, ci va aplica dispozițiile art. 464 C. civ., privind situațiile speciale în care adopția se poate încheia fără consimțământul părinților firești. Pentru această ipoteză, părinții firești au dreptul la revizuire, potrivit art. 33 din Legea nr. 273/2004.

5. Concluzii

Pe tărâm practic, adopția se înfățișează ca o măsură de protecție alternativă la care are drept copilul, ce operează prin înlocuirea cu caracter permanent a ocrotirii părinților biologici cu ocrotirea părinților adoptatori. Această operațiune juridică nu se poate realiza fără consimțământul părinților biologici, cei care au un drept de exclusivitate în ocrotirea copilului, drept ce se atenuează în momentul în care nu mai este exercitat corespunzător, situație în care intervine dreptul copilului de a fi ocrotit. În confruntarea judiciară, instanța judecătorească poate aprecia dacă acest drept al părintelui este exercitat conform rațiunilor pentru care a fost recunoscut sau este folosit direct sau indirect, în dauna dezvol­tării copilului, respectiv cu riscul rămânerii minorului în forme succesive și temporare de protecție.

Refuzul abuziv de a consimți la adopție poate lua formă și prin neprezen­tarea părinților biologici în fața instanței judecătorești, însă pentru a fi aplicabile regulile de la abuzul de drept, sub aspectul formării elementului volițional, anume al intenției, trebuie ca părintele să fie încunoștințat despre proces.

Cum legiuitorul se folosește de mai multe prezumții de comunicare a cita­țiilor și a actelor de procedură, cu un grad de certitudine mai mare sau mai mic, în funcție de modalitatea în care se realizează, doar modalitățile de îndeplinire a citației care fac convingerea că părintele biologic cunoaște despre proces pot crea premisele aplicării regulilor de la abuzul de drept. Criteriul de distincție între prezumțiile puternice de comunicare și cele slabe stă în cantitatea informațiilor care formează faptul vecin și conex.

În atari condiții, procedura citației realizată prin afișare sau prin lăsarea citației la cutia poștală, integrând un set infinitezimal de informații asupra faptului vecin și conex, nu poate crea premisele aplicării regulilor de la abuzul de drept sub aspectul formării elementului volițional.

Pentru aceste situații, soluția propusă face referire la necesitatea ca părintele biologic să fie citat mai mult de două termene de judecată, cu efectuarea de către instanță a unor verificări suplimentare.

Bibliografie:

Tratate, monografii, articole, studii

– P. Anca, M.I. Eremia, „Propuneri de lege ferenda cu privire la dreptul părinților de a consimți la înfierea copilului lor”, (1976) 1 Revista română de drept, apud A. Nicolae, M. Nicolae, „Discuții privind dreptul părinților de a consimți la adopția copilului lor minor, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 277/2001”, (2002) 7 Dreptul 89, p. 93;

– M. Avram, Filiația. Adopția națională și internațională (București: All Beck, 2001);

– Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, Dreptul familiei (ed. a VI‑a, București: All Beck, 2009);

– C.L. Cuțitaru, „Incursiune autoscopică”, (2019) 804 Dilema veche, 17‑23 iulie 2019;

– I. Deleanu, Ficțiunile juridice (București: All Beck, 2005);

– E. Florian, Protecția drepturilor copilului (ed. a II‑a, București: C.H. Beck, 2007);

– O. James, Nu ți‑e scris în gene: Adevăratele motive pentru care copiii le seamănă părinților (I.R. Sorop, București: Vellant, 2018);

– C.G. Jung, Arhetipurile și inconștientul colectiv (V.D. Zamfirescu, D. Ștefănescu, București: Trei, 2014);

– C.G. Jung, Dezvoltarea personalității (V. Nișcov, București: Trei, 2006);

– I. Leș, Codul de procedură civilă – comentariu pe articole (ed. a III‑a, București: C.H. Beck, 2007);

– M. Nicolae, Drept civil. Teoria generală. Vol. II. Teoria drepturilor subiective civile (București: Solomon, 2018);

– A. Nicolae, M. Nicolae, „Discuții privind dreptul părinților de a consimți la adop­ția copilului lor minor, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 277/2001”, (2002) 7 Dreptul 89;

– M.M. Pivniceru, D. Tătărușanu, C. Susanu, Citarea și comunicarea actelor de procedură. Practică judiciară (București: Hamangiu, 2009);

– M. Popescu, „«Funcției paterne îi revine rolul structurant» – interviu cu psihote­rapeutul Mihnea Popescu”, (2018) 734 Dilema veche, 15‑21 martie 2018;

– A. Tabacu, Citarea și comunicarea actelor de procedură civilă (București: Universul Juridic, 2013).

Surse online

– M. Avram, „Inutila exortație a prezumțiilor de impreviziune în Legea dării în plată”, disponibil [Online] la adresa https://www.juridice.ro/essentials/3363/inutila-exortatie-a-prezumtiilor-de-impreviziune-in-legea-darii-in-plata;

– O. Ghiță, „Suplinirea consimțământului părinților de către instanță în cazul abuzului de drept”, în Fl.I. Mangu (ed. coord.), L. Bercea (co-ed.), Abuzul de drept. In honorem Ion Lulă (București: Universul Juridic, 2016), pp. 136-143, dispo­nibil și [Online] la adresa https://lege5.ro;

– B.D. Moloman, „Consimțământul – actor important în procedura adopției”, (2018) 3 Revista Română de Drept Privat 237;

– S.I. Vidu, „Aspecte privind modalitățile și procedura de comunicare a actelor de proce­dură potrivit noului Cod de procedură civilă”, (2013) 4 Studii și Cercetări Juridice 439.