Încălcarea dreptului reclamantului de opțiune între două instanțe competente teritorial (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 2088/2016

NCPC: art. 133, NCPC: art. 135, L. nr. 554/2005: art. 2, L. nr. 554/2005: art. 10,  CC: art. 91

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, fiind aplicabile, pentru determinarea instanței competente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

„Art. 10. – Instanța competentă

(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.

(1) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(3) Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.”

Întrucât litigiul are ca obiect un act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, instanța competentă material se determină în funcție de rangul central sau local al autorității publice pârâte, care, în speță, este o autoritate publică județeană – Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța – astfel că aparține tribunalului competența materială de soluționare în fond a litigiului, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește competența teritorială alternativă, reglementată de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se constată că reclamanta a optat pentru învestirea instanței de la domiciliul său, care, potrivit mențiunilor din cartea de identitate, se află în Municipiul București, în raza teritorială de competență a Tribunalului București.

Faptul că domiciliul reclamantei se află în Municipiul București este contestat în cauză, fiind dovedit prin mențiunile din cartea de identitate, în sensul art. 91 alin. (1) C. civ., conform cărora „dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate”.

În condițiile în care art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004 prevede expres că nu poate fi invocată excepția necompetenței teritoriale dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, a fortiori, această excepție nu poate fi invocată în situația în care reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său.

În acord cu această interpretare a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său menționat în cartea de identitate, nu este permisă invocarea excepției de necompetență teritorială și determinarea instanței competente teritorial în raport cu domiciliul de fapt, iar nu cu domiciliul oficial al reclamantei, întrucât ar echivala cu lipsirea de efecte juridice a dispozițiilor menționate, prin încălcarea dreptului de opțiune între cele două instanțe competente teritorial, drept recunoscut în exclusivitate reclamantului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.