Imobilele naționalizate abuziv. Despăgubiri. Recurs (Legea nr. 10/2001; NCC; NCPC)

Universul Juridic
15 Iun 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 357

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 272/2016

C. civ.: art. 5, art. 998-999, ; NCPC: art. 425, art. 488, art. 496, art. 517 alin. (4); Legea nr. 10/2001: art. 1; Legea nr. 247/2005: art. 3 lit. a) și art. 4 lit. a) și b), art. 16 alin. (6) și (7), art. 19 ; CEDO: art. 6, art. 13; Protocol CEDO: art. 1

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă împrejurarea că recurenta a înțeles să invoce, în dezvoltarea motivelor de recurs, atât prevederi ale C. civ. de la 1864, cât și prevederi ale Legii nr. 287/2009 privind C. civ. Din această perspectivă, se impune a se sublinia faptul că art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. stipulează că: „(1) Dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (2) Dispozițiile C. civ. sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a C. civ”. Așadar, unei situații litigioase i se aplică dispozițiile legii în vigoare la momentul nașterii acesteia, cu particularitatea prevăzută la alin. (2) al textului citat, neputându-se solicita aplicarea concomitentă a unor texte de lege ce se succed în timp.

Vara premiilor la UJmag.ro

Relativ la criticile care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, Înalta Curte va constata că acestea nu sunt fondate.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 6 august 2013 reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 963.007 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării unei părți de 2.913.790 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea, respectiv diferența între cotația maximă cu care ar fi putut vinde pe Bursa de Valori București cantitatea de 2.913.790 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea-vândute pe piața nereglementată și valoarea nominală la care i-au fost atribuite (de 1 leu/acțiune), conform creanței garantate asupra statului în cuantum de 5.668.977 conferită de Titlurile de despăgubire emise de către Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea pârâtului să îi remită o cantitate de acțiuni Fondul Proprietatea ori o sumă de bani reprezentând echivalentul diferenței dintre cotația la bursă a cantității de 2.775.187 acțiuni deținute la Fondul Proprietatea și creanța garantată asupra statului în cuantum de 2.775.187 lei conferită de Titlurile de despăgubire anterior amintite; obligarea pârâtului la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 5.668,977 lei, începând cu data de 23 aprilie 2009 și până la momentul plății efective a sumei solicitate; obligarea pârâtului la plata sumei de 200 lei/zi daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii ce va soluționa prezenta cauză.

Reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe temeiul răspunderii civile delictuale a Statului român prevăzut de art. 998-999 C. civ. în legătură cu mecanismul de plată a despăgubirilor stabilite prin dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 solicitând a fi întreprinse verificări relativ la respectarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 din perspectiva garanțiilor art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană.

Din situația de fapt reținută de instanțele de fond, rezultă că reclamanta A. s-a aflat în posesia titlului de despăgubire emise de către Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, convertite prin titlurile de conversie emise de A.N.R.P.

Recurenta-reclamantă a invocat aplicarea defectuoasă a legislației în materie care ar fi dus la scăderea valorii acțiunilor la Fondul Proprietatea, ceea ce ar fi atras încălcarea principiului restituirii integrale reglementat de Legea nr. 10/2001. Totodată, recurenta a invocat și greșita aplicare a prevederilor C. civ. referitoare la stingerea creanțelor prin raportate la prevederile Legii nr. 10/2001 potrivit cărora „(…) persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”, susținând și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 lit. a) și art. 4 lit. a) și b) din Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. nr. 81/2007 referitoare la faptul că titlul de despăgubire „incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate”.

Înalta Curte remarcă că toate dispozițiile legale invocate de recurentă privesc momentul stabilirii despăgubirilor datorate pentru imobilele naționalizate abuziv care coincide cu emiterea titlului de despăgubire, când imobilul naționalizat abuziv care a fost proprietatea autorilor recurentei a fost evaluat prin titlurile de despăgubire. Reclamanta nu a contestat în cadrul prezentului litigiu procedura de acordare a măsurilor reparatorii (ceea ce față de dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, impunea formularea în termenul prevăzut de lege a contestației la instanța de contencios administrativ), ci a reclamat modalitatea de conversie a despăgubirilor în acțiuni, procedeu care ar fi condus la diminuarea patrimoniului său întrucât măsurile acordate nu au fost efective, ci parțiale.

Contrar susținerilor formulate prin motivele de recurs, raportat la pretențiile recurentei nu se pune problema încălcării dispozițiilor privind stingerea creanțelor, întrucât nemulțumirea reclamantei nu privește titlul de despăgubire care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului român, ci etapa care a urmat valorificării acestui titlu prin conversia despăgubirilor în acțiuni, deci după ce creanța împotriva statului a fost stinsă. În acest context al analizei, dispozițiile art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 evocate de recurentă trebuie coroborate cu celelalte prevederi ale acestui act normativ. Astfel, invocând dispoziții cu caracter general în materia acordării de măsuri reparatorii pentru imobile preluate abuziv de Statul român în regimul politic anterior, recurenta solicită, în fapt, să i se recunoască drepturi de care nu beneficiază conform legii speciale și să se instituie, pe cale jurisprudențială, un mecanism de despăgubire în alte condiții și în altă procedură decât cele instituite de legea specială. În concret, reclamanta A. nu a indicat nicio dispoziție legală care ar fi instituit obligativitatea ca, la momentul primei listări la bursă, acțiunile Fondul Proprietatea să aibă valoarea de 1 leu, valoarea acțiunilor la Fondul Proprietatea putând fi fluctuantă, valorificarea acestora fiind rezultatul propriei alegeri a reclamantei și nu pot constitui vreo încălcare a principiului reparației integrale, care guvernează legile speciale în materie.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii reclamantei privind antrenarea răspunderii statului pentru tegiversarea listării la bursă a acțiunilor Fondul Proprietatea, Înalta Curte reține că, deși într-adevăr scopul legilor cu caracter reparator este acela de a acorda persoanelor îndreptățite posibilitatea de a fi despăgubite, așa cum s-a reținut și în jurisprudența C.E.D.O. (Cauza Păduraru împotriva României), trebuie însă remarcat că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției. Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.

Or, în această materie Statul român a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005. Mai mult, prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii care se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, s-a prevăzut prin art. 1 pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. S-a prevăzut ca, stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se va face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Or, recurenta nu a contestat cuantumul despăgubirilor în condițiile sus-menționate, astfel încât în prezentul său demers judiciar aceasta nu pot critica modalitatea în care la momentul efectuării conversiei despăgubirilor în acțiuni, o acțiune a fost evaluată la valoarea nominală de 1 leu, iar procedura de valorificare a acțiunilor era prevăzută de Legea nr. 247/2005.

În acest context, susținerea referitoare la reținerea greșită de către instanța de fond și, implicit, de apel a incidenței deciziei în interesul Legii nr. 27/2011 nu poate fi primită. Problema de drept ce se ridică în speță, respectiv cea a analizării posibilității de a solicita despăgubiri bănești în justiție în alte condiții și în baza altor temeiuri de drept decât cele deschise de legea specială, a fost tranșată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul Legii nr. 27/20011, decizie care, sub aspect intertemporal, își găsește incidență în procesul în curs de desfășurare, fiind obligatorie pentru instanțe potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Referitor la problema de drept analizată, instanța supremă a statuat că „acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului roman, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile”.

Or, trimiterea instanței de fond la hotărârea instanței de contencios european Maria Atanasiu ș.a. contra României s-a realizat în contextul reținerii efectelor deciziei în interesul Legii nr. 27/2011, în cuprinsul căreia instanța supremă a făcut referire la decizia pilot în conformitate cu care Curtea europeană a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță (parag. 115) și că, instanța europeană și în hotărârea-pilot reamintit că „statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare” și că „punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne” (parag. 233). Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.

În speță, nu pot fi înlăturate dispozițiile legii speciale, reclamanta a beneficiat de legile speciale de reparație și au urmat calea reglementată de Legea nr. 247/2005, atribuirea acțiunilor fiind realizată în condițiile acestei legii speciale, ce reprezintă cadrul normativ în temeiul căruia s-a statuat asupra procedurii de plată a despăgubirilor. Or, câtă vreme a fost adoptată o lege specială care prevede mecanismul de plată a despăgubirilor, nu se poate susține, fără a încălca principiul specilia generalibus derogant, că alte temeiuri de drept decât cele deschise de legea specială s-ar putea aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială. Raționamentul expus în considerentele deciziei în interesul Legii nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe principiul aplicării prioritare a legii speciale față de dreptul comun, este aplicabil dat fiind similitudinea problemei de drept în discuție.

Relativ la motivul de recurs, înscris în art. 488 pct. 6 C. proc. civ., prin care reclamanta formulează critici privind încălcarea obligației de motivare a hotărârii atacate ca element esențial de validitate a hotărârilor judecătoreși, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care se referă la necesitatea examinării cererii pe cale judiciară critica se vădește a fi nefondată.

Examinând acest motiv de recurs, Înalta Curte are în vedere că, întradevăr, obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit în considerentele hotărârii date motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în soluția pronunțată, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților apare ca esențială din perspectiva dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., constituind un procedeu apt să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile din litigiu de temeinicia și legalitatea unei decizii, în sfârșit, să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc. Or, în cauză, Înalta Curte observă că instanța de apel a examinat motivele de apel formulate de reclamantă în contextul soluției legale prin care cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat obligarea Statului român la despăgubiri în legătură cu mecanismul de plată a despăgubirilor stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost respinsă, ca inadmisibilă. Așa fiind, se constată că decizia atacată cu recurs este corect și temeinic motivată și cuprinde argumentele privind verificarea legalității soluției primei instanțe, fiind evidentă justețea soluției adoptate, prin motivele arătate, care respectă exigențele art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, constatându-se că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale ce guvernează materia, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs subsumate articolului 488 pct. 6 și 9 C. proc. civ., drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 81/A din 20 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Sursa informației: www.scj.ro.

Imobilele naționalizate abuziv. Despăgubiri. Recurs (Legea nr. 10/2001; NCC; NCPC) was last modified: iunie 14th, 2017 by Universul Juridic

Recomandări

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Ultimele comentarii

Abonează-te la newsletter