Îmi place să cred că ar trebui să ne aplecăm mai mult asupra constantelor și tradițiilor dreptului român, pentru că avem o mare tradiție și multe constante foarte bune

Nicolae Cîrstea: Bun găsit, doamnelor și domnilor, la un nou sezon al emisiunii Executorii, produsă în parteneriat cu UNEJ din România. Vă spunem bine ați revenit la emisiunile noastre pe portalul universuljuridic.ro, de aici, de la Tîrgu Mureș. Pretextul emisiunii și al întâlnirii noastre din această seară îl constituie cea de-a șaisprezecea ediție a conferinței internaționale „Procesul civil și executarea silită, de la clasic la modern, 29-31 august 2019” – probabil vorbim de cea mai longevivă conferință științifică de nivel internațional din România, iată, acum fiind în plină desfășurare această a 16-a ediție.

Invitații noștri de astăzi sunt profesori universitari importanți ai mediului academic românesc, dați-mi voie să-i prezint: Dl prof. univ. dr. Vasile Drăghici – Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea Ovidius din Constanța; dl decan al Facultății de Drept Universitatea din Craiova, Sevastian Cercel; dl decan al Facultății de Drept și Științe Administrative Universitatea Ovidius din Constanța, Adrian Stoica; și dl profesor univ. dr. Verginel Lozneanu, Facultatea de Drept Academia de Poliție.

Aș vrea să începem discuția noastră de astăzi pornind de la titlul conferinței: Ce este clasic și ce este modern în această materie, din punctul dumneavoastră de vedere? Dle profesor Drăghici…

Vasile Drăghici: Vă mulțumesc, dle președinte. Desigur, rolul meu la această conferință a fost să arăt câteva direcții în privința particularizării răspunderii penale a executorului judecătoresc ca subiect activ al unei forme de răspundere. Din perspectiva întrebării dumneavoastră, aș putea să spun că, în ceea ce privește clasicul, răspunderea penală a executorului judecătoresc a existat întotdeauna, atât în perioada în care acesta funcționa sub autoritatea exclusivă a judecătorului, a președinților de pe lângă tribunale, cât și în perioada în care s-a transformat într-o profesie liberală, organizată în mod autonom, independent chiar, aș putea spune. Ce este modern – sunt tocmai particularitățile deosebite pe care le ridică condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un subiect calificat, așa cum este executorul judecătoresc, și mai ales infracțiunile pentru care în mod particular el răspunde. Asta am încercat să explic colegilor noștri, atrăgând mai ales atenția asupra unor decizii recente ale Curții Constituționale – aceasta ar fi, să zic, partea modernă a lucrurilor; și arătând, totodată, că aceste condiții schimbă cumva paradigma particularizării răspunderii penale în ceea ce privește mai ales infracțiunea de abuz în serviciu.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, dle profesor. Aș rămâne în continuare la această sintagmă „clasic și modern”, încercând, cu ajutorul dumneavoastră, să abordăm două zone, și anume: Ce consacră legiuitorul român, clasicul sau modernul, în legislația națională? Și ce consacră mediul academic, universitar, în care fiecare dintre dumneavoastră activați?

Vasile Drăghici: Am înțeles. Dumneavoastră doriți cel puțin o dublă perspectivă din acest punct de vedere. Vedeți, rolul meu astăzi a fost puțin ingrat, ca să spun așa. Când un penalist se desfășoară într-un domeniu în care majoritari sunt civiliștii, e destul de greu, pentru că majoritatea materialelor care au fost pregătite și prezentate astăzi și pe parcursul zilei de mâine vor fi prezentate sigur că fac parte din domeniul specific executării silite și din domeniul mai larg al dreptului procesual civil. Când dl decan Stoica împreună cu dl profesor Hurubă m-au rugat să pregătesc împreună cu asistentul meu acest material, au vrut să aibă și o pată de culoare, pentru a arăta că există și această posibilitate, a unei răspunderi penale.

În ceea ce privește întrebarea pe care ați pus-o, am arătat și astăzi că, insistând foarte mult – și preiau ideea dlui profesor Lozneanu – asupra particularităților unor infracțiuni, în special abuzul în serviciu, care la noi este incriminat într-un anume mod, mai ales după recentele decizii ale Curții Constituționale, și am trecut în revistă câteva elemente de drept comparat, începând cu legislația anglo-saxonă din Marea Britanie și trecând prin Franța, Germania, arătând că ar trebui ca și legiuitorul român, cel puțin să se gândească la perspectiva unui studiu comparat – știu că asemenea preocupări au existat și există la Ministerul Justiției, s-ar putea să și existe la acest moment un demers realizat – care, cel puțin pe această incriminare, dar nu numai, să realizeze un model care să conducă la o inițiativă legislativă care să fie compatibilă cu tradițiile dreptului penal român și care în final să satisfacă nevoia de reglementare a actualelor genuri de relații sociale.

În ceea ce privește partea academică, cea de-a doua perspectivă pe care ați ridicat-o, să știți că sunt discuții foarte intense în mediul academic, nu numai în domeniul larg al civilului, dar și în domeniul penalului, care ar fi cele mai adecvate forme de pregătire pentru ca viitorii inclusiv executori judecătorești nu numai să-și însușească reglementările în materie, sperând, sigur, că în urma susținerii concursurilor în profesie să și reușească, sigur că acesta este scopul nostru în final, dar să și înțeleagă spiritul normei, să înțeleagă cum poate să realizeze o interpretare cât mai aproape de ceea ce a dorit legiuitorul să spună în normă, pentru că, spre deosebire de un coleg al nostru, astăzi, care a susținut un material foarte interesant, bine documentat, dar care, sigur, exagerează rolul, pur și simplu, al redactării normei în detrimentul interpretării ei, eu opinez, ca membru al corpului academic, că studentul trebuie format în primul rând și trebuie insistat pe a-și însuși tehnica de interpretare a normei, pentru ca mai apoi să înțeleagă ce înseamnă tehnica de redactare a ei, cu speranța că, sigur, viitorii juriști, în toate domeniile în care activează, fie că interpretează, fie că redactează, fie că aplică… Facem o paranteză: Ce este aplicarea dreptului, indiferent că este civil, că este penal, decât interpretarea, decât o operațiune logică de interpretare complexă a normei – nu este altceva decât aceasta, în opinia mea. Deci, închizând paranteza, să sperăm că viitorii juriști, prin formele de pregătire pe care noi le găsim, mai precis prin cursurile pe care le propunem, prin metodele de învățare – și aici, împreună cu dl decan Stoica și cu ceilalți colegi ai noștri de la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității Ovidius suntem interesați în permanență să propunem cursuri noi, dar nu sunt suficiente, genul acesta de conferință pe care, dle președinte, ați menționat-o ca fiind de referință, dacă nu chiar prima în cele de referință, ar trebui să fie extinse și la alte universități. Sigur, noi avem, la Ovidius, alte genuri de conferințe, sperăm noi că și acelea cu vizibilitate și impact mare, dar mi-a plăcut foarte mult ce se desfășoară aici, mai ales că nu numai material, dar și pregătirea… de exemplu am remarcat inițierea și redactarea volumului conferinței – sper eu și cred, și sunt convins, de altfel, s-o luăm gradual – cu largul concurs al dumneavoastră – aici sunt puțin invidios în ceea ce vă privește, pentru că… este un model de practică bună, să sperăm că și la conferințele la care cu onoare veniți și la noi, o să avem astfel de realizări, dar nu numai asta. Revenind, prin ceea ce propunem noi, nu numai cursuri, dar și conferințe, să înțelegem că un jurist se formează, se reformează și se perfecționează permanent. Trebuie să înțelegem, nu numai la executori, pentru că e vorba de ei astăzi, că această perfecționare profesională este necesară și este continuă. Această mentalitate trebuie să ne însoțească de pe băncile facultății și până când închidem, să zicem așa, profesia într-un mod sau altul. Vă mulțumesc.

Nicolae Cîrstea: Am ajuns la finalul întâlnirii noastre de astăzi, dar, aș vrea să mai insist cu o ultimă întrebare: Dle profesor Drăghici, din perspectiva dumneavoastră și, până la urmă, poate a materiei penale, care sunt lucrurile bune și poate lucrurile pe care le-ați dori modificate în zona clasică, respectiv în zona modernă a acestei materii a procesului civil și a executării silite, din perspectivă penală?

Vasile Drăghici: Vă mulțumesc pentru întrebare. Sigur, lucrurile clasice în general sunt clasice pentru că rămân bune; sau invers, sunt bune pentru că rămân clasice. Deci, dacă modificăm ceva din clasic, înseamnă că s-a perimat și nu mai este clasic, ca să parafrazez un mare filosof. Din perspectiva penală, sigur, nu spun lucruri noi, dreptul comun, dreptul vasta, așa cum a spus profesorul Lozneanu, este Dreptul civil, la care se raportează în ultimă instanță și Dreptul penal. Deci din perspectiva penală, apreciez și achiesez la opinia profesorului Lozneanu și a antevorbitorilor mei – actualul Cod penal și Cod de procedură civilă reprezintă într-adevăr un răspuns al societății române și a legiuitorului român la realitățile mileniului III, chiar dacă, sigur, poate astăzi la conferință ați remarcat, dle președinte, unii dintre vorbitori au criticat unele imperfecțiuni ale unor norme – acesta este rolul, până la urmă, al doctrinei în general, chiar și al mediului academic, pentru că ei sunt doctrinarii – nu numai ei, dar în principal ei –, dar per ansamblu și chiar în cvasi-majoritatea lor, normele care compun cele două coduri sunt într-adevăr de excepție.

Din perspectivă penală, deci, nu am dori foarte mult să se schimbe ceea ce s-a modificat, pentru că este foarte bun. De altfel, discutam cu profesorul Lozneanu în una din scurtele pauze pe care profesorul Hurubă ni le-a oferit foarte scurte, de altfel, discutam și dânsul remarca pe bună dreptate că sunt puține decizii ale Curții Constituționale care au statuat că norme din acele două coduri – civil și de procedură civilă – sunt neconstituționale și chiar și acelea, sigur, dânsul le aprecia că pot fi discutate într-un sens critic. Dintr-o altă perspectivă, a legiuitorului român, cred că ar trebui realizată o mai mare legătură între unele instituții din diversele legi sau statute care reglementează profesiile juridice în perspectiva obligațiilor pe care le au membrii acelor corpuri, pentru că aceste obligații generează – așa cum remarcam și astăzi în mod personal –, prin încălcarea lor, diverse forme de răspundere și în ultimă instanță îmi place să cred, în această opinie a mea – poate că nu este corectă, dar eu o susțin –, în ultimă instanță răspunderea penală trebuie să devină o ultima ratio, chiar de încălcare a acestor obligații. Din această perspectivă, revin, ar trebui ca, după părerea mea, societatea să-și exprime mai activ nevoile… Facem o paranteză: Ce este legea decât expresia unei nevoi sociale care devine stringentă? Aceasta este legea, aceasta trebuie să fie. De altfel, dumneavoastră cunoașteți foarte bine, ca și mine, că uneori se reglementează tardiv unele domenii, cel mai dinamic este domeniul civil, de altfel faptele și actele umane sunt, în cvasi-majoritatea lor, civile, deci aici trebuie să intervină reglementarea cât mai des și cât mai aplicat. Cea mai exigentă este reglementarea penală și aici trebuie să intervină în momente bine alese și după niște perioade de reflecție foarte îndelungate… Vă dau un singur exemplu și aduc un omagiu astăzi profesorului meu, George Antoniu, care la ultima conferință, la care am avut onoarea să participăm împreună din 2014, la Universitatea Ovidius din Constanța, Reforma Dreptului penal, remarca în materialul său, atunci când discuta despre necesitatea modificării Codului penal și de procedură penală român, că sunt coduri penale în Europa care rezistă de foarte mulți ani, principal exemplu pe care-l dădea atunci era Codul penal german, care a rezistat la două războaie mondiale, la diverse perioade și orânduiri sociale diferite… Deci intervențiile în materie legislativă penală trebuie să fie extrem de precise, rare, nu foarte dese. După părerea mea, un cod civil sau chiar un cod penal trebuie să reziste cel puțin 50 de ani. Controlul de constituționalitate să valideze în mare parte soluțiile pe care legislatorii noștri le-au ales, și nu invers, să le invalideze, și uneori, în materie penală, pe bună dreptate. Și atunci când discutăm de deciziile Curții Constituționale, vreau să spun foarte clar, asta este opinia mea ca profesor, nu avem ce să comentăm, ele sunt general obligatorii, sunt pentru toată lumea, nu putem să comentăm aceste lucruri. Deci al treilea argument ar fi ca această legătură să fie inversă: de la clasic la modern, înțelegând prin clasic în ceea ce privește Dreptul civil și procesual-civil constantele dreptului românesc.

Îmi place să cred – și cu asta închei – că ar trebui să ne aplecăm mai mult asupra constantelor și tradițiilor dreptului român, pentru că avem o mare tradiție și multe constante foarte bune. Vă mulțumesc încă o dată pentru invitație.