Hotărârea CEDO din 29 septembrie 2020 în Cauza D.D.P. şi alţii împotriva României (Cererea nr. 39.480/03 și alte 24 de cereri)

În M. Of. nr. 40 din 13 ianuarie 2021 s-a publicat Hotărârea CEDO din 29 septembrie 2020 în Cauza D.D.P. și alții împotriva României (Cererea nr. 39.480/03 și alte 24 de cereri).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri:

„III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție

(…)

B. Cu privire la fond

(…)

25. Curtea observă că, la fel ca în cazul reclamanților din Cauza S. și alții, citată anterior, sau ca în cazul doamnei și domnului R. din Cauza P. și alții, citată anterior, reclamanții din prezenta cauză au obținut hotărâri definitive prin care a fost recunoscută nelegalitatea naționalizării de către stat a bunurilor imobile ale acestora și prin care s-a dispus restituirea respectivelor proprietăți. Aceste hotărâri nu au fost contestate sau casate până în prezent. Cu toate acestea, reclamanții nu au fost în măsură să redobândească posesia bunurilor menționate în tabelul anexat sau să obțină despăgubiri pentru această lipsire de proprietate.

26. Curtea reamintește că a hotărât deja că imposibilitatea unui justițiabil de a redobândi posesia bunurilor sale, în pofida pronunțării unei hotărâri definitive prin care a fost recunoscut dreptul său de proprietate asupra bunurilor în cauză, a constituit o lipsire de proprietate în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1 și că, în absența unei despăgubiri, o astfel de lipsire a impus persoanei în cauză o sarcină disproporționată și excesivă, cu încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Preda și alții, pct. 146 și 148-149, Dickmann și Gion, pct. 103-104, și Ana Ionescu și alții, pct. 27-30, toate citate anterior).

Curtea constată că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument în măsură să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în prezenta cauză.

27. Considerentele de mai sus îi sunt suficiente Curții pentru a-i permite să concluzioneze că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

28. În cererile nr. 39.480/03, 18.176/04, 25.799/04, 28.872/04, 3.996/05, 15.783/05, 23.452/05, 29.712/05, 41.411/05, 44.643/06, 49.342/06, 15.941/07, 27.827/07, 35.678/07, 46.902/07, 10.991/08, 21.219/08 și 41.300/08, reclamanții au formulat diverse capete de cerere în temeiul articolelor 6, 13 sau 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Ținând seama de toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe asupra susținerilor formulate, Curtea nu constată nicio aparentă încălcare a drepturilor și a libertăților garantate de Convenție.

29. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie să fie respinse, în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și art. 35 § 4 din Convenție.

(…)

A. Prejudiciu material

34. Astfel cum s-a pronunțat Curtea în mai multe rânduri, o hotărâre prin care aceasta a constatat o încălcare impune statului pârât obligația legală de a pune capăt respectivei încălcări și de a înlătura consecințele acesteia astfel încât să restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de încălcare [Iatridis împotriva Greciei (reparație echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI, și Guiso-Gallisay împotriva Italiei (reparație echitabilă) (MC), nr. 58.858/00, pct. 90, 22 decembrie 2009].

35. În circumstanțele prezentei cauze, Curtea consideră că restituirea bunurilor imobile în discuție îi va plasa pe reclamanți, pe cât posibil, într-o situație echivalentă celei în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

36. În lipsa unei asemenea restituiri din partea statului pârât, acesta trebuie să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, o sumă care corespunde cu valoarea actuală a proprietăților acestora (Preda și alții, citată anterior, pct. 163, și Ana Ionescu și alții, citată anterior, pct. 38-39).

37. În ceea ce privește sumele pretinse cu titlu de beneficii nerealizate, Curtea nu poate face speculații cu privire la posibilitatea și randamentul închirierii imobilelor în cauză, întrucât aceste elemente depind de diverși factori [a se vedea, de exemplu, Ana Ionescu și alții, citată anterior, pct. 40, și Buzatu împotriva României (reparație echitabilă), nr. 34.642/97, pct. 18, 27 ianuarie 2005]. Prin urmare, Curtea respinge acest capăt de cerere.

38. Curtea observă că există o discrepanță majoră între estimările reclamanților în privința valorii proprietăților lor și cele avansate de Guvern. Având în vedere informațiile de care dispune, referitoare la prețurile bunurilor imobile pe piața locală, inclusiv documentele transmise de părți, precum și jurisprudența sa constantă privind cauze similare (Ana Ionescu și alții, citată anterior, pct. 42, cu trimiterile citate), Curtea consideră rezonabil și echitabil, în sensul art. 41 din Convenție, să le acorde reclamanților sumele indicate în tabelul anexat, pentru prejudiciul material.

B. Prejudiciu moral

39. Curtea consideră că ingerința gravă în exercitarea dreptului reclamanților la respectarea bunurilor lor nu poate fi compensată în mod adecvat prin simpla constatare a unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pronunțându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea decide să acorde sumele indicate în tabelul anexat reclamanților care au formulat o cerere de despăgubire pentru prejudiciul moral.

C. Cheltuieli de judecată

40. Unii dintre reclamanți fie nu au formulat cereri pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, fie nu au reușit să le justifice. În consecință, Curtea nu le acordă nicio sumă cu acest titlu (a se vedea tabelul anexat).

41. În ceea ce îi privește pe restul reclamanților, ținând seama de documentele pe care le deține și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde sumele indicate în tabelul anexat pentru toate cheltuielile de judecată.

C. Dobânzi moratorii

42. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale”.