Hotărârea CEDO din 26 septembrie 2023 în Cauza C. împotriva României (Cererea nr. 23.112/16)

Hotărârea CEDO din 26 septembrie 2023 în Cauza C. împotriva României (Cererea nr. 23.112/16)

În M. Of. nr. 140 din data de 19 februarie 2024 s-a publicat Hotărârea CEDO din 26 septembrie 2023 în Cauza C. împotriva României (Cererea nr. 23.112/16).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

1. La 26 iunie 2012, reclamanta a fost trimisă în judecată pentru acuzațiile de proxenetism și de trafic de minori. Era bănuită că, împreună cu mama sa, fratele său și C.F., a organizat și a facilitat prostituția lui D.A., D.S. și H.A., toate trei minore. În special, ar fi organizat, împreună cu mama sa, adăpostirea și transportul acestor persoane, racolate de fratele său; ar fi facilitat practicarea prostituției de către acestea și de către C.F., însușindu-și profitul din această activitate.

(…)

7. Prin hotărârea definitivă din 22 octombrie 2015, curtea de apel a admis apelul parchetului și a găsit-o pe reclamantă vinovată de toate acuzațiile cuprinse în rechizitoriu, inclusiv de cea de trafic de minori cu privire la H.A. Cu privire la acest ultim punct, curtea de apel a stabilit că tribunalul o achitase în mod eronat pe reclamantă pe motiv că aceasta din urmă nu ar fi avut intenția de a o exploata sexual pe H.A. adăpostind-o. A subliniat că infracțiunea de trafic de minori comporta modalități diverse, adăpostirea unui minor pentru a-l exploata fiind una dintre acestea; prin urmare, realizarea uneia dintre aceste modalități, adăpostirea unui minor în speță, era suficientă în sine pentru calificarea ca infracțiune, așadar caracterul efectiv al exploatării minorei nu avea niciun efect asupra acesteia.

8. Mai precis, instanța de apel a constatat că probele coroborate depuse la dosar au demonstrat că H.A. a fost adăpostită împreună cu D.A., D.S. și C.F. într-un apartament închiriat de reclamantă și că acolo H.A. practicase prostituția. Faptul că H.A. își împărțise câștigurile sale doar cu fratele reclamantei și cu C.F. nu a avut niciun impact asupra infracțiunii comise de reclamantă, întrucât aceasta din urmă și mama ei erau părți în această cauză împreună cu fratele său. Conform curții de apel, declarațiile martorilor dovedeau că inculpații au acționat de comun acord, conform unui plan prestabilit și unui interes comun în exploatarea victimelor minore. Instanța a reținut în acest sens că martorii au declarat că cei trei inculpați petreceau timp în apartament pentru a monitoriza activitatea de prostituție și nu puteau ignora că H.A. era cazată acolo. A adăugat că se părea că, atunci când acest apartament se dovedise prea mic pentru a găzdui cele patru persoane exploatate acolo, dintre care H.A., mama reclamantei a mai închiriat un apartament în același scop.

9. Curtea de apel a respins așadar ca lipsite de relevanță motivele invocate de reclamantă pentru a demonstra că nu obligase părțile lezate să practice prostituția, că acestea aveau un comportament imoral și deja desfășuraseră în trecut astfel de activități. A condamnat persoana în cauză la o pedeapsă de șase ani și opt luni de închisoare.

I. Observații preliminare

10. Reclamanta susține, în observațiile sale ca răspuns la cele ale Guvernului, că instanța de apel a omis să o asculte în persoană. Curtea observă totuși că este vorba despre noi plângeri, dat fiind că persoana în cauză nu a prezentat acest capăt de cerere și nici faptele în legătură cu acesta în formularul de cerere [FU QUAN, s.r.o. împotriva Republicii Cehe (MC), nr. 24.827/14, pct. 145-147, 1 iunie 2023]. Aceasta reține, în plus, că aceste doleanțe nu constituie capete de plângere cu privire la care părțile au făcut schimb de observații.

11. Curtea consideră așadar că nu trebuie să examineze acest capăt de cerere (D și alții împotriva României, nr. 75.953/16, pct. 56, 14 ianuarie 2020, cu trimiterile citate acolo).

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție

12. Reclamanta se plânge că instanța de apel a condamnat-o pe baza acelorași probe pe care se întemeiase tribunalul care o achitase de faptele referitoare la H.A. În acest sens, invocă art. 6 din Convenție.

13. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție, Curtea îl declară admisibil.

14. Principiile generale relevante au fost rezumate recent în Hotărârea Július Țor Sigurțorsson împotriva Islandei, (nr. 38.797/17, pct. 30-38, 16 iulie 2019). În special, jurisprudența stabilește o distincție între, pe de o parte, situațiile în care instanța de apel care a anulat o achitare, fără a audia ea însăși martorii pe care se întemeia achitarea, era nu doar competentă să examineze atât aspecte de fapt, cât și aspecte de drept, dar în fapt oferea o nouă apreciere a faptelor, și pe de altă parte, situațiile în care curtea de apel nu era în dezacord cu instanța inferioară decât cu privire la interpretarea legii și/sau aplicarea sa faptelor stabilite, deși avea și competența de a cerceta faptele. De exemplu, în Cauza Bazo Gonzalez împotriva Spaniei (nr. 30.643/04, pct. 36, 16 decembrie 2008), Curtea a concluzionat că nu a fost încălcat art. 6 § 1, pe motiv că aspectele pe care curtea de apel a fost sesizată să le analizeze pentru a condamna reclamantul aveau în esență un caracter juridic. Totuși, după cum a explicat Curtea în Suuripää împotriva Finlandei (nr. 43.151/02, pct. 44, 12 ianuarie 2010), trebuie să se țină seama că „faptele și interpretarea juridică pot fi atât de întrepătrunse, încât sunt dificil de separat” (Július Țor Sigurțorsson, citată anterior, pct. 36 și 37).

(…)

18. Din hotărârea definitivă a curții de apel reiese că probele consemnate în diferite etape ale procedurii și atașate la dosar – în principal declarațiile martorilor – au contribuit în mod determinant la formarea convingerii instanței de apel cu privire la aceste aspecte factuale. Or, pentru a se pronunța asupra acestui subiect, curtea de apel nu a procedat la o nouă audiere a martorilor și nu a examinat noi probe.

19. În acest context, trebuie reamintit că autorităților cărora le revine sarcina de a decide asupra vinovăției sau a nevinovăției unui inculpat trebuie, în principiu, să asculte martorii personal și să le evalueze credibilitatea. Evaluarea credibilității unui martor este o sarcină complexă care, în general, nu poate fi dusă la bun sfârșit prin simpla lectură a unor declarații scrise (Dan împotriva Moldovei, nr. 8.999/07, pct. 33, 5 iulie 2011).

20. În sfârșit, cu privire la argumentul Guvernului conform căruia reclamanta ar fi putut cere curții de apel să examineze probele din nou, Curtea reamintește că instanța de apel era obligată să adopte din oficiu măsuri pozitive în acest scop, chiar dacă reclamanta nu a solicitat acest lucru în mod expres (Găitănaru împotriva României, nr. 26.082/05, pct. 34, 26 iunie 2012, cu trimiterile citate acolo).

(…)

Hotărârea Curții:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 6 din Convenție;

3. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 500 EUR (cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamantă, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte.