Hotărârea CEDO din 24 martie 2015 în Cauza V. împotriva României (Cererea nr. 47.615/11)

24 nov. 2020
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 953
Hotărârea CEDO din 24 martie 2015 în Cauza V. împotriva României

Dreptul intern relevant

Art. 114-116 din vechiul Cod de procedură penală

„Art. 114

(1) În caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauza nu se cunoaște ori este suspectă, sau când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existența urmelor infracțiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale și cere organului medico-legal, căruia îi revine competența potrivit legii, să efectueze această constatare.

(2) Exhumarea în vederea constatarii cauzelor mortii se face numai cu incuviintarea procurorului.

Campanie Craciun UJmag 2020

Raportul de constatare tehnico-stiintifica sau medico-legala

Art. 115

(1) Operațiile și concluziile constatarii tehnico-stiintifice sau medico-legale se consemneaza într-un raport.

(2) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea oricareia dintre părți, dacă apreciaza ca raportul tehnico-științific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.

(3) Când refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale este dispusa de instanța de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia măsuri în vederea completarii sau refacerii lui.

Art. 116

Când pentru lamurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflarii adevarului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penala ori instanța de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize”.

 

În M. Of. nr. 1121 din 23 noiembrie 2020 s-a publicat Hotărârea CEDO din 24 martie 2015 în Cauza V. împotriva României.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri:

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

(…)

B. Cu privire la fond

Videoconferința regională de insolvență Buzău

43. Curtea subliniază că cererea se referă, pe de o parte, la tratamentele suferite de reclamant la 27 iunie 2009 și, pe de altă parte, la caracterul necorespunzător, în opinia reclamantului, al anchetei desfășurate de autorități în privința tratamentelor respective. Curtea va examina separat aceste două capete de cerere, din perspectiva ambelor aspecte – material și procedural – ale art. 3 din Convenție.

1. Cu privire la acuzația de rele tratamente

(…)

b) Motivarea Curții

47. Curtea reamintește că, atunci când o persoană se află în întregime sub controlul poliției, orice vătămare suferită în timpul acestei perioade dă naștere unor puternice prezumții de fapt [a se vedea Salman împotriva Turciei (MC), nr. 21.986/93, pct. 100, CEDO 2000-VII]. Guvernului îi revine așadar obligația de a furniza o explicație plauzibilă asupra originii acestor vătămări și de a aduce probe care să pună la îndoială acuzațiile victimei, în special dacă acestea sunt susținute de către dovezi medicale [a se vedea, printre altele, Selmouni împotriva Franței (MC), nr. 25.803/94, pct. 87, CEDO 1999-V, și Bursuc împotriva României, nr. 42.066/98, pct. 80, 12 octombrie 2004].

48. Având în vedere obligația autorităților de a oferi explicații despre persoanele aflate sub controlul lor, Curtea reamintește, de asemenea, că achitarea polițiștilor în procesul penal nu exonerează statul pârât de răspunderea sa în temeiul Convenției (Berktay împotriva Turciei, nr. 22.493/93, pct. 168, 1 martie 2001).

49. În speță, Curtea observă că reclamantul a fost supus unor acte de violență la 27 iunie 2009, după care a fost dus la spital imediat, cu o ambulanță chemată de poliție. Rapoartele medicale au confirmat că persoana în cauză prezenta vătămări, în special un traumatism cranio-facial rezultat în urma unei agresiuni, cu leziuni deschise care au necesitat mai multe fire de sutură, și leziuni, inclusiv o fractură, la ambele mâini, la șase degete în total.

50. Deși Guvernul recunoaște că reclamantul nu a fost examinat de un medic legist, în ciuda solicitării sale în sensul respectiv, acesta susține că leziunile în cauză au fost cauzate prin automutilare, fapt care ar fi fost stabilit în Hotărârea Tribunalului Cluj din 9 iunie 2011.

51. Curtea constată că nu a fost prezentat, nici în fața autorităților interne, nici în fața Curții, niciun certificat medical care să ateste faptul că vătămările grave prezentate de reclamant ar fi fost cauzate exclusiv prin automutilare. În schimb, constată că rapoartele medicale care au fost prezentate în cursul anchetei interne și care i-au fost supuse spre examinare nu au emis nicio ipoteză privind automutilarea.

52. Chiar presupunând că o astfel de ipoteză s-ar putea baza pe mărturia reclamantului, care a recunoscut că s-a lovit de două ori, Curtea observă că autoritățile statului pârât nu au reușit să explice cum a putut reclamantul să-și provoace leziuni de o asemenea natură și gravitate – în special plăgi deschise la nivelul capului și zdrobirea ambelor mâini – în prezența polițistului care îl imobilizase cu ajutorul cătușelor, apoi în prezența personalului medical al ambulanței care fusese chemată de polițist pentru a-l duce pe reclamant la spital (Bursuc, citată anterior, pct. 86).

53. Pe de altă parte, Curtea constată că declarațiile privind autovătămarea, făcute de agentul de poliție acuzat și de singurul martor audiat de Parchet – și anume angajatul barului care chemase poliția -, au fost deosebit de sumare și că celelalte persoane prezente la fața locului, care ar fi putut să confirme sau să infirme declarațiile celor dintâi, nu au fost audiate în cursul anchetei.

54. Prin urmare, în lipsa unei explicații plauzibile din partea Guvernului, Curtea consideră că, în speță, este fapt stabilit că leziunile ale căror urme au fost constatate asupra persoanei reclamantului au fost cauzate de un tratament pentru care statul pârât este răspunzător.

55. Având în vedere considerentele anterioare, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect material.

2. Cu privire la acuzația referitoare la caracterul necorespunzător al anchetei

(…)

b) Motivarea Curții

58. Curtea reamintește că, atunci când un individ afirmă în mod credibil că a suferit, din partea poliției sau a altor servicii similare ale statului, tratamente contrare art. 3 din Convenție, această dispoziție, coroborată cu obligația generală impusă statului de art. 1, de a recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Convenție, impune, implicit, efectuarea unei anchete oficiale efective. Această anchetă, după exemplul celei impuse de art. 2, trebuie să poată conduce la identificarea și pedepsirea persoanelor răspunzătoare. În caz contrar, în ciuda importanței sale fundamentale, interdicția legală generală a tratamentelor inumane sau degradante ar fi ineficientă în practică și ar fi posibil ca, în anumite cazuri, agenți ai statului să încalce, beneficiind de o cvasiimunitate, drepturile celor supuși controlului lor [Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26.772/95, pct. 131, CEDO 2000-IV, și Mocanu și alții împotriva României (MC), nr. 10.865/09, 45.886/07 și 32.431/08, pct. 315-319, 17 septembrie 2014].

59. Ancheta efectuată trebuie așadar să fie efectivă, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie împiedicată în mod nejustificat prin actele sau omisiunile autorităților statului pârât. Aceasta trebuie să poată conduce la identificarea și pedepsirea persoanelor răspunzătoare. Bineînțeles, nu este vorba despre o obligație de rezultat, ci despre o obligație de mijloace. De altfel, Curtea subliniază încă o dată că acuzațiile privind rele tratamente suferite pe durata arestării preventive sunt extrem de dificil de probat de către victimă, dacă aceasta este izolată de lumea exterioară și privată de posibilitatea de a intra în contact cu medici, avocați, rude sau prieteni, care ar putea să o ajute și să adune probele necesare (a se vedea, mutatis mutandis, Aksoy împotriva Turciei, 18 decembrie 1996, pct. 97, Culegere de hotărâri și decizii 1996-VI).

60. În plus, autoritățile trebuie să fi luat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a obține probele privind faptele în cauză, inclusiv, printre altele, declarația detaliată a victimei prezumate cu privire la obiectul acestor acuzații, depoziții ale martorilor oculari, expertize și, după caz, certificate medicale complementare de natură să ofere un raport complet și precis privind vătămările și o analiză obiectivă a constatărilor medicale, în special a cauzei vătămărilor. Orice deficiență în cadrul anchetei, care îi diminuează capacitatea de a stabili cauza leziunilor sau de a identifica persoanele responsabile, riscă să nu se conformeze acestei cerințe (Bati și alții împotriva Turciei, nr. 33.097/96 și 57.834/00, pct. 134, CEDO 2004-IV).

61. În prezenta cauză, Curtea constată că a avut totuși loc o anchetă. Rămâne de apreciat diligența cu care aceasta a fost efectuată și caracterul său efectiv.

62. Curtea constată că, după ce a depus la dosar rapoarte medicale care atestă vătămările suferite de reclamant la 27 iunie 2009 și după ce a audiat agentul de poliție acuzat și un singur martor, și anume angajatul barului care a chemat poliția pe motiv că reclamantul insultase chelnerițele, printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, Parchetul a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru răspunderea penală a agentului de poliție. Parchetul nu a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, în ciuda gravității leziunilor și în ciuda cererii exprese formulate de reclamant în această privință, atunci când acesta era privat de libertate. Or, această expertiză ar fi putut permite stabilirea obiectivă a cauzei leziunilor. Curtea observă că nu a fost furnizată nicio explicație pertinentă pentru a justifica această omisiune, pe care o consideră gravă. În plus, subliniază că, în schimb, a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică, la 6 zile de la incidentul din 27 iunie 2009 (supra, pct. 31).

63. De asemenea, în cadrul anchetei privind refuzul de a-l duce pe reclamant să fie consultat de un medic legist, autoritățile nu au respectat dispozițiile Tribunalului Cluj din Decizia din 9 aprilie 2013 (supra, pct. 30) și nu au verificat compatibilitatea acestui refuz cu cerințele art. 3 din Convenție.

64. În plus, în cursul anchetei privind purtarea abuzivă desfășurată împotriva agentului de poliție S., Parchetul nu i-a audiat nici pe reclamant în persoană, nici pe celelalte persoane prezente la momentul incidentului, care au fost menționate în procesul-verbal de constatare a incidentului din 27 iunie 2009. Parchetul a audiat un singur martor în speță, și anume unul dintre angajații barului, care chemase poliția, și nu i-a interogat niciodată pe membrii personalului medical al ambulanței, chemați să îi acorde primul ajutor reclamantului, deși agentul de poliție acuzat a menționat în declarația sa că reclamantul a continuat să se automutileze în prezența acestora (supra, pct. 24). În plus, aceste deficiențe nu au fost remediate ulterior, în cadrul procedurii în fața Tribunalului Cluj.

65. Curtea acordă o importanță deosebită faptului că nici parchetul, nici tribunalul nu au examinat, în rezoluția de neîncepere a urmării penale și, respectiv, în hotărârea judecătorească pronunțată ulterior, rapoartele medicale întocmite în cauză, care făceau referire la leziunile relativ grave prezente pe corpul reclamantului (supra, pct. 13-15). Nici agentul de poliție acuzat, nici singurul martor audiat, care a avansat ipoteza automutilării, pentru a explica leziunile cranio-faciale, nu au precizat cum a acționat reclamantul în mod concret pentru a-și zdrobi singur patru degete de la mâna dreaptă și două degete de la mâna stângă, în timp ce era încătușat. Această ipoteză nu a fost validată de nicio expertiză sau de vreo altă mărturie din partea personalului barului, a personalului medical al ambulanței sau a sătenilor prezenți în bar la momentul incidentului, care nu au fost audiați în cursul acestei anchete.

66. Ținând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că autoritățile nu au efectuat o anchetă aprofundată și efectivă privind acuzația credibilă a reclamantului, potrivit căreia un agent de poliție l-a supus la rele tratamente.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește caracterul echitabil general al procedurilor

67. În consecință, constată încălcarea art. 3 din Convenție sub aspect procedural.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

68. Potrivit art. 41 din Convenție,

“În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

69. Reclamantul solicită 65.000 euro (EUR) pentru prejudiciile material și moral pe care susține că le-a suferit ca urmare a tratamentelor contrare art. 3 din Convenție, la care a fost supus. Acesta și-a detaliat cererea după cum urmează: 30.000 EUR pentru prejudiciul moral rezultat în urma traumatismelor suferite și 35.000 EUR pentru prejudiciul material, sumă care, în opinia sa, va fi necesară pentru a acoperi cheltuielile pe care intenționează să le suporte pentru tratarea sechelelor traumatismelor în cauză.

70. Reclamantul solicită, de asemenea, 110.000 EUR (2.000 EUR pe lună pentru cincizeci și cinci de luni) pentru repararea prejudiciului care i-ar fi fost cauzat de arestarea și condamnarea sa pentru ultraj împotriva agentului de poliție pe care l-a acuzat de săvârșirea de acte de violență împotriva sa. În cele din urmă, acesta solicită o compensație lunară de 2.000 EUR, care să i se plătească după liberare.

71. Guvernul precizează că sumele solicitate de reclamant cu titlu de prejudiciu material nu au fost încă efectuate de acesta.

72. În plus, consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcarea denunțată și prejudiciul moral pe care reclamantul pretinde că l-a suferit ca urmare a arestării sale și a condamnării sale penale pentru ultraj.

73. Constatând că persoana în cauză nu și-a justificat cererea privind prejudiciul material, Curtea respinge această cerere. În schimb, pronunțându-se în echitate, Curtea consideră că reclamantului trebuie să i se acorde suma de 12.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecată

74. Reclamantul nu a formulat nicio cerere cu acest titlu. Curtea consideră așadar că nu este necesar să se pronunțe în această privință.

C. Dobânzi moratorii

75. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Hotărârea CEDO din 24 martie 2015 în Cauza V. împotriva României (Cererea nr. 47.615/11) was last modified: noiembrie 24th, 2020 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter