Hotărârea CEDO din 17 noiembrie 2020 în Cauza K. și alții împotriva României (Cererea nr. 37.087/03)

11 mai 2021
Vizualizari: 1336

Hotărârea CEDO din 17 noiembrie 2020 în Cauza K. și alții împotriva României (Cererea nr. 37.087/03)

I. Cadrul juridic și practica relevante

Istoricul dreptului și practicii interne relevante în ceea ce privește recunoașterea proprietăților naționalizate în mod nelegal, vândute de către stat unor terți, a fost rezumat în hotărârile Curții în cauzele Brumărescu împotriva României (MC) (nr. 28.342/95, pct. 34-35, CEDO 1999-VII); Străin și alții(citată anterior, pct. 19-23); Maria Atanasiu și alții împotriva României (nr. 30.767/05 și 33.800/06, pct. 44 și următoarele, 12 octombrie 2010); Preda și alții (citată anterior, pct. 68-74) și Dickmann și Gion împotriva României (nr. 10.346/03 și 10.893/04, pct. 52-58, 24 octombrie 2017).

În M. Of. nr. 481 din data de 10 mai 2021 s-a publicat Hotărârea CEDO în Cauza K. și alții împotriva României (Cererea nr. 37.087/03).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

„Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

18. Reclamanții s-au plâns că imposibilitatea de a redobândi posesia proprietăților lor naționalizate în mod nelegal sau de a le fi asigurate compensații, în pofida hotărârilor judecătorești prin care le-au fost recunoscute drepturile de proprietate, a constituit o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (…)

A. Cu privire la admisibilitate

(…) Curtea observă că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile

B. Cu privire la fond

(…)

V. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție

35. Reclamanții în cererile nr. 12.118/06 și 3.104/07 s-au plâns de încălcarea dreptului lor de acces la o instanță din cauza imposibilității de a pune în executare hotărârile definitive, și anume cea care confirmă drepturile de proprietate ale dlui Toma asupra proprietății în litigiu sau, respectiv, cea care dispune ca autoritățile administrative competente să emită o decizie pentru compensarea dnei Ștefănescu pentru proprietatea în litigiu (Hotărârea din 17 decembrie 2008 a Tribunalului București). Aceștia au invocat art. 6 din Convenție. (…).

36. Curtea constată că cererea reclamanților este strâns legată de cererea formulată în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Având în vedere constatările enunțate mai sus (a se vedea pct. 32-34), Curtea consideră că nu este necesară examinarea plângerii lor [a se vedea Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României(MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014, și Rasidescu împotriva României, nr. 39.761/03, pct. 31-35, 15 septembrie 2009, cu trimiterile suplimentare].

VI. Celelalte capete de cerere

37. Reclamantul în Cererea nr. 12.118/06 a formulat și alte capete de cerere în temeiul art. 6 din Convenție. Reclamantul în Cererea nr. 3.104/07 a formulat un alt capăt de cerere în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1privind cealaltă parte a imobilului situat în strada Paleologu nr. 15, sectorul 3, București. În plus, reclamanții în cererile nr. 8.011/04, 15.658/05, 41.890/06, 32.269/07, 48.157/07, 8.548/08, 27.215/08 și 60.788/08 au formulat diferite capete de cerere în temeiul art. 6 din Convenție, în timp ce reclamanții în cererile nr. 15.658/05 și 8.548/08 au formulat și un capăt de cerere în temeiul art. 13 din Convenție.

38. Curtea a examinat cu atenție toate aceste capete de cerere. În lumina tuturor elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și a libertăților stabilite în Convenție sau în protocoalele la aceasta.

39. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și § 4 din Convenție.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

VII. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

(…)

41. Reclamanții au depus cereri de acordare a unei reparații echitabile la diferite date, în perioada 2004-2019. La solicitarea Curții, unele cereri mai vechi au fost actualizate în perioada 2015-2019.

42. Guvernul a făcut comentarii în replică la cererile inițiale și actualizate ale reclamanților de acordare a unei reparații echitabile.

43. În sprijinul cererilor și susținerilor în ceea ce privește prejudiciul material, unii dintre reclamanți și Guvernul, în unele cauze, au transmis unul sau mai multe dintre următoarele documente:

a) rapoarte de expertiză realizate de experți autorizați, fie ai Ministerului Justiției, fie membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor (ANEVAR), care este o asociație recunoscută de Guvernul român drept asociație de interes public. Rapoartele de expertiză au estimat valoarea de piață a proprietăților pretinse după vizitarea acestora (experții reclamanților), utilizând criteriile definite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2008, care stabilește chiriile proprietăților de stat, standardele și recomandările stabilite de Asociația Națională a Evaluatorilor (ANEVAR) și Standardele Internaționale de Evaluare (IVS). Experții guvernamentali nu au vizitat proprietățile;

b) deciziile administrative în temeiul Legii nr. 165/2013 care acordă compensații calculate potrivit criteriilor stabilite prin legea menționată sau valori estimative calculate de organele administrative competente (a se vedea art. 41 din Legea nr. 165/2013, Preda și alții, citată anterior, pct. 70);

c) copii ale contractelor de vânzare care indică prețul pe metru pătrat pentru proprietățile învecinate.

A. Prejudiciu material

44. Astfel cum Curtea s-a pronunțat în mai multe rânduri, o hotărâre prin care Curtea constată o încălcare impune statului pârât obligația legală de a pune capăt respectivei încălcări și de a-i repara consecințele astfel încât să se restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de încălcare [a se vedea Iatridis împotriva Greciei(reparație echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI, și Guiso-Gallisay împotriva Italiei(reparație echitabilă) (MC), nr. 58.858/00, pct. 90, 22 decembrie 2009].

45. Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, restituirea proprietăților în discuție va pune reclamanții, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

46. În lipsa unei asemenea restituiri din partea statului pârât, Curtea reține că acesta trebuie să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, o sumă corespunzătoare cu valoarea actuală a proprietăților, așa cum s-a solicitat (a se vedea Preda și alții, citată anterior, pct. 163).

47. În ceea ce privește suma de bani pretinsă cu titlu de foloase sau beneficii nerealizate din bunurile reclamantelor, Curtea respinge acest capăt de cerere. A acorda o sumă de bani pe această bază ar reprezenta un proces speculativ, având în vedere că foloasele obținute din deținerea proprietății depind de diverși factori [a se vedea Buzatu împotriva României(reparație echitabilă), nr. 34.642/97, pct. 18, 27 ianuarie 2005, și Preda și alții, citată anterior, pct. 164].

48. Curtea observă discrepanța dintre estimările reclamanților în privința valorii proprietăților lor și cele avansate de Guvern.

Având în vedere informațiile de care dispune referitoare la prețurile bunurilor imobile pe piața locală, inclusiv documentele transmise de părți, precum și jurisprudența sa consacrată privind cauze similare (a se vedea Maria Atanasiu și alții, citată anterior, pct. 253; Preda și alții, citată anterior, pct. 164; și Dickmann și Gion, citată anterior, pct. 113-18), Curtea consideră rezonabil și echitabil, astfel cum prevede art. 41, să acorde reclamanților sumele indicate în tabelul anexat, pentru prejudiciul material.

B. Prejudiciu moral

49. În măsura în care reclamanții au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral, Curtea consideră că ingerința gravă în exercitarea dreptului reclamanților la respectarea bunurilor lor nu poate fi compensată în mod adecvat prin simpla constatare a unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pronunțându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea acordă reclamanților sumele indicate în tabelul anexat pentru prejudiciul moral.

50. În ceea ce privește reclamanții care nu au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral, Curtea nu consideră că există vreun motiv pentru a le acorda vreo sumă cu acest titlu (a se vedea tabelul anexat).

C. Cheltuieli de judecată

51. Unii dintre reclamanți fie nu au formulat cereri pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, fie nu au reușit să le justifice. În consecință, Curtea nu consideră că există vreun motiv pentru a le acorda vreo sumă cu acest titlu (a se vedea tabelul anexat).

52. În ceea ce privește capetele de cerere formulate de restul reclamanților, ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde sumele indicate în tabelul anexat pentru toate cheltuielile de judecată.

D. Dobânzi moratorii

53. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale”.

Hotărârea Curții:

„1. hotărăște că moștenitorii reclamanților care și-au manifestat dorința de a continua procedura în locul defuncților reclamanți au calitatea procesuală de a face acest lucru (a se vedea anexa)

2. decide să conexeze cererile;

3. declară admisibile capetele de cerere în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în afară de capătul de cerere menționat la pct. 37 din prezenta hotărâre, și inadmisibile restul capetelor de cerere, în afară de capetele de cerere menționate la pct. 35 din prezenta hotărâre;

4. hotărăște că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

5. hotărăște că nu este necesar să examineze admisibilitatea și temeinicia capetelor de cerere formulate în temeiul art. 6 din Convenție, menționate la pct. 35 din prezenta hotărâre;

6. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să restituie reclamanților proprietățile lor, în termen de trei luni;

b) că, în lipsa unei asemenea restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în același termen de trei luni, sumele indicate în tabelul anexat plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material;

c) că, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în același termen de trei luni, sumele indicate în tabelul anexat plus orice sumă care poate fi datorată de reclamanți cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral și pentru cheltuielile de judecată;

d) că sumele de mai sus trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății;

e) că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale;

7. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere”.

 

Hotărârea CEDO din 17 noiembrie 2020 în Cauza K. și alții împotriva României (Cererea nr. 37.087/03) was last modified: mai 11th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.