Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 – modificări (H.G. nr. 66/2016)

19 feb. 2016
Vizualizari: 4567

Despre

  • M. Of. nr. 115 din 15 februarie 2016
  • H.G. nr. 66/2016
  • Modificarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006
Art. 80 alin. (4) din Norme (modificate prin H.G. nr. 66/2016)

 

Noua reglementare

După alin. (3) al art. 80 se introduce un nou alineat, alin. (4).

Potrivit noii reglementări, art. 80 alin. (4) prevede:

„(4) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică ce au la bază erori materiale evidente și care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce în realitate la depunerea unei noi oferte. O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei inițiale în următoarele situații:

a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale ordonanței de urgență care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice;

b) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s-ar schimba clasamentul ofertanților;

c) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparație cu oferta inițială;

d) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentația de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanții să se abată de la cerințele exacte ale respectivei documentații, iar oferta inițială nu a fost în conformitate cu aceste cerințe.

 
Art. 971 alin. (11) din Norme (modificate prin H.G. nr. 66/2016)

Noua reglementare

După alin. (1) al art. 971 se introduce un nou alineat, alin. (11).

Potrivit noii reglementări, art. 971 alin. (11) stabilește: „În cazul rezilierii contractului de achiziție publică din vina exclusivă a contractantului, autoritatea contractantă emite documentul constatator în termen de 14 zile de la data rezilierii”.

 

Art. 971 alin. (2) din Norme (modificate prin H.G. nr. 66/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 971 alin. (2) stabilea faptul că documentele constatatoare prevăzute la alin. (1) se întocmesc în trei exemplare, autoritatea contractantă are următoarele obligații: să elibereze un exemplar operatorului economic; să depună un exemplar la dosarul achiziției publice și să transmită un exemplar Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, în cel mult 10 zile de la data expirării termenelor prevăzute la alin. (1).

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 971 alin. (2) prevede: „Documentele constatatoare prevăzute la alin. (1) se întocmesc în două exemplare, autoritatea contractantă având următoarele obligații:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

a) să elibereze un exemplar operatorului economic; și

b) să depună un exemplar la dosarul achiziției publice”.

 
Art. 971 alin. (21) și (22) din Norme (modificate prin H.G. nr. 66/2016)

Noua reglementare

După alin. (2) al art. 971 se introduc două noi alineate, alin. (21) și alin. (22).

Potrivit noii reglementări, art. 971 alin. (21), respectiv alin. (22) prevăd:

„(21) Autoritatea contractantă publică în SEAP, prin utilizarea aplicației disponibile la adresa de internet www.e-licitatie.ro, în cel mult 10 zile de la data expirării termenelor prevăzute la alin. (1), documentul prevăzut la alin. (1), semnat cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat, precum și, dacă este cazul, informații referitoare la suspendarea sau anularea respectivului document.

(22) Atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligația de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la art. 181 lit. c1) din ordonanța de urgență”.

 
Art. 1051 din Norme (modificate prin H.G. nr. 66/2016)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 1051 stabilea faptul că acțiunile introduse în instanță de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, conform art. 2961din ordonanța de urgență, sunt scutite de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Noua reglementare

Art. 1051 Abrogat.

 

Alte prevederi ale H.G. 66/2016

Art. II, la primul alineat, prevede faptul că procedurile de atribuire aflate în curs de desfășurare și contractele în curs de executare, la data intrării în vigoare a respectivei hotărâri, rămân supuse legislației în vigoare la data inițierii, respectiv a încheierii acestora. În continuare, prin procedură de atribuire în curs de desfășurare se înțelege orice procedură pentru care s-a transmis un anunț de participare sau, după caz, o invitație de participare, până la data intrării în vigoare a respectivei hotărâri.

Art. III stabilește faptul că documentele constatatoare emise înainte de intrarea în vigoare a respectivei hotărâri și care pot fi utilizate în aplicarea prevederilor art. 181 lit. c1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, vor fi încărcate în Sistemul electronic de achiziții publice de autoritatea contractantă în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei hotărâri.

Art. IV stabilește faptul că respectiva hotărâre intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

ISTORIC
Act modificatActe modificatoare
H.G. nr. 925/2006 H.G nr. 1056/2006 (M. Of. nr. 727 din 25 august 2006)
H.G. nr. 1337/2006 (M. Of. nr. 817 din 4 octombrie 2006)
H.G. nr. 834/2009 (M. Of. nr. 515 din 27 iulie 2009)
H.G nr. 1045/2011 (M. Of. nr. 757 din 27 octombrie 2011)
H.G. nr. 219/2012 (M. Of. nr. 197 din 26 martie 2012)
H.G. nr. 183/2013 (M. Of. nr. 227 din 19 aprilie 2013)
H.G. nr. 66/2016 (M. Of.  nr. 115 din 15 februarie 2016)
Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 – modificări (H.G. nr. 66/2016) was last modified: februarie 18th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.