Cuvinte-cheie "Autoritate contractanta"

  • Procedura de negociere în vederea încheierii unui act adiţional la contractul de achiziţie publică. Imposibilitatea atribuirii contractului de achiziție publică altui operator economic decât cel care a executat contractul iniţial

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Achiziţie publică. Acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de servicii. Calitatea de persoană interesată. Obligaţia publicării de către autoritatea contractantă a unui anunţ de participare şi/sau atribuire

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Executarea contractelor de achiziţii publice. Calea de atac prevăzută de lege – recurs. Apel inadmisibil

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de achiziţie publică. Subcontractare. Condiţii de legalitate

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Încălcarea principiului tratamentului egal prevăzut de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de finanţare. Invocarea de către beneficiar a clauzei de încetare prin acordul părţilor. Caracterul nejustificat al refuzului autorităţii contractante. Efecte

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Achiziţii publice. Notificarea prealabilă a autorităţii contractante în scopul remedierii încălcărilor legislaţiei şi principiilor în materia achiziţiilor publice. Condiţie de admisibilitate contestaţiei formulată în faţa Consiliului Naţional

  • O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii – modificări (Legea nr. 20/2016)

  • Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 – modificări (H.G. nr. 66/2016)

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Achiziţii publice. Ofertă respinsă ca neconformă. Condiţii

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice