Guvernul României. Vizita comisarului european pentru locuri de muncă și drepturi sociale în România

31 mart. 2022
Vizualizari: 286

Guvernul României informează că premierul României a primit vizita comisarului european pentru locuri de muncă și drepturi sociale în cadrul căreia s-a discutat despre fondurile europene necesare pentru modernizarea țării și crearea de noi locuri de muncă, în contextul fluxului de refugiați ucraineni.

Astfel, în cadrul întrevederii, a fost analizat răspunsul Uniunii Europene la criza generată de agresiunea militară rusă din Ucraina, premierul subliniind nevoia României de a beneficia de solidaritatea europeană atât în privința gestionării fluxului de refugiați din Ucraina, cât și pentru a proteja economia românească și cetățenii de efectele crizelor din prezent.

În acest sens, șeful Executivului a prezentat strategia țării noastre de a-și dezvolta economia și de asigura independența energetică, prin intermediul folosirii energiei nucleare, dezvoltarea capacității de producere a energiei regenerabile și exploatarea noilor zăcăminte de gaze naturale off-shore, în paralel cu interconectarea cu sistemele de aprovizionare din Bulgaria și Grecia.

De asemenea, prim-ministrul a punctat faptul că folosirea banilor europeni pentru modernizarea țării și crearea de noi locuri de muncă, într-o manieră integrată, care să reunească atât fondurile PNRR, precum și pe cele din Cadrul Financiar Multi-Anual, alături de programele alocate la nivel european pentru gestionarea fluxurilor de refugiați reprezintă oportunități importante pentru manifestarea concretă a solidarității europene.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

vezi și Guvernul României. Întâlnire de lucru privind combaterea traficului de persoane

Guvernul României. Vizita comisarului european pentru locuri de muncă și drepturi sociale în România was last modified: martie 31st, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: