Guvernul României. 200 de posturi disponibile în Programul Oficial de Internship – ediţia 2018

20 apr. 2018
Vizualizari: 1066

Potrivit unui comunicat din data de 19 aprilie 2018, Guvernul României anunță lansarea procedurii de selecție a studenților și tinerilor absolvenți pentru cele 200 de locuri disponibile în cadrul Programului Oficial de Internship al Guvernului României.

Astfel, ediția din acest an se va desfășura sub egida Centenarului Marii Uniri de la 1918 și se va derula în perioada 16 iulie – 14 septembrie.

Acest program este destinat tinerilor români cu vârsta maximă de 25 de ani la începerea stagiului de practică, studenți sau absolvenți ai unei universități din România ori din afara țării.

Înscrierile se vor face on-line, începând din data de 19 aprilie (până la 14 mai 2018), formularul de înscriere fiind disponibil la adresa http://internship.gov.ro/register.

Anul acesta, în Programul de Internship, s-au alăturat Guvernului României și alte 55 de instituții-gazdă.

În acest context, Programul Oficial de Internship al Guvernului va oferi tinerilor posibilitatea să se acomodeze cu modul de lucru în administrația publică centrală și să fie implicați în proiecte care să le permită punerea în practică a cunoștințelor dobândite în cursul anilor de studiu. De asemenea, stagiarii vor participa la discuții și întâlniri de lucru cu miniștri, secretari de stat, specialiști în diferite domenii de competență, precum și la training-uri și workshop-uri tematice.

Pe perioada stagiului de practică, internii vor beneficia de o bursă lunară de 1.000 de lei, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat din partea Guvernului României și, la cerere, o scrisoare de recomandare din partea tutorilor.

Totodată, calendarul de organizare și desfășurare a ediției 2018 a Programului de Internship este structurat astfel:

19 aprilie – 14 mai: depunerea candidaturilor on-line;
14 mai – 3 iunie: evaluarea candidaturilor;
4 iunie – 22 iunie: interviuri on-line;
29 iunie: anunțarea rezultatelor;
16 iulie: deschiderea Programului de Internship;
14 septembrie: închiderea Programului de Internship.

Sursa informației

Guvernul României. 200 de posturi disponibile în Programul Oficial de Internship – ediția 2018 was last modified: aprilie 20th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: