Forumul Judecătorilor din România acuză lipsa de transparenţă care a caracterizat procesul decizional al aprobării O.U.G. nr. 43/2016 și potențialul viciu de neconstituționalitate al acestui act normativ

Asociația „Forumul Judecătorilor din România”, persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit, neguvernamentală și apolitică, asociație profesională a judecătorilor, cu personalitate juridică constatată prin încheierea nr. 671/08.06.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina, își propune să contribuie la progresul societății prin acțiuni ce au drept scop realizarea unei justiții independente, imparțiale și performante, afirmarea și apărarea independenței justiției față de celelalte puteri ale statului, precum și prin inițierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea și realizarea de proiecte privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de administrare a justiției.

 I. Situația de fapt

Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere diferențele salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea limitată prin legi anuale de salarizare, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea acestor inechități.

Astfel, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanța de Urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Această intervenție legislativă a fost una firească, absolut necesară față de realitățile din sistemul bugetar, întrucât ea are drept scop evitarea discriminărilor salariale între titularii funcțiilor publice salarizate potrivit Legii-cadru nr.284/2010, cu consecința egalizării, la nivelul cel mai înalt în plată, a drepturilor salariale ale persoanelor aflate în situații similare în cadrul aceluiași ordonator de credite.

Că este așa, reiese chiar din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016. Se reține că, în funcție de conjunctura macro-economică și de contextul politic de moment, salariile au fost majorate, ”înghețate” sau reduse, în ansamblu sau numai pentru anumite categorii de personal sau sectoare, ceea ce a făcut ca în sistemul public de salarizare să apară o serie de disfuncționalități, cum ar fi: niveluri diferite de salarizare pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, în cadrul aceleiași instituții ori în instituții de același fel din cadrul unui sector; salarii egale pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, dar cu vechime în muncă diferită. Totodată, din cauza lipsei de date privind salariile în plată ale personalului bugetar, nu au putut fi identificate toate disfuncționalitățile salariale existente și nu a putut fi evaluat impactul financiar al posibilelor măsuri pentru toate familiile ocupaționale.

În urma tendinței ordonatorilor principali de credite din sistemul judiciar de a aplica neunitar dispozițiile legale, asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor au solicitat aplicarea nediscriminatorie a O.U.G. nr. 20/2016, prin memorii adresate Guvernului României, Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii.^[1]

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în ședința din 23 august 2016, că dispozițiile O.U.G. nr.20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, sunt aplicabile și familiei ocupaționale „Justiție”.

Prin urmare, Plenul Consiliului a adoptat o hotărâre de principiu prin care recomandă ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziții legale, să aibă în vedere principiul de drept menționat în Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 și în cuprinsul art. 3¹ din O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificată și completată prin O.U.G nr. 20/2016, în sensul eliminării discrepanțelor salariale existente în sistemul judiciar, astfel încât personalul care beneficiază de aceleași condiții să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității în care își desfășoară activitatea.^[2]

În acest sens, aplicarea O.U.G. nr. 20/2016 ar fi presupus compararea veniturilor persoanelor aflate în situații profesionale similare și egalizarea veniturilor, pentru situații profesionale similare, la nivelul celei mai mari indemnizații.

Cele mai ridicate indemnizații existente în sistem, erau cunoscute de Guvern, acesta fiind centralizatorul acestor informații, și se regăseau în cazul mai multor magistrați, judecători și procurori, care obținuseră recunoașterea indexarea valorii de referință sectoriale, prin hotărâre judecătorească dată în aplicarea unor legi în vigoare, cu aplicabilitate generală, tot la fel cum și alte categorii sociale (profesori, funcționari publici, persoane din sistemul de apărare și ordine publică etc.) au obținut, tot prin hotărâre judecătorească, în domeniul lor de activitate, salarii / solde mărite.

Contrar poziției exprimate de Consiliul Superior al Magistraturii, Guvernul României a refuzat punerea în aplicare a dispozițiilor legale în forma indicată de OUG nr. 20/2016 și a adoptat O.U.G. nr. 43/2016 prin care, în esență, a exclus retroactiv din sistemul de raportare pentru stabilirea celei mai mari indemnizații, tocmai pe acele indemnizații care fuseseră stabilite ca urmare a efectului unor hotărâri judecătorești.

Procedând astfel, egalizarea salarială vizată de Guvern, potrivit principiului „la muncă egală, salarizare egală” ar trebui să conducă, prin interpretarea bizară a Executivului, la păstrarea inechităților.

Guvernul intenționează prin respectivul act normativ, ca persoanele care au obținut anterior recunoașterea unor indemnizații mărite prin hotărâre judecătorească, să beneficieze în continuare de venituri mai mari decât colegii lor, aflați în situații similare, dar care nu au apelat la instanțe, scopul legislației în discuție, de a egaliza veniturile la muncă egală, fiind astfel ratat complet.

II. Critica opțiunii legislative a Guvernului

 A. Considerații cu caracter general

Asociația profesională „Forumul Judecătorilor din România” reamintește că ceea ce solicită corpul magistraților este o interpretare corectă și nediscriminatorie a legislației în discuție, respectiv o egalizare reală a veniturilor în raport cu toți judecătorii și procurorii caracterizați de aceleași elemente de reper (grad profesional, vechime în muncă, vechime în magistratură), iar nu creșterea veniturilor, așa cum incorect a fost diseminată ideea în spațiul public.

Considerăm inacceptabil și respingem punctul de vedere al Guvernului, exprimat prin ministrul muncii în conferința de presă care a urmat ședinței Guvernului din 31.08.2016, în care s-a regăsit de mai multe ori invocată acuzația de rea-credință în interpretarea textului inițial al O.U.G. nr. 20/2016, acuzație îndreptată către corpul magistraților și în special către asociațiile de magistrați legal constituite, susținute de cei aproximativ 2000 de magistrați care sprijină demersul, și confirmate de Consiliul Superior al Magistraturii^[3], ca organ colegial, de Procurorul General al României^[4], de președinții curților de apel din țară^[5] și de magistrații din cadrul Inspecției Judiciare.

Acuzarea corpului magistraților de rea-credință plasează Guvernul, din punct de vedere al percepției, într-o lumină opusă, a bunei-credințe.

Or, reamintim că politica salarială făcută de Guvern de-a lungul timpului a fost în repetate rânduri sancționată pentru nelegalitate^[6], acest lucru fiind cunoscut de aproape fiecare dintre categoriile sociale salarizate din fonduri publice, fie că vorbim de funcționari publici, fie că vorbim de profesori, de personalul din sistemul de ordine publică și apărare etc.

„Reaua-credință” despre care vorbește Guvernul s-a manifestat la corpul magistraților în sensul aplicării legii și în sensul corectării inechităților și nelegalităților care au afectat diferite categorii sociale.

În același cadru, respingem ca inacceptabile afirmațiile neloiale și neadevărate ale Guvernului, vehiculate cu ușurință de ministrul muncii în conferința de presă, precum referirile la presupuse venituri de peste 10.000 de lei, incorecte față de marea masă a magistraților, cu atât mai mult cu cât ele sunt perfect cunoscute la nivelul ministerului muncii.

De asemenea, considerăm inacceptabilă lipsa de transparență care a caracterizat procesul decizional al aprobării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în absența respectării celor mai elementare norme de dialog instituțional și curtoazie.

În măsura în care cultura instituțională nu a permis încă asimilarea principiilor constituționale, trebuie reamintit că puterea judecătorească reprezintă o putere distinctă în stat, egală cu puterile legislativă și executivă, iar corpul magistraților solicită ca aceasta să fie tratată ca atare.

Lipsa oricărui dialog la adoptarea Ordonanței de urgență nr. 43/2016, asociată cu atitudinea profesoral amenințătoare a Guvernului, prin ministrul muncii, reprezintă atitudini inacceptabile într-un stat de drept caracterizat de separația puterilor în stat.

B. Cu privire la ignorarea hotărârilor judecătorești în procesul de egalizare a veniturilor

Asociația profesională „Forumul Judecătorilor din România” atrage atenția asupra acestui precedent extrem de grav, de a exclude în mod expres, printr-un act normativ, efectele unor hotărâri judecătorești, tocmai pe motiv că acestea nu ar fi ele însele expresia actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Intenția Guvernului, exprimată tranșant în Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 43/2016, de a lua în „considerare doar drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,întrucât personalul plătit din fonduri publice beneficiază de drepturi salariale prevăzute de actele normative privind salarizarea, fără a punea pretinde în lipsa unor dispoziții legale, alte drepturi, hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea unor litigii și care produc doar efecte relative neputând fi avute în vedere la stabilirea nivelului de salarizare (maxim) pentru funcții similare” contravine dispozițiilor constituționale potrivit cărora Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Forța hotărârilor judecătorești reprezintă însăși esența activității de înfăptuire a justiției, acesta reprezentând un principiu elementar al oricărui sistem de drept democratic și o condiție necesară a statului de drept.

După cum spunea Lordul David Edmond Neuberger, președintele Curții Supreme a Regatului Unit al Marii Britanii, “nu există justiție fără hotărârea judecătorească”.

În România, Puterea Judecătorească recunoaște nu doar la nivel de doctrină acest principiu de drept, ci și la nivelul jurisprudenței.

În contextul adoptării O.U.G. nr. 43/2016 rămâne totuși de discutat dacă acest lucru este valabil și pentru Executiv.

Cu titlu de exemplu, arătăm că în jurisprudența sa constantă (a se vedea decizia nr.1017 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 567 din 14.08.2009), Curtea Constituțională a reținut că:

„[…] problemele ce țin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenței în cauză a unor texte de lege, revin instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art.126 alin. (1) din Constituție, care prevede că „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”, iar nu instanței de contencios constituțional. Astfel, instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuție sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanței de judecată poate fi atacată la instanța superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădește o interpretare neunitară, Constituția, prin art.126 alin.(3), dă Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu Curții Constituționale, competența de a stabili interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești”.

Fiind sesizată de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii pentru a soluționa conflictul juridic creat între autoritățile statului Curtea Constituțională a mai stabilit, în decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 9 decembrie 2013, următoarele:

„Înfăptuirea justiției, în numele legii, are semnificația că actul de justiție izvorăște din normele legale, iar forța lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluționarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească – desemnând tocmai rezultatul activității judiciare – reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiției.

Hotărârea judecătorească fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a tranșat deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunțării, iar după rămânerea irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională.

Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătorești îl constituie forța executorie a acesteia, care trebuie respectată și executată atât de către cetățeni, cât și de autoritățile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu, reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției”.

Sensul art. 124 alin. (1) din Constituție este acela că organele care înfăptuiesc justiția și care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, sunt instanțele judecătorești trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice și juridice în sfera publică și în circuitul civil. Dispoziția constituțională consacră principiul legalității actului de justiție și trebuie corelată cu prevederea art. 16 alin. (2) din Constituție care prevede că „Nimeni nu este mai presus de lege” și cu cea a art. 124 alin. (3) din Constituție, care prevede alte două principii constituționale: independența judecătorului și supunerea lui numai legii.

Excluderea expresă din sfera legalității a tuturor hotărârilor judecătorești, a căror autoritate de lucru judecat determină prezumția că dezlegarea problemei de drept izvorăște din normele legale (prin esență actul jurisdicțional presupunând interpretarea și aplicarea legii la situația de fapt stabilită), și a căror forță executorie derivă tot din lege, este de natură a afecta un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, consacrat de art.1 alin. (4) din Legea fundamentală.

Hotărârile judecătorești excluse prin O.U.G. nr. 43/2016, din sistemul de stabilire a celei mai mari indemnizații, sunt hotărâri judecătorești date în aplicarea unor legi, acestea din urmă având la rândul lor, aplicabilitate generală.

Hotărârile judecătorești în discuție se deosebesc categoric de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat, în considerarea îndeplinirii unor condiții distincte).

Ținând seama de considerentele de principiu expuse, subliniem din nou că excluderea hotărârilor judecătorești din sfera elementelor în funcție de care se determină „nivelul maxim aflat în plată” (noțiune expres folosită în art. 3¹ alin. (1³)din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016) și interpretarea restrictivă a noțiunii de „drepturi salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice” ar conduce la ignorarea din ordinea juridică a situațiilor în care legea, cu aplicabilitate generală, a fost aplicată în favoarea unor persoane prin hotărâri judecătorești.

Scopul interpretării unei norme juridice constă în a vedea care este sfera situațiilor de fapt concrete la care norma juridica respectiva se refera și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme. Interpretarea legii civile fiind o etapă în procesul aplicării legii civile, conținutul interpretării într-un astfel de caz constă tocmai în stabilirea sensului voinței legiuitorului, exprimata în normele de drept civil.

Orice lege poate fi depășită de dinamica vieții, apărând situații care nu au fost avute în vedere de legiuitor la data adoptării ei, punându-se problema de a ști dacă situația ivită poate fi încadrată sau nu in ipoteza normei de drept civil aplicabilă. Acesta este atributul exclusiv al instanței de judecată, care dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuție sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii.

Este evident că hotărârile judecătorești produc efecte relative (inter partes litigantes), însă ipoteza actelor normative în cauză nu este de a oferi și altor persoane posibilitatea legală de a executa în favoarea patrimoniului propriu hotărârile judecătorești prin care au fost recunoscute anumite drepturi salariale altor persoane, ci de a elimina inechitățile constând în existența unor niveluri diferite de salarizare („aflate în plată”) pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, în cadrul aceleiași instituții ori în instituții de același fel din cadrul unui sector.

Or, dezideratul de a elimina inechitățile rezultate din acte normative nu poate fi atins printr-o restricție precum excluderea din ordinea juridică a statului de drept a situațiilor în care aceleași acte normative au fost interpretate și aplicate prin hotărâri judecătorești, ce continuă să producă efecte asupra indemnizațiilor „aflate în plată”, deoarece ar constitui o negare a bunei funcționări a justiției, împrejurare ce este de natură a genera prin ea însăși un tratament juridic diferit aplicabil unor persoane aflate în situații similare sau analoage, ceea ce contravine principiului egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art.16 din Constituție.

C. Cu privire la problema discriminării / inechităților determinate de aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 43/2016 și cu privire la retroactivitatea acestui act normativ

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr.57/2015, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin O.U.G. nr. 20/2016 s-a introdus un nou articol în cuprinsul O.U.G. nr. 57/2015, respectiv art. 3 ind. 1 care, la alin. (1) prevede că, prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin urmare, aplicând actul reparator din perspectivă salarială, ordonatorii de credite ar fi trebuit să emită noi ordine de salarizare care să corespundă rațiunii de egalizare, în interesul salariatului, a câștigurilor de natură salarială.

Trebuie subliniat că art. 3 ind. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 20/2016, nu se referea la coeficienți de ierarhizare și nici la valori de referință, întrucât acestea nici nu au fost aplicate, după cum reiese chiar din primul paragraf al preambulului celei din urmă Ordonanțe de urgență.

Elementul de referință în îndreptarea discrepanței salariale îl constituie, astfel cum rezultă expressis verbis din cuprinsul acestei dispoziții legale cuantumul salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare care, pentru a atrage aplicarea actului reparator, trebuie să fie mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate.

„Egalizarea” constă, conform aceluiași articol, în stabilirea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă titularul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În cadrul aceluiași ordonator de credite, respectiv Ministerul Justiției, există judecători cărora li s-a recunoscut, prin hotărâri judecătorești irevocabile, dreptul la majorarea indemnizațiilor de bază cu indexările de 5%, 2% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, sume puse în plată prin emiterea corespunzătoare a unor ordine de salarizare, încă din anul 2011.

Toate aceste repere au fost luate în considerare, în mod corect, cu ocazia emiterii unor ordine de salarizare de către alți ordonatori principali de credite din domeniul justiției.

Astfel, cel puțin în cadrul Inspecției Judiciare și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost emise ordine pentru salarizarea în conformitate cu cele expuse mai sus.

De altfel, Ministerul Justiției nici nu a contrazis o astfel de interpretare.

În măsura în care acesta considera că o atare interpretare nu e corectă, atunci nu exista niciun motiv pentru a modifica legislația.

Or, ulterior, la mai bine de o lună după publicarea O.U.G. nr. 20/2016, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 43/2016 (31.08.2016) prin care a dorit să excludă în mod expres hotărârile judecătorești din sistemul de referință pentru stabilirea celei mai mari indemnizații.

Din acest punct de vedere, trebuie observat că, în urma publicării O.U.G. nr. 20/2016, de la data de 09.06.2016, toți magistrații au fost puși într-o situație identică la nivel legislativ, respectiv aceea de a avea indemnizațiile egale cu cele de la cel mai înalt nivel existent, respectiv nivelul celor care, prin hotărâre judecătorească, aveau incluse și indexările corespunzătoare O.G. nr. 10/2007.

Acest drept s-a născut în patrimoniul magistraților de la data de 09.06.2016, data publicării O.U.G. nr. 20/2016, chiar dacă, din cauza procedurilor în materie bugetară la nivelul ordonatorului de credite, niciun magistrat nu a primit în fapt sumele egalizate la nivelul celei mai înalte indemnizații în plată.

Prin adoptarea O.U.G. nr. 43/2016, la data de 31.08.2016, Guvernul a intervenit, retroactiv, pentru a exclude din sistemul de referință pentru egalizarea indemnizațiilor, acele indemnizații care conțineau și drepturi stabilite prin hotărâre judecătorească.

Or, această normă retroactivă are, ca efect principal, tăierea unui drept deja existent în patrimoniul magistraților de la data de 9 iunie 2016 (data publicării O.U.G. nr. 20/2016).

Procedând astfel, O.U.G. nr. 43/2016 acționează retroactiv, contrar dispozițiilor art. 15 din Constituția României, republicată, dar creează și o stare de discriminare inacceptabilă, contrar dispozițiilor art. 16 din Constituția României, republicată, deoarece nu se poate accepta că un drept deja câștigat ar urma să fie luat înapoi, deși fusese acordat în mod legitim, în considerarea unui enunțat nobil principiu al „egalității plății la muncă egală”, pentru simplul motiv că, anterior, respectiva persoană nu fusese implicată într-un proces în urma căruia să aibă indemnizația mărită.

III. REVENDICĂRI

Reamintind că starea de subfinanțare a sistemului judiciar, neplata drepturilor salariale restante, inechitățile din sistemul de salarizare, refuzul puterii executive de a renunța la pârghiile financiare privind instanțele judecătorești, prin trecerea administrării bugetului acestora la Înalta Curte de Casație și Justiție, contestarea tot mai frecventă a celor mai importante elemente privind statutul judecătorilor și procurorilor, având în vedere principiile expuse anterior, precum și constatările legate de bugetul justiției, Asociația profesională „Forumul Judecătorilor din România” solicită în continuare eliminarea discrepanțelor salariale din cadrul sistemului judiciar, urmând a acționa pentru identificarea căilor legale de înlăturare a acestora, inclusiv prin sesizarea Curții Constituționale, prin intermediul titularilor dreptului la acțiune, cu o cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională sau, după caz, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 43/2016.

ASOCIAȚIA FORUMUL JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA