Facultatea de Drept, Universitatea din București. Selecție burse de studii Baden-Württemberg CIVIS – Universitatea Tubingen

4 nov. 2020
Vizualizari: 209

Facultatea de Drept a Universității din București (drept.unibuc.ro) a publicat un anunț privind lansarea selecției pentru două burse de studii finanțate prin Programul Baden-Württemberg scholarship for CIVIS, în cadrul Eberhard Karls Universitaet Tübingen, pe durata semestrului al doilea din anul academic 2020-2021 (în perioada martie-iulie 2020).

De asemenea, cuantumul bursei este de 700 de euro, iar perioada de acordare este de minimum 3 luni (90 de zile) și maximum 5 luni. 

În vederea participării la selecție, persoanele interesate trebuie:

„- să fie studenți, masteranzi sau doctoranzi ai Universității din București, la cursuri zi, să fie cel puțin absolvenți ai primului an de studii de nivel licență;

– să aibă media școlară minim 8.00 pentru anul academic 2019-2020;

– să facă dovada cunoașterii limbii germane și/sau limbii engleze, de nivel minim B2;

– să prezinte o scrisoare de intenție/motivație pentru efectuarea mobilității (în limba engleză);

– să prezinte un curriculum vitae, în format EUROPASS (în limba engleză);

– să prezinte cel puțin o recomandare pentru efectuarea mobilității din partea unui cadru didactic;

– să nu beneficieze de grant Erasmus sau altă bursă pe durata stagiului.”

Termenul limită pentru depunerea aplicație este 10 noiembrie 2020, ora 14:00.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.
Facultatea de Drept, Universitatea din București. Selecție burse de studii Baden-Württemberg CIVIS – Universitatea Tubingen was last modified: noiembrie 4th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: