Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara. Conferința Internațională a Doctoranzilor în Drept – Ediția a XIV-a (24 iunie 2022)

7 feb. 2022
Vizualizari: 316

Având sprijinul Fundației Universității de Vest din Timișoara, Școala Doctorală a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Internațională a Doctoranzilor în Drept, ediția a XIV-a, care se va desfășura, în format hibrid, în data de 24 iunie 2022.

Astfel, scopul organizării evenimentului, unic în România, este acela de a stimula valorificarea cercetării științifice a doctoranzilor și studenților în drept, facilitând publicarea rezultatelor activității de cercetare, dar și stabilirea de relații de colaborare între facultățile și școlile doctorale de la care provin participanții.

La conferință pot participa doctoranzii facultăților de drept din România și din străinătate, ale căror propuneri de lucrări se încadrează în tema generală a conferinței – „Conformitatea, conformarea și conformismul în drept” (Conformity, compliance and conformism in law). Lucrările conferinței se vor desfășura în cinci secțiuni distincte: Drept civil și drept procesual civil, Dreptul afacerilor, Drept penal și drept procesual penal, Drept public, Drept internațional și european.

De asemenea, se recomandă ca lucrările să fie redactate în limba engleză, alternativ, lucrările pot fi redactate în limba română. Pentru secțiunea de Drept internațional și european limba de lucru este limba engleză. Lucrările prezentate spre publicare de doctoranzi trebuie să fie avizate din punct de vedere științific de către conducătorii de doctorat ai acestora.

Înregistrarea la conferință se face prin completarea formularului online aferent secțiunii avute în vedere de studentul doctorand, care presupune și încărcarea dovezii plății taxei de participare și a lucrării, până cel târziu la data de 15 mai 2022.

Redăm, în continuare, calendarul conferinței:

− 15 mai 2022: Înregistrarea participanților (rezumatul, textul integral al lucrării și dovada plății taxei de participare);

− 6 iunie 2022: Publicarea programului provizoriu al conferinței;

− 13 iunie 2022: Publicarea programului final al conferinței;

− 24 iunie 2022: Desfășurarea conferinței online – detaliile tehnice vor fi anunțate.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

 

VEZI ȘI Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara aniversează 30 de ani de la înființare

Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara. Conferința Internațională a Doctoranzilor în Drept – Ediția a XIV-a (24 iunie 2022) was last modified: februarie 10th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: