Exercitarea controlului judiciar. Motive de netemeinicie a hotărârii atacate (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 3923/2018

NCPC: art. 250, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 496 alin. (1)

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere și când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, se observă că instanța de apel a expus detaliat motivele pentru care a apreciat că în mod întemeiat au fost respinse pretențiile solicitate cu titlu de daune materiale, motivat de faptul că reclamanții nu le-au dovedit, nefiind depuse înscrisuri justificative, în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză. S-a arătat că pentru dovedirea prejudiciului material și, implicit, a reparației pretinse, reclamanții aveau obligația să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte existența și întinderea prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre acesta și fapta ilicită, dovedit cu documente justificative.

Referitor la analizarea capătului de cerere referitor la daunele morale, s-a reținut că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta), dar și a practicii judiciare în materie, așadar a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc de îmbogățire a terțelor persoane păgubite.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., indicând motivele pentru care a apreciat că în mod întemeiat a fost respinsă suma solicită cu titlu de daune materiale, precum și criteriile ce au fost avute în vedere la aprecierea cuantumului despăgubirilor, decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții au criticat neacordarea daunelor materiale solicitate, arătând că prin declarațiile de martori au fost probate cheltuielile suportate de familie și făcând referire la prevederile art. 250 C. proc. civ., potrivit cărora: „Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din propria inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege”.

Înalta Curte reține că în materia prejudiciului produs prin accidente de circulație există o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, anume Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, act normativ în vigoare de la 6 decembrie 2011 până la 31 decembrie 2014, când a fost abrogat prin Norma nr. 23/2014 (data producerii accidentului fiind 20 februarie 2014).

Or, potrivit prevederilor art. 49 pct. 2 lit. a) din actul normativ anterior menționat, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative.

Ca atare, nu pot fi reținute criticile recurenților reclamanți cu privire la legea aplicabilă mijloacelor de probă pentru dovedirea prejudiciului material, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, având în vedere că prevederile art. 250 C. proc. civ. au valoare de normă generală în raport cu prevederile art. 49 pct. 2 lit. a) din Normele anexă la Ordinul nr. 14/2011, ce cuprind reglementări speciale în ceea ce privește mijloacele de probă pentru dovedirea prejudiciului material.

Astfel, în mod corect instanța de apel a dat prioritate prevederilor art. 49 pct. 2 lit. a) din Normele anexă la Ordinul nr. 14/2011, rezolvând raportul dintre norma generală și cea specială din perspectiva principiului specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la cea generală).

Este nefondată și critica referitoare la raportarea la jurisprudență a instanței de apel cu ocazia cuantificării despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral.

Potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele anexă la Ordinul nr. 14/2011, despăgubirile pentru daune morale în cazul decesului unor persoane se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel s-a raportat la jurisprudența în materie la stabilirea întinderii despăgubirilor morale acordate, ca urmare a accidentului rutier produs la data de 20 februarie 2014, în care a pierit ruda reclamanților.

Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamanți urmare a evenimentului rutier. Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare deduse judecății, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în ceea ce privește determinarea despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.

Examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului valorificate de către recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că acestea au fost avute în vedere de instanța de apel, adaptate la situația particulară a speței de față. Cuantificarea despăgubirilor, în aplicarea acestor criterii, nu este supusă însă cenzurii instanței de recurs, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta ținând de temeinicia și nu de legalitatea hotărârii.

În consecință, față de cele menționate anterior, Înalta Curte nu poate reține în cauză dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța a avut în vedere atât criteriile oferite de doctrină și jurisprudență, cât și circumstanțele factuale ale cauzei menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.

În privința criticilor referitoare la neacordarea despăgubirilor către recurenții F. și G., care aveau la data producerii accidentului vârsta de 2 ani și 7 luni și 4 ani și 3 luni, prin care se arată că instanța nu a avut în vedere puternicele legături afective existente între victima accidentului rutier și frații săi, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât analizarea probelor care relevă impactul și consecințele pe care le-au suferit recurenții constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.