Examen al practicii judiciare în materia atragerii răspunderii organelor de conducere ale debitoarei aflate în încetare de plăți. Concursul dintre atragerea răspunderii administratorului în condițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 și deciziile de atragere a răspunderii solidare emise de organul fiscal din perspectiva regulii non bis in idem

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Speța 2

Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a Civilă. Decizia nr. 405 din 25 iunie 2018

Prin sentința civilă nr. 328/22.03.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. XXX, s-a respins excepția prescripției formulată de pârâta C. N.– L.; s-a respins cererea de antrenare răspundere patrimonială formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE T. în contradictoriu cu pârâta C. N. – L., ca lipsită de interes.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiș a reținut următoarele:

Procedura insolvenței s-a deschis la data de 05.11.2015.

Potrivit art. 170 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, acțiunea prevăzută la art. 169 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de insolvență.

Fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, dreptul la acțiune ia naștere din momentul în care persoana interesată ia cunoștință de fapta cauzatoare de prejudicii și de persoana care a cauzat prejudiciul, în cadrul procedurii acest moment fiind, de regulă, cel al depunerii de către administrator/lichidator a raportului prevăzut la art. 58 lit. b), respectiv 64 lit. a) rap. la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În procedura insolvenței privind pe debitoarea (…), termenul pentru depunerea raportului cu cauzele insolvenței a fost stabilit la data de 15.12.2015.

De la acest moment curge, în opinia instanței de fond, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de legiuitor pentru formularea acțiunii de antrenare de răspundere patrimonială, termen care se împlinește la 15.12.2018, prin urmare, acțiunea înregistrată la 10.11.2017 este formulată în termen.

Cât privește excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța de fond a considerat că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă, având în vedere următoarele:

Reclamanta creditoare este înscrisă la masa credală a debitoarei (…) cu suma de 100.385 lei, fiind singurul creditor din procedură.

Ca temei legal al cererii de față, a invocat art. 169 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 85/2014, arătând că aceste fapte au fost dovedite prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 240/30.12.2014, definitivă prin (…) al Tribunalului Timiș și decizia civilă nr. 297/2017 a Curții de Apel Timișoara.

Susținea reclamanta că faptele imputate pârâtei prin cererea ce face obiectul prezentului dosar sunt dovedite, astfel cum reiese din actul administrativ fiscal anterior menționat, prin care i s-a atras acesteia răspunderea solidară pentru suma de 131.106 lei.

Din lecturarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 240/30.12.2014 a rezultat că i s-a atras răspunderea solidară pârâtei pentru săvârșirea faptelor de ascundere și înstrăinare a activelor societății debitoare cu consecința provocării insolvabilității acesteia și neîndeplinirea obligației legale de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței.

Prejudiciul adus reclamantei creditoare prin săvârșirea acestor fapte este de 131.106 lei.

Ulterior emiterii acestei decizii, s-a dispus dizolvarea societății, la cererea reclamantei creditoare, în temeiul Legii nr. 31/1990.

Tribunalul a constatat că faptele imputate pârâtei sunt parțial aceleași, iar pentru prejudiciul cauzat reclamantei creditoare, în cuantum de 131.106 lei, aceasta din urmă are deja un titlu, respectiv Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 240/30.12.2014, sumă care acoperă creanța cu care Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș s-a înscris la masa credală a (…). (100.385 lei), prin urmare, demersul juridic de față, promovat pentru obținerea încă unui titlu executoriu pentru același prejudiciu, este lipsit de interes.

Pentru aceste considerente, excepția lipsei de interes a fost apreciată ca întemeiată, cererea de față fiind în consecință respinsă.

Împotriva acestei sentințe civile nr. 328/22.03.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul cu nr. XXX a declarat apel reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR Publice Timiș, solicitând admiterea apelului, anularea și modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, respectiv admiterii cererii de antrenare a răspunderii pentru întreaga creanță nerecuperată în urma administrării procedurii de insolvență în sumă de 100.385 lei.

În motivare arată că starea de fapt este dovedită prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 240/30.12.2014 rămasă definitivă în căile de atac, din care reiese că doamna C. N.-L. a procedat în administrarea societății falite la ascunderea cu rea-credință a unor active corporale ale debitoarei, respectiv a sumei de 260.520 lei aflată la începutul anului în casieria societății și neregăsită ulterior în niciunul dintre parametrii economico-financiari concreți ai acesteia.

Apelanta arată că în mod netemeinic și nelegal, prima instanță a procedat la admiterea excepției lipsei de interes în formularea acțiunii motivând existența în cauză a titlului de creanță rămas definitiv constând în Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 240/30.12.2014.

În primul rând, arată că dispozițiile legale cuprinse la art. 169 și urm. din Legea nr. 85/2014 se referă strict la faptele care pot forma obiectul cererii de atragere a răspunderii, cererile nefiind supuse judecății prin raportare la alte împrejurări decât cele enumerate la art. 169 din lege. Acțiunea de atragere a răspunderii instituită de art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu este condiționată de lege decât de existența sau nu a cazurilor de atragere a răspunderii enumerate la alin. (1) lit. a)-h) al art. 169, iar formularea acțiunii și supunerea acesteia spre soluționare judecătorului-sindic nu depinde în vreun fel de situația juridică a altor acte judiciare sau administrative urmate de creditori în realizarea creanțelor, fie acestea și hotărâri judecătorești.

Pe de altă parte, dispozițiile de ordin general privitoare la interesul formulării acțiunii sunt cele cuprinse la art. 33 Cod procedură civilă:

„Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.”

Apreciază că prin raportare la situația de fapt în cauză există interesul formulării și judecării cererii de atragere a răspunderii în condițiile în care fiecare act administrativ sau hotărâre judecătorească trebuie a se raporta la probatoriul și temeiul legal la care face referire, nefiind cuprinsă în legislație o condiționare a răspunderii cuprinsă la art. 25-26 Cod procedură fiscală (în temeiul cărora a fost emisă Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 240/30.12.2014) și răspunderea instituită de art. 169 din Legea nr. 85/2014, acestea pot fi emise concomitent. De altfel dispozițiile art. 33 Cod procedură civilă fac trimitere și la interesul care nu este născut și actual și care se poate referi la ipoteza în care titlul de creanță obținut potrivit art. 25-26 Cod procedură fiscală poate fi anulat fie în procedura administrativă, fie în căile ordinare sau extraordinare de atac.

Pe fondul cauzei arată că la începutul anului 2013 societatea a figurat cu bani în casierie în sumă totală de 260.520 lei, iar la finalul anului soldul contului respectiv este 0. Cu toate acestea, în cursul anului 2013 societatea nu a efectuat nicio plată către bugetul general consolidat, nu a mai desfășurat activitate la sediu, în data de 06.09.2013, urmare verificărilor efectuate de organul fiscal la instituțiile abilitate, a fost declarată insolvabilă fără bunuri și venituri urmăribile, iar în data de 21.08.2014, prin Hotărârea O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 580/21.08.2014 a fost dizolvată. Pe de altă parte, însă, potrivit bilanțului contabil la 31.12.2013, contul de imobilizări corporale al societății, care la începutul anului 2013 era de 0 lei, figura cu un sold de 311.167 lei, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, în luna septembrie 2013, urmare verificărilor efectuate de organul fiscal la instituțiile abilitate, societatea a fost declarată insolvabilă fără bunuri și venituri urmăribile, iar în luna august 2014 societatea a fost dizolvată.

Din cele prezentate anterior, organul fiscal a reținut reaua-credință a administratorului C. N.‑L. în săvârșirea faptelor de folosire a bunurilor societății în folosul propriu sau al unei alte persoane, activitatea societății fiind astfel continuată în interes personal, ducând astfel în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; efectuarea unor plăți nesemnificative raportat la cuantumul obligațiilor neachitate la bugetul general consolidat în perioada 2011-2012 de doar 1132 lei versus 131.106 lei, în condițiile în care în casieria societății existau sume suficiente pentru plata în totalitate a obligațiilor fiscale respective; ascunderea activului mobil corporal constând în sumă de 260.520 lei, existența în casieria societății la începutul anului 2013 și inexistența la finalul anului.

Din cele de mai sus a rezultat că administratorul societății, d-na C. N.-L., în exercitarea funcției sale, nu a respectat obligațiile legale prevăzute de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare și Codul de procedură fiscală, iar faptele descrise se circumscriu dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din Legea nr. 85/2014.

Mai arată că atribuțiile legale care revin administratorului sunt de gestiune și de reprezentare a societății comerciale. Mandatul acestuia vizând gestionarea patrimoniului și reprezentarea societății în raporturile comerciale, este unul de natură comercială, întrucât are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama și socoteala mandantului. Obligațiile ce revin administratorului societății sunt cele reglementate în Codul comercial și Codul civil în sarcina mandatarilor, precum și cele ce revin acestuia potrivit dispozițiilor legii societăților comerciale. Astfel, administratorul are obligația de a se conforma instrucțiunilor primite de la mandant, de a da socoteală cu privire la executarea mandatului, de a-și exercita mandatul cu diligența unui bun profesionist, de a conserva lucrurile ce le-au fost încredințate spre păstrare și de a remite de îndată mandantului sumele ce se cuvin acestuia. În plus, art. 144 din Legea nr. 31/1990 instituie principiul privind „decizia de afaceri” și chiar dacă acesta se referă la societățile pe acțiuni, pentru identitate de rațiune este aplicabilă tuturor administratorilor.

Așadar, administratorul societății comerciale are obligația de a-și exercita mandatul cu loialitate, cu prudență și diligență, în interesul societății comerciale.

Dat fiind faptul că administratorul are obligația de reprezentare și de gestiune a societății comerciale, culpa directă a nerespectării obligațiilor fiscale aparține în tot acestuia, adică obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, obligația de a plăti impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat, obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii etc.

În speță, reclamanta a efectuat doar plăți nesemnificative raportat la cuantumul obligațiilor neachitate la bugetul general consolidat în condițiile în care în casieria societății existau sume suficiente pentru plata în totalitate a obligațiilor fiscale respective.

Mai mult decât atât, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, persoana răspunzătoare de conducerea evidențelor contabile este conducătorul societăți: art. 10 alin. (1). Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.

În legătură cu întinderea prejudiciului consideră că este obligația administratorului societății insolvente de a dovedi că întinderea prejudiciului nu este acela solicitat de către creditori.

Creanțele înscrise la masa credală de către creditori sunt supuse unui control atât a judecătorului-sindic, cât și a lichidatorului judiciar, motiv pentru care administratorul societății dacă ar fi considerat că prejudiciul nu este real putea să formuleze contestație la Tabloul creditorilor.

Intimații nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Intimata C. N. L. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de către Tribunalul Timiș ca temeinică și legală.

În motivare arată că apelanta pleacă de la premisa că are un interes actual în formularea cererii, întrucât decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 240/31.12.2014, titlul de creanță omis în baza prevederilor art. 25-26 Cod de procedură fiscală poate fi anulat fie în procedura administrativă, fie în căile ordinare sau extraordinare de atac.

Cu privire la lipsa interesului în formularea cererii care face obiectul prezentului dosar, arată că în contradicție cu cele arătate de către apelantă, Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 240/31.10.2014 a rămas definitivă prin hotărârile pronunțate în dosar nr. XXX și nu mai poate fi atacată nici pe cale administrativă și nici în procedură judecătorească.

De asemenea, arată că decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 240/2014 rămasă definitivă prin hotărârile pronunțate în dosar nr. XXX constituie titlu executoriu, în baza respectivei decizii fiind antrenată răspunderea personală solidară a intimatei C. N. pentru aceeași creanță pentru care se solicită antrenarea răspunderii intimatei și în prezentul dosar.

Organele fiscale dețin un titlu executoriu prin care s-a obținut obligarea intimatei C. să achite debitele societății T. SRL personal. Or, odată aleasă o cale nu se mai permite recurgerea la o altă cale prin care să se obțină ca efect juridic plata acelorași debite al societății T. SRL. În caz contrar, se ajunge în situația în care aceeași sumă cuprinsă în cadrul unui titlu executoriu să fie cuprinsă și în dispozitivul unui al doilea titlu executoriu, intimata putând fi obligată la plata de două ori a aceeași sume. În speța de față, fiind deja antrenată răspunderea sa pe calea oferită de Codul de procedură fiscală, nu se mai poate antrena răspunderea personală a intimatei și în baza legii speciale în insolvență pentru același debit.