EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 45 – Valeriu Stoica: „Despre dreptate și imaginația juridică”

Universul Juridic
22 Mai 2017
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele Voturi: 2
Vizualizari: 414

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Cornel Dărvășan: Bun găsit, doamnelor și domnilor, sunt Cornel Dărvășan, cu această ocazie vă spunem un bun venit la emisiunea Legal Point, împreună cu dl Nicolae Cîrstea, președintele trustului editorial Universul Juridic, și avem un invitat special – îl las pe dl Cîrstea să-l prezinte.

Nicolae Cîrstea: Ne bucurăm să fim împreună astăzi cu dl Valeriu Stoica. Atunci când am intrat la facultate, în anul 1997, domnia sa reprezenta, ca și astăzi, un reper al Facultății de Drept, un reper al lumii juridice românești și ne bucurăm să fim astăzi nu numai în postura de student-profesor, dar și de realizator și invitat la această emisiune. Bine ați venit, d-le profesor!

Valeriu Stoica: Bine v-am găsit! Astăzi eu sunt student, pentru că e prima dată când sunt la această emisiune și ar trebui să am emoția pe care o are studentul când intră prima dată la examen.

Cornel Dărvășan: A, dacă știam, ne pregăteam și noi cu niște întrebări de examen.

Valeriu Stoica: Deci înțeleg că aveți întrebări blânde pentru mine astăzi.

Nicolae Cîrstea: Sigur că da. Unul dintre motivele întâlnirii noastre de astăzi se datorează și unui eveniment deosebit în viața dumneavoastră profesională. De asemenea, important pentru lumea juridică, la sfârșitul săptămânii trecute, la Timișoara vi s-a acordat titlul de Doctor honoris causa al Universității de Vest – un moment important, cred, pentru dumneavoastră.

Valeriu Stoica: Da, cum am spus și în prelegerea mea de la Universitatea Timișoara, momentul a fost important nu atât pentru mine, cât pentru ideea că în comunitatea academică funcționează principiile valorii și recunoașterii valorii. Când mă gândesc la valoare nu mă gândesc neapărat la valoarea mea; mă gândesc la valoarea școlii de Drept din București și cred că acest titlu care mi-a fost acordat la Timișoara este un titlu care privește în primul rând comunitatea academică a Facultății de Drept din București, pentru că eu împart acest titlu cu toți cei care mi-au fost profesori, cu toți cei care îmi sunt parteneri în momentul de față la facultate. Asemenea recunoașteri reciproce în comunitatea academică sunt de natură să creeze solidaritate. Cum bine știți, în ultimul timp s-a detașat în peisajul învățământului juridic românesc așa-numitul Hexagon – sunt șase facultăți de Drept din țară care, prin realizările lor, au devenit comunități academice de elită: Facultatea de Drept din București, Facultatea de Drept din Cluj, Facultatea de Drept de la Timișoara, cea de la Iași, cea de la Craiova și cea de la Sibiu. Asemenea gesturi sunt de natură, cum spuneam, să consolideze solidaritatea academică. Altfel, dacă mă gândesc la activitatea pe care am desfășurat-o în lumea Dreptului de când am terminat facultatea și până astăzi, aș înclina să cred că această distincție, pe lângă realizările mele în lumea academică, țintește și faptul că nu m-am rezumat doar la exprimarea juridică în această lume academică, ci am trecut dincolo de marginile ei, pentru că Dreptul are viață adevărată în practica aplicării lui și mi se pare că la fel de importantă ca perspectivă academică este perspectiva practică asupra Dreptului. Și, cum îmi place să spun, eu sunt un profesionist al Dreptului, înțelegând prin asta în egală măsură calitatea academică și calitatea de cercetător al Dreptului, cât și, mai ales, calitatea de practician din perspective diferite. Cum știți, am început ca judecător, am fost 11 ani judecător, după aceea am mers la facultate, iar din ’90 a fost posibil să devin avocat. Practic din ’90 și până astăzi, cu o întrerupere de patru ani, am fost avocat; spun întrerupere de 4 ani pentru că între ’96 și 2000 m-am suspendat din poziția de avocat la barou, dar și atunci, tot din perspectivă practică mi-am suspendat activitatea, pentru că, fiind ministru al Justiției, am avut prilejul să fac lucruri pe care nu le bănuiam altă dată – să inițiez reforma codurilor în România și faptul că ulterior această reformă a continuat până când au fost adoptate codurile este un lucru foarte bun, pentru că m-am bucurat să constat că și alți miniștri, care au ocupat după mine această poziție, au avut înțelepciunea să ducă mai departe activitatea de realizare a codurilor. Și în final Cătălin Predoiu e cel care a reușit să împlinească această operă și, cum se spune, finis pro natopus – într-un fel el are un merit foarte important, pentru că puțini înțeleg cât de greu este să convingi corpul parlamentar să adopte un asemenea set de coduri. A fost din partea lui și diplomație, a fost și voință puternică, a fost și pricepere, pentru că și el vine într-un fel din comunitatea academică – a fost o perioadă de timp profesor la facultate, a fost avocat. Nu e întâmplător că el a împlinit ceea ce am început eu. A fost un ciclu care s-a închis. Eu am început această activitate în anul 1997, el a împlinit-o treptat, treptat, prin adoptarea Codului civil, a Codului de Procedură Civilă și a codurilor penale.

Nicolae Cîrstea: D-le profesor, cu acordul dumneavoastră, aș vrea să vedem câteva imagini din cadrul festivității de săptămâna trecută. Universul Juridic a transmis în direct acest eveniment, credem noi, important pentru lumea juridică românească. Să vedem dacă sunt pregătiți colegii noștri din regie.

[…]

Cornel Dărvășan: Vă felicităm și noi, d-le profesor, pentru această înaltă distincție academică și discursul dumneavoastră este, pur și simplu, fulminant. Imaginația morală – această sintagmă mie îmi aduce multă lumină, multă bucurie. Pentru că totul pleacă de la imaginație, până la urmă. Iar dacă n-ar fi imaginația morală, n-ar fi fapta morală.

Valeriu Stoica: Nu este întâmplător că în această prelegere – replică la laudatio rostit de colegul meu Lucian Bercea, decanul Facultății de Drept din Timișoara – am evocat acest concept de imaginație morală, de la care plecând, am încercat să introduc conceptul – care este pandantul imaginației morale – de imaginație juridică. Până la urmă, cum am spus și în această prelegere, înainte ca Edumnd Bur să folosească sintagma „imaginație morală”, înainte ca Russel Kirk – un filosof conservator american de mare profunzime – să reia acest concept și să-l dezvolte, Aristotel a vorbit de echitate într-un sens care trimite la imaginația morală; și plecând de acolo, la imaginația juridică. Am evocat doar, fără să insist în această prelegere, o idee, afirmând că, de fapt, Etica nicomahică a lui Aristotel premerge etica lui Iisus. Cred că nu există în istoria omenirii un alt exemplu de practicare a imaginației morale într-un mod atât de creator și de desăvârșit cum a făcut-o Iisus. Dacă vorbim de imaginație morală, adică de transformarea regulilor morale în fapte morale care să nu strivească viața, să nu strivească omul, să nu fie doar o expresie a unei sancțiuni, ci să crească sufletul omului și să-l îndrepte către bine, atunci cred că, într-adevăr, reprezentarea strălucită a imaginației morale o găsim în evanghelii. N-am insistat asupra acestui aspect în prelegere – profit de ocazia să o fac astăzi, pentru că, dacă citim cele patru evanghelii, o să găsim mai la fiecare pas această capacitate de a transforma regulile morale în fapte de viață, în semne ale binelui, ale bunătății și ale iubirii. Cel mai important izvor al imaginației morale, dincolo de sursele culturale de care vorbeam, este iubirea; iar etica iubirii, pe care Iisus o instituie și care, practic, revoluționează nu doar etica, ci întreaga lume, este cea mai importantă sursă a imaginației morale.

Cornel Dărvășan: Care spune, conform teologilor numită regula de aur: Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le voi la fel! Nu este o chestie pasivă, nu este o chestie contemplativă, ci este o chestie activă, în pozitiv: Faceți! Ceea ce ați vrea să vi se facă. Este genial.

Valeriu Stoica: Și invers, cu o vorbă pe care o avem și noi în înțelepciunea populară și se găsește și în înțelepciunea altor popoare, expresia negativă a acestei idei este: Ce ție nu-ți place altuia nu-i face! Ca urmare, deci, ceea ce altuia i-ar place trebuie să-ți placă și ție.

Cornel Dărvășan: Bine, sunt foarte multe deviații de aici. Și Kant spune că datoria e binele, în același registru, dar cred că toate sunt derivații de la această lege.

Valeriu Stoica: Este motivul pentru care am simțit nevoia ca, după ce am primit această distincție, să îndemn la reflecție pe colegii mei juriști, indiferent de profesia pe care o practică, în legătură cu legătura care există între ideea de dreptate și imaginația morală; și imaginația juridică, pe de altă parte. Pentru că nu putem face dreptate dacă nu avem sensul moral al termenului și, pe de altă parte, dacă, încercând să lucrăm în acest domeniu al Dreptului, nu avem imaginație juridică pentru ca dreptatea să fie nu pur și simplu o sentință, ci să fie un fapt de creație, care vine în slujirea omului și a sufletului lui.

Nicolae Cîrstea: Fiind în sfera dreptului și vorbindu-se, în ultima perioadă, foarte mult în mass-media despre drept, despre libertate, care ar fi paralela care s-ar putea face între drept și libertate, d-le profesor?

Valeriu Stoica: Eu am evocat, tot în această prelegere, școala de gândire americană care a întemeiat conceptul de dreptate pe ideea de libertate. Este, de fapt, o școală care are rădăcini mai adânci, în Dreptul anglo-saxon în primul rând, dar după aceea se merge și mai adânc în istorie, pentru că ideea de libertate a fost conturată în vechea filosofie greacă. Numai că, spre deosebire de greci, care au elaborat această idee de libertate, dar n-au văzut în ea criteriul dreptății, școala americană contemporană conturează două concepte despre dreptate, pornind de la idea de libertate. E vorba, pe de o parte, de liberalismul care-l are ca reprezentant pe John Rolls – e un liberalist de stânga. Multă lume uită că în America liberalismul nu este ceea ce înțelegem noi, pe Continent, prin liberalism; este, de fapt, o expresie a liberalismului care e mai apropiat de social-democrația europeană. În timp ce la ei liberalismul, pe care noi îl înțelegem ca un liberalism apropiat de conservatorism este libertarianismul. Ei bine, John Rolls este exponentul acestui liberalism de stânga și el a scris o carte remarcabilă, care a făcut mare vâlvă în America și de la care pornind au început mari dispute și mari discuții, O teorie a justiției – A Theory of Justice –, s-a tradus și în limba română cartea, și este un lucru foarte bun; și în această carte el pleacă de la premisa că este dreaptă societatea care construiește spații de libertate egale pentru membrii ei. Și mai departe spune că e dreaptă societatea care, prin fundamentele ei constituționale, îngăduie conviețuirea unor doctrine diferite, chiar ireconciliabile. Ceea ce nu spune John Rolls este că atunci când anumite doctrine intră în conflict cu bazele, cu fundamentele constituționale ale societății, trebuie să existe o soluție. El nu mai spune care e soluția. Poți accepta doctrine diferite, ireconciliabile, seturi de valori diferite, chiar ireconciliabile, dar atunci când o anumită doctrină, anumite valori neagă dreptul la existență al celorlalți, atunci când există concepții care, profitând de toleranța față de ele, se dezvoltă pentru ca ele să devină intolerante cu ceilalți, atunci cred că trebuie să existe o reacție. Și de asta eu sunt mai degrabă apropiat de cealaltă concepție, de dreptate întemeiată pe ideea de libertate, elaborată de doi libertarieni, unul radical – Robert Nozik – și altul moderat – David Smith –, ș i mai ales față de al doilea mă simt foarte apropiat, pentru că el pleacă de la ideea că libertatea este, fără îndoială, fundamentul dreptății, dar merge mai departe și spune că dreptatea presupune o multitudine de criterii – ceea ce ne apropie de ideea de imaginație juridică – și, în plus, în acest set de criterii ale dreptății, între care există meritul, există egalitatea, există nevoia, cel mai important este criteriul reciprocității. Și prin afirmarea acestei idei, David Smith vine în continuarea unei întregi școli de gândire economice și filosofice, care afirmă că schimbul între oameni este sursa îmbogățirii lor reciproce. Nu e vorba doar de schimbul material – schimbul economic, schimbul de valori economice, deși acest schimb este extraordinar de important și n-am putea concepe lumea de astăzi fără schimbul economic care a început dinainte de fenicieni, dar ei au fost primii comercianți mari ai lumii, n-am putea înțelege această prosperitate de astăzi fără schimbul economic; dar dincolo de asta este schimbul spiritual, schimbul de valori spirituale, de când ne naștem, de când începem să învățăm cuvintele, din acel moment începem să schimbăm cu cei din jurul nostru – în primul rând cu părinții, apoi cu rudele, cu prietenii – idei, sentimente, percepții; îi îmbogățim pe ceilalți în felul ăsta și ei ne îmbogățesc pe noi. Iar în momentul când ajungem să avem și o anumită maturitate culturală, în acel moment acele schimburi devin extrem de importante, pentru că prin dialogul între noi, prin dialogul între culturi, prin dialogul între civilizații, toți ne îmbogățim reciproc. Cu această condiție: Să nu existe, de o parte sau de alta, ideea de exclusivitate, de fundamentalism, de intoleranță.

Și atunci, eu am mai spus că motivul pentru care m-am îndepărtat de John Rolls și m-am apropiat mai mult de conservatori – și eu însumi mă consider un liberal conservator, nu doar un liberal – este și acela că un liberalism care pierde sensul identităților comunitare duce la o lume fără dimensiuni, o lume golită de conținut, or eu cred că avem nevoie de identități comunitare, începând de la familie, de la satul în care ne naștem, de la comuna unde locuim, de la orașul, cartierul în care locuim, mergând mai departe, la sfera comunității naționale și, în cazul nostru, mergând și mai departe, la sfera comunității care este Uniunea Europeană. Dacă aceste identități concentrice, de grup, nu sunt păstrate în identitățile lor, riscul este ca, la un moment dat, să pierdem și valorile naționale, să pierdem și valorile europene.

Or, asta presupune și un sentiment de apartenență. Asta presupune redeșteptarea sentimentului de apartenență; asta presupune redeșteptarea sentimentului de a apăra identitatea acestor comunități concentrice. Trebuie să fii fidel față de ele și să le aperi. Păcatul este că în lumea de astăzi, încet-încet se dizolvă sentimentele de apartenență, globalizarea este foarte insidioasă și tinde să dizolve identitățile. Nu spun că în sine globalizarea este un lucru nou, pentru că civilizația tehnică a răzbit în toată lumea și valorile europene tehnice s-au dus în toată lumea prin fenomenul globalizării, numai că reversul este pierderea unor identități comunitare, a unor valori comunitare, a unor valori spirituale comunitare ca urmare a acestui proces de globalizare tehnică. Or, eu cred că trebuie să ne păstrăm și sufletul, dincolo de faptul că încercăm să trăim cât mai comod, să fim cât mai prosperi.

Nicolae Cîrstea: Aș avea o întrebare, știind că dumneavoastră ați fost implicat mulți ani în politică. Ce ar reprezenta politica, sistemul politic – o modalitate de implementare a acestor convingeri, a acestor teorii?

Valeriu Stoica: Eu am scris mai demult o carte care se cheamă Puterea, un rău necesar. Și am plecat de la o idee care e binecunoscută în filosofia politică: În orice segment al vieții noastre, în orice segment al comunităților în care ne mișcăm există fenomenul puterii. De la familie, de la puterea părintească până la puterea profesorului asupra elevului; de la puterea decanului sau a consiliului profesoral asupra membrilor comisiei academice; de la puterea primarului și a consiliului local din nu știu ce comună, mergând până la consiliul județean, până la parlament, până la președinte – există peste tot fenomenul puterii. Asta înseamnă că nu putem să facem abstracție de acest fenomen al puterii și nu mai putem să facem abstracție de un lucru: Există o tendință naturală de concentrare și centralizare a puterii. În economie se vorbește de concentrarea și centralizarea capitalului. Iar remediul este, cum bine știți, în economie legile anti-trust, legile care tind să apere concurența – loială în primul rând. Ei bine, în politică, care se ocupă de fenomene de putere și gestionare a puterii, corespondentul acestei soluții economice este divizarea puterii. Ca urmare, eu cred că trebuie să facem politică pentru ca, pe de o parte, să nu lăsăm aceste fenomene de concentrare și centralizare a puterii să continue, să apărăm valorile democrației constituționale, care sunt tocmai îndreptate către apărarea individului împotriva puterii comunității, concentrată la nivelul comunității, mai ales la puterea statului, care e cea mai periculoasă din toate puterile și cea mai plină de primejdii. Iar păstrarea acestor valori ale democrației constituționale presupune participarea noastră.

Putem participa în două feluri: ca simpli cetățeni sau ca actori politici. În ambele poziții participarea e necesară și eu cred că e chiar mai important cetățeanul participant la fenomenul politic decât actorul politic. Pentru că actorii politici sunt produsul spectatorilor. Peste tot…

Cornel Dărvășan: Deci ne merităm politicienii pe care-i avem, să înțelegem.

Valeriu Stoica: Din păcate, această vorbă veche se verifică întotdeauna și de câte ori sunt întrebat: Ce-i de făcut în România ca să schimbăm situația politică, să schimbăm clasa politică, să schimbăm nivelul politicii în România? Răspund: În primul rând trebuie să schimbăm spectatorii – nu să-i înlocuim cu alții, că nu putem să-i înlocuim –, să-i schimbăm în natura lor de oameni politici, de spectatori angajați – asta este o sintagmă pe care o folosește Raymond Aaron și pe care eu o iubesc foarte mult și îl iubesc foarte mult pe Raymond Aaron. Iar sintagma asta spune: Nu putem să fim doar spectatori ca la fotbal. Cetățeanul este un alt fel de spectator. Este un spectator participant. El participă la jocul politic. Votantul, până la urmă este stăpânul jocului politic, iar indiferența lui sau nepriceperea sau neîncrederea lui nu fac altceva decât să lase în sistemul politic să urce tot mai sus oameni care de fapt nu slujesc comunitatea. E nevoie de o profundă cultură politică la nivelul cetățeanului pentru ca să schimbăm lucrurile în România.

Vorbim de reforma partidelor politice – e necesară, dar acea reformă se face cu oamenii care intră în partide. Adică ea se face cu cetățenii acestei țări, care intră în partide. Unii vor să facă politică angajată. Care e calitatea lor? Care e calitatea, după aceea, a celor care votează? Toate aceste chestiuni sunt de natură să ne pună pe gânduri.

Cornel Dărvășan: D-le profesor, sunteți atât cadru didactic, cât și practician. Aveți o experiență vastă. Există o controversă, în general, și vrem să vedem care este ideea dumneavoastră cu privire la cum percepeți noile generații pe care le aveți la facultate și altele care vin în profesie. Dl decan Baias spunea că studenții de astăzi nu sunt ca studenții de ieri, dar nici studenții de ieri nu au fost ca studenții de astăzi.

Valeriu Stoica: Da, este o înțeleaptă așezare a vorbelor și sunt de acord că… fiecare generație are propria ei configurație, are propriul profil. N-aș face ierarhii valorice între generații. În toți anii de studii am și studenți foarte buni, studenți care sunt pasionați de Drept – cum eu mă ocup de Dreptul civil,  constat că sunt foarte mulți pasionați de Dreptul civil. Poate că nu mai este același procentaj de implicare în activitatea de studiu care era altădată. Dar nu trebuie să uităm nici altceva: că numărul de studenți a crescut la facultățile de Drept și dacă, de exemplu, când eram eu student eram 100 de studenți în tot anul, și dintre ăștia 80 – aproape toți erau foarte buni, astăzi dacă ai într-un an 500 de studenți și dintre ei sunt 100 buni, înseamnă că suntem tot acolo unde eram înainte.

Cât privește intrarea în profesiile juridice, în cele mai importante dintre ele, după cum știți, există filtre – există școala de magistrați, care este un prim filtru, există examenul de intrare în avocatură, care este un alt filtru; la notari, de asemenea, există un examen, la executorii judecătorești. Mai toate profesiile juridice și-au creat filtre la intrare, pentru că s-a observat, pe bună dreptate, că dacă asemenea filtre nu există, vin și neaveniți în profesie. Rămâne să vedem dacă filtrele funcționează bine. Cât de bine funcționează ele, cât de potrivit sunt alcătuite pentru ca, într-adevăr, să permită accesul în profesie celor care, pe de o parte, au vocație pentru profesia respectivă, pe de altă parte au determinarea morală ca să slujească valorile acelei profesii. Ei, lucrurile astea nu se pot rezolva chiar de la început și nu cred că se poate născoci un filtru care să poată să asigure și competența profesională, și structura morală solidă a celui care intră într-o profesie. Uneori timpul mai schimbă lucrurile. Și, cum bine știm, că ni se întâmplă și nouă, ne mai schimbăm noi înșine, în bine sau în rău. Important este ca să existe după aceea un sistem de evaluare în cadrul fiecărei profesii, care să permită ceea ce se cheamă formarea continuă și consolidarea valorilor profesiei.

Ei, aici, la formarea continuă cred că lucrurile stau mai dificil. Poate că numai institutul de magistrați are un sistem de formare continuă cât de cât performant; celelalte profesii nu știu cât de bine și-au pus la punct sisteme de formare continuă.

Nicolae Cîrstea: D-le profesor, am o curiozitate: Ați fost implicat atât în politică la cel mai înalt nivel, cât și în sistemul judiciar la cel mai înalt nivel. Observăm în ultimii ani că știrile cu tentă juridică, care vin din lumea juridică, ocupă poate chiar mai mult de jumătate din jurnalele de știri, din știrile care se vehiculează pe parcursul unei zile. Încotro ne îndreptăm? De ce am ajuns în această situație?

Valeriu Stoica: Acum, vedeți că știrile sunt de foarte multe feluri. În general, cum bine știți, cele negative sunt cele care penetrează. Dar eu cred că nu este rău că se vorbește despre justiție, uneori chiar într-un sens negativ. Aici vreau să atrag atenția asupra unui lucru care se uită. Dacă vorbeam mai devreme de instrumentele care permit controlul asupra puterii, de instrumentele care încearcă să creeze o protecție a individului în fața acestui tăvălug extraordinar care este puterea statului, mă reîntorc la ideea de divizare a puterii și la ideea de separație a puterii. Constat că în România, astăzi, încă – și la nivel teoretic uneori, și la nivelul practicii politice, întâlnim reminiscențele unei idei care a început la Revoluția franceză și care după aceea a fost dusă mai departe de Revoluția bolșevică, ideea că puterea legislativă este cea mai importantă dintre puterile statului, și de fapt există o singură putere, puterea poporului, și că parlamentul exprimă suveranitatea poporului. Ei bine, asta este o idee iacobină și o idee bolșevică, care, din păcate, observ că mai are și astăzi exponenți – poate involuntari. Nu de puține ori aud: Parlamentul poate să facă orice, parlamentul e suveran, parlamentul este expresia suveranității naționale. Greșit. Nu doar parlamentul este expresia suveranității naționale; toate cele trei puteri sunt expresia suveranității naționale. Faptul că doar parlamentul este ales nu înseamnă că puterea legiuitoare este singura care exprimă suveranitatea națională. Toate cele trei puteri exprimă suveranitatea națională. Chestiunea modului de constituire a fiecărei puteri – putere judecătorească, putere executivă, putere legiuitoare – nu acordă supremație uneia dintre puteri. Numai Constituția este supremă. Se uită, din păcate, de multe ori lucrul ăsta și trebuie să amintim că puterea judecătorească nu este nici cenușăreasa puterilor statului, nu este nici la discreția parlamentului. Fiecare dintre puteri are o logică proprie, are principii proprii, are organizare proprie, are funcții proprii. E adevărat că între puteri există și cooperare. Puterea judecătorească nu este slujnica puterii legiuitoare sau a puterii executive; nici invers.

Și aici, deși eu întotdeauna am pledat în favoarea puterii judecătorești, nu pot să nu constat că uneori și ea greșește. Uneori, glumind cu tristețe, spun că istoria justiției este istoria erorilor judiciare. Am vorbit mai devreme de Iisus – una dintre erorile judiciare a fost și aceasta. Socrate a fost victima unei erori judiciare. Și, repet, de când există justiție ca instituție și până astăzi erorile au fost nesfârșite. Dar nu înseamnă că aceste erori compromit sistemul justiției în ansamblul lui, pentru că, până la urmă, funcționarea justiției este indispensabilă pentru buna așezare a societății. Și nu întâmplător există această sintagmă: Justitia est fundamentum regnorum – în ambele sensuri ale justiției: și ca dreptate, pentru că o societate care nu este drept alcătuită nu poate să reziste; și ca instituție, pentru că aplicarea principiului dreptății într-o societate se face prin instituția justiției.

Ca urmare, e bine că se vorbește despre justiție, chiar dacă nu sunt întotdeauna cele mai bune știri. Asta arată că, încet-încet, avem reprezentarea importanței puterii judecătorești în România.

Nicolae Cîrstea: Ce-i lipsește României din punct de vedere juridic? Ce-i lipsește justiției românești, d-le profesor?

Valeriu Stoica: Sunt două întrebări aici, pentru că una este România, puterea judecătorească este doar o parte a unei părți din România. Este o parte a puterilor statului. României îi lipsește în primul rând răbdarea de a face lucrurile bine, răbdarea de a duce lucrurile până la capăt, răbdarea de a construi profesioniști. Îi lipsește uneori discernământul necesar pentru a prețui profesioniștii indiferent de domeniul în care ei activează. Eu cred că România are nevoie de strungari buni, de viticultori buni, de profesori buni, de electricieni buni… Un meseriaș bun merită aceeași cinste și, aș zice, un titlu de doctor honoris causa, cum merită și un profesor de la universitate. Condiția este ca el să performeze în profesia lui.

Cornel Dărvășan: Poate să performeze până la maximum. Nu va fi văzut în felul acesta în societate; deși pe nedrept, sunt de acord cu dumneavoastră.

Valeriu Stoica: Pe nedrept, tocmai. Eu pledez pentru o reașezare a criteriilor de apreciere în societatea românească. Pentru că suntem, dacă tot vorbim de trecut și de vinile trecutului, suntem victimele unei concepții din timpul comunismului – eu am apucat și vremea aceea, dumneavoastră sunteți mai tineri: Ambiția părinților era să-și vadă copiii cu titlu universitar și să stea într-un birou. Asta era ambiția părinților. Indiferent ce făceau părinții, spuneau: Să nu mai muncească la fel de mult, copilul, cum muncesc eu. În primul rând asta arată că în legătură cu munca era ceva în neregulă, pentru că până la urmă munca nu trebuie să fie o corvoadă, o neplăcere; trebuie să-ți placă ceea ce faci. Și atunci, nu te gândești că ar fi rău să facă și copilul tău ceea ce faci tu. După aceea, ceea ce este, iarăși, suspect în această idee este dorința de evaziune. Asta este o evadare din realitate. Vrei să construiești pentru copilul tău un fel de paradis, în care el să nu facă nimic și, eventual, să trăiască înconjurat de râuri de lapte și miere. Ăla e paradisul; dar nu e pe pământ.

Ne lipsește cultul muncii. Sper să ajungem acolo, pentru că altfel, în competiția europeană în care ne aflăm, pierdem mereu terenul. După aceea există o competiție globală, în care Europa pierde mereu terenul. Pentru că, din păcate, această concepție a ne-muncii nu e doar în țările post-comuniste. Franța este o țară socializantă, în care aceeași idee există. Este – probabil ați văzut – acum un paradox. Actualul președinte al Franței, când era ministru, a încercat să refacă legislația muncii în Franța ca să muncească mai mult francezii. Ei, a fost o întreagă revoltă, cum bine știți, au fost greve organizate de sindicate. Poate că acum, când e președinte, va reuși să facă treaba asta. Europa trebuie să muncească mai mult.

Am fost recent în Japonia, două săptămâni și jumătate, și am rămas impresionat de cultul muncii care există la japonezi. N-au nevoie de supraveghetori în spate ca să facă o treabă de la un cap la altul. Am să vă dau un exemplu care pe mine m-a surprins cu totul. Știți că una din marile frumuseți din Japonia este grădina japoneză –sunt opere de artă aceste grădini japoneze. Și într-o grădină japoneză, în orașul Kanazawa, curgea un râu. Și am fost nedumerit când am văzut că la un moment dat au apărut patru japonezi cu cizme de cauciuc, în râu, aveau patru mături mari și măturau râul. Adică măturau mâlul de pe pietre ca să curețe piatra, să nu fie murdară piatra în râu. Adică ei spălau râul. Această imagine este, pentru mine, o imagine a Japoniei și a secretului Japoniei. Au ajuns unde au ajuns pentru că au acest cult al muncii și al detaliului.

Nicolae Cîrstea: Și din punct de vedere juridic, d-le profesor?

Valeriu Stoica: Din punct de vedere juridic ne lipsește coerența; în primul rând coerența legislativă. Avem nevoie de o mai bună ordonare a spațiului normativ. Eu am spus de multe ori și știți că asta este un fel de marotă a mea: Adevărata patrie în care trăim este spațiul juridic și constituțional. Libertatea noastră este creată de acest spațiu juridic și constituțional. Și dacă ăsta este o harababură, o brambureală, înseamnă că, de fapt, noi înotăm într-un hățiș. Este ca și cum ai fi într-o junglă – nu poți să fii liber într-o junglă; trebuie să te zbați în fiecare zi să o organizezi. Avem nevoie de această organizare.

E adevărat că un motiv al acestui haos legislativ este chiar modul neînțelept în care s-a făcut uneori receptarea directivelor europene. Uneori au fost preluate tale quale, fără niciun fel de grijă pentru a integra aceste seturi enorme de norme în sistemul legislativ românesc fără a pierde coerența, fără a pierde organizarea, fără a pierde ordinea. Dar cum astăzi juriștii sunt foarte mulți și sunt tot mai mulți, speranța mea este că, încet-încet, ei vor crea această coerență legislativă.

Nicolae Cîrstea: Ultima întrebare, pentru că ne apropiem de sfârșitul emisiunii noastre: Alegerea pentru facultatea de Drept, pentru lumea juridică, pe care ați făcut-o începând cu studenția, vi s-a potrivit? Pentru că cariera dumneavoastră dovedește cu vârf și îndesat acest lucru.

Valeriu Stoica: Am mai povestit asta. Am avut o ezitare în timpul anului I – eram student la facultate și mărturisesc că, în momentul în care am început să învăț limba străină a Dreptului, am avut niște poticneli. Ați trecut prin experiența asta. În primul an de facultate toate conceptele îți sunt străine. Spre deosebire de alte facultăți, unde ce ai acumulat anterior îți folosește – dacă te duci să faci Litere, ai studiat literatura înainte, știi câte ceva despre literatură; dacă te duci să faci Matematică, ai făcut matematică în școala generală, în liceu. Dreptul nu se face în instituțiile preuniversitare de învățământ. Din păcate; ar trebui să existe cel puțin un curs de Drept constituțional, de la școala generală, din clasa a 6-a, a 7-a, și ar trebui să continue și în timpul liceului un curs cu noțiuni generale de Constituție și de Drept. În primul an, când m-am confruntat cu acest univers, în primul rând noțional, conceptual, m-am întrebat dacă ăsta e drumul meu. Și îmi plăcea mai mult Filosofia. Am avut, după primul an, tentativa să mă mut la Facultatea de Filosofie, tentativă pe care am abandonat-o, și bine am făcut, pentru că după aceea, în anul II am descoperit frumusețea Dreptului. Și, mai ales, am descoperit această frumusețe în vara dintre anul II și anul III, când am învățat la Drept civil drepturile și obligațiile – a fost un examen la care nu m-am prezentat în sesiunea normală, din respect pentru profesorul meu – Constantin Stătescu. Am simțit că nu sunt suficient de pregătit și am învățat vara această materie – Drepturi și obligații – pentru ca să mă duc fără complexe în fața profesorului Stătescu. Și mă bucur că am făcut asta, pentru că atunci am făcut și descoperirea Dreptului civil, și marea pasiune pentru Dreptul civil.

Nicolae Cîrstea: Promit că este chiar ultima: Care este frumusețea Dreptului, pe care ați descoperit-o în acești zeci de ani implicat în lumea juridică?

Valeriu Stoica: Frumusețea Dreptului rezidă din ceea ce am spus mai devreme: Dreptul creează ordine; Dreptul creează libertate;  Dreptul creează responsabilitate. Și dacă toate astea există, înseamnă că putem să avem adevăr, dreptate și bine. Fără drept nu avem nimic din aceste valori.

Cornel Dărvășan: Iată cum o restanță v-a făcut să deveniți un om al Dreptului foarte semnificativ în România…

Valeriu Stoica: Și să-mi înving ezitările.

Cornel Dărvășan: Foarte frumoasă această experiență. Chiar merită să fie luată și spusă la mulți studenți care la un moment dat pot să aibă descurajări teribile, pot să dorească să renunțe. Dar dl profesor univ. dr. Valeriu Stoica, din această chestiune a făcut o putere de a merge mai departe.

Nicolae Cîrstea: Și cum orice lucru bun are și un sfârșit, un lucru frumos s-a întâmplat astăzi în emisiunea Legal Point. Vă mulțumim, d-le profesor!

Valeriu Stoica: Mi-a făcut plăcere.

Cornel Dărvășan: A fost împreună cu noi, doamnelor și domnilor, dl profesor univ. Valeriu Stoica, dl. Nicolae Cîrstea, președintele Universului Juridic. Sunt Cornel Dărvășan, la revedere!



Timp de 2 ani am spus în paginile revistei „Legal Point” poveștile de viață ale personalităților din lumea juridică, academică și culturală.

Printr-un proiect marca „Universul Juridic”, povestea merge mai departe!

Vineri, 19 mai 2017, începând cu ora 16.30, a avut loc emisiunea TV „Legal Point” pe canalul „UJ-TV” găzduită de portalul universuljuridic.ro.

Realizatorii, dl. Cornel Dărvășan și dl Nicolae Cîrstea, au adus în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, un invitat special: Valeriu Stoica, avocat, prof. univ. dr. la Facultatea de Drept, Universitatea din București.

Tema emisiunii a fost: „Despre dreptate și imaginația juridică”.

Emisiunea Legal Point a fost transmisă în direct pe www.universuljuridic.ro

EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 45 – Valeriu Stoica: „Despre dreptate și imaginația juridică” was last modified: mai 26th, 2017 by Universul Juridic

Recomandări

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter