Eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei, în contextul pronunțării deciziei Curții Constituționale a României nr. 22/2018

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

Și Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că procurorului îi revine obligația de a aduce la îndeplinire dispoziția judecătorului de cameră preliminară de îndepărtare de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă excluse și a suporților care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică, precum și de eliminare a referirilor la aceste mijloace de probă și eliminare a redării conținutului acestor mijloace de probă din rechizitoriu (încheierea nr. 31/C din 27.09.2018).

În susținerea soluției a fost invocată o ipoteză, întâlnită frecvent în practica juridicară, respectiv invocarea nelegalității punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică în 58 procedura de cameră preliminară. În ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară constatată nelegalitatea și dispune excluderea acestor probe, în măsura în care aceste probe menționate în rechizitoriu, sunt amplu descrise în starea de fapt care, în opinia procurorului, susțin acuzarea, practic, excluderea probelor conduce la o evidentă neregularitate a rechizitoriului, care va trebui remediată de către procuror. În această situație, nu ar exista o justificare pentru soluția conform căreia judecătorul de cameră preliminară, împreună cu grefierul, în procedura recomandată prin adresa CSM, să procedeze la excluderea fizică a probelor, cât timp neregularitatea rechizitoriului trebuie remediată obligatoriu de către procuror.

Prin urmare, se apreciază că textul art. 345 alin. 3 Cod procedură penală nu ar trebui să distingă între remedierea neregularităților actului de sesizare de către procuror în momentul celor 5 zile acordate în acest scop și excluderea probelor nelegal administrate (cu consecințele precizate), care ar trebui efectuată abia ulterior, cu prilejul rămânerii definitive a încheierii prevăzute de art. 346 Cod procedură penală, de către judecătorul de cameră preliminară, câtă vreme, practic, excluderea unor probe determină neregularitatea actului de sesizare, dacă acestea au fost redate în rechizitoriu.

S-a mai menționat în punctul de vedere contrar că tema descrisă la pct. 2.2 („Excluderea materială a mijlocului de probă. Probleme rezultând din aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 22/2018. Probe redate în conținutul altor acte din dosar; probe menționate sau redate în rechizitoriu; modalitatea concretă de înlăturare a mențiunilor”) privitor la care opinia INM este în sensul că procurorul va trebui să elimine din rechizitoriu mențiunile sau analiza probelor anulate, contrazice practic punctul de vedere exprimat de INM în prezenta problem de drept. Or, soluția nu poate fi decât una unitară, indiferent că vorbim despre remedierea neregularităților actului de sesizare, constatarea nulității unor acte de urmărire penală sau excluderea unor probe administrate”^[37].

3. În context, la aceeași întâlnire a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel s-a discutat chestiunea excluderii materiale a mijlocului de probe (probleme rezultând din aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 22/2018; probe redate în conținutul altor acte din dosar; probe menționate sau redate în rechizitoriu; modalitatea concretă de înlăturare a mențiunilor).

„S-a ridicat problema, pornind de la argumentele deciziei Curții Constituționale nr. 22/2018, dacă judecătorii pot dispune nu doar eliminarea mijloacelor de probă din dosar, ci și a referirilor la acestea din cuprinsul rechizitoriului.

[…] aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 22/2018 reclamă numai excluderea mijloacelor de probă din dosar, nu și intervenția, modificarea sau refacerea conținutului actelor procesuale din dosar. În acest sens, s-a menționat că o abordare contrară nu este corectă, întrucât nu numai în rechizitoriu se pot regăsi referiri la probele excluse; astfel de referiri pot fi cuprinse și în alte acte ale procurorului, ale organului de 59 cercetare penală, dar și ale judecătorului de drepturi și libertăți (spre exemplu, în încheierea în care el analizează probele care justifică luarea unei măsuri preventive) sau ale judecătorului de cameră preliminară (spre exemplu, el se poate referi la conținutul probelor chiar în încheierea prin care dispune sancționarea lor), după cum se pot regăsi și în actele întocmite de către subiecții procesuali (memorii, concluzii, cereri formulate în camera preliminară). A selecta, dintre toate actele din dosar în care se regăsesc referiri la probe, numai rechizitoriul, pentru a le elimina numai din acesta, este fără sens din perspectiva scopului pe care o astfel de măsură se presupune că îl are.

O altă problemă ridicată, este aceea dacă, în ipoteza în care judecătorul decide, totuși, eliminarea unor pasaje din rechizitoriu, existența acestor pasaje în rechizitoriu ar putea constitui, per se, o neregularitate a acestuia. În opinia unanimă, răspunsul a fost negativ. În principiu, faptul că procurorul se referă la probe, le analizează sau le redă, pentru a-și argumenta dispoziția de trimitere în judecată nu este o deficiență. Apoi, actul nu ar putea fi sancționat pentru o cauză ivită ulterior întocmirii lui.

Prin urmare, înlăturarea pasajelor nu poate avea decât semnificația unei operațiuni materiale, similară celei constând în excluderea materială a mijloacelor de probă, operațiunea fiind incompatibilă cu refacerea rechizitoriului.

În doctrină a fost menționat punctul de vedere conform căruia, în cazul în care probele excluse au fost redate în rechizitoriu, ca efect al considerentelor DCC nr. 22/2018 se va constata neregularitatea actului de sesizare (M. Udroiu, Sinteze de procedură penală. Partea generală, ed. C.H. Beck, 2020, p. 275).

Contrar punctelor de vedere redate anterior, opinia INM este în sensul că, în cazul în care probele excluse au fost redate în rechizitoriu, procurorul ar trebui să elimine din rechizitoriu pasajele referitoare la existența și analiza probelor anulate, dispoziția judecătorului de cameră preliminară urmând să fie menționată prin încheierea de excludere a probei/probelor. Pot exista situații, de la caz la caz, în care actul de sesizare, deși inițial a fost apt, poate deveni, urmare excluderii probelor, inform, lipsit de coerență, ceea ce conduce la neclaritatea acuzației penale. De aceea nu se poate aprecia că înlăturarea pasajelor din rechizitoriu reprezintă o simplă operațiune materială, ci, din punctul nostru de vedere, reprezintă un aspect de neregularitate a actului de sesizare, chiar dacă acest motiv a intervenit ulterior sesizării instanței.

În cazul în care procurorul nu ar îndeplini această obligație stabilită de judecătorul de cameră preliminară, ar trebui să se constate neregularitatea actului de sesizare și să se dispună restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea actului de sesizare.

Referitor la modalitatea practică de aplicare a acestei proceduri, dacă în ceea ce privește calea de atac a contestației, apreciem că, în cazul în care instanța de control judiciar dispune excluderea probei/probelor și eliminarea din rechizitoriu a mențiunilor referitoare la acestea, verificarea îndeplinirii obligației de procuror se poate face în termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. 3 Cod proc. pen., cu consecința, în caz de neîndeplinire a acestei obligații, a constatării neregularității actului de sesizare și a restituirii cauzei la procuror, în ceea ce privește procedura în fața primei instanțe nu am identificat soluții procedurale prin raportare la forma actuală a dispozițiilor legale.

În cadrul dezbaterilor, s-a precizat că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul opiniei INM. A fost exprimată și opinia contrară, în sensul că decizia Curții Constituționale nu acoperă și operațiunea tehnică în discuție, nefiind, în ipoteza analizată, în prezența unei neregularități a actului de sesizare a instanței” ^[38].

V. Concluzii

Referitor la modalitatea prin care se procedează la eliminarea referirilor din cuprinsul rechizitoriului privitoare la mijloacele de probă excluse, soluțiile adoptate de practica judiciară și literatura de specialitate oscilează, cu variante intermediare, între înlăturarea tuturor referirilor (directe sau indirecte) și menținerea acestora, însă fără introducerea în procesul de apreciere a probelor.

Reflectată în alt plan, această alternanță se situează între realizarea absolută a dreptului la apărare și realizarea eficientă (chiar eficace, în anumite abordări) a funcțiilor de urmărire penală și de verificare a legalității trimiterii în judecată.

Astfel, au fost învederate următoarele variante: refacerea urmăririi penale, cu întocmirea unui nou rechizitoriu; întocmirea unui nou rechizitoriu; înlăturarea referirilor din toate actele procesuale și procedurale ale cauzei; menținerea rechizitoriului cu înlăturarea referirilor din cuprinsul acestuia; menținerea rechizitoriului și întocmirea unui act separat („supliment rechizitoriu”, „ordonanță”, „referat”, „proces-verbal”, „precizări”, „adresă”, „act de remediere a neregularităților”); menținerea rechizitoriului și intervenția asupra acestuia în faza judecății.

Pe cale de consecință, și natura juridică a acestor acțiuni este evident diferită, de la caz la caz fiind caracterizată de o asociere între rolul juridic îndeplinit (care nu este întotdeauna cel care rezultă din denumirea formală), locul și momentul procesual (instanță sau parchet, urmărire penală, cameră preliminară, judecată), denumirea sa formală (de ex., „adresă” sau „rechizitoriu”) și nuanțarea făcută de fiecare magistrat sau teoretician în procesul de lămurire a controversei.

În aceste condiții, fiecare dintre soluțiile adoptate determină propria natură juridică: act procesual penal, act procedural penal, act administrativ, sui-generis.

* * *

Într-o opinie personală, apreciem că soluția optimă, care să se circumscrie atât spiritului Deciziei nr. 22/2018 a Curții Constituționale a României, cât și nevoii de realizare cu celeritate a atribuțiilor organelor judiciare o reprezintă înlăturarea din conținutul rechizitoriului (cu menținerea acestuia) a mențiunilor privitoare la mijloacele de probă excluse, fără dezînvestirea instanței.

* * *

Hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele C-769/19/14.01.2021 și C-282/20/21.10.2021 și Decizia nr. 22/2018 a Curții Constituționale a României permit sau, după caz, impun eliminarea referirilor din cuprinsul rechizitoriului privitoare la mijloacele de probă excluse fără dezînvestirea instanței sau prin restituirea cauzei la parchet.

În condițiile în care nu există o normă care să reglementeze forma prin care să se remedieze neregularitățile rechizitoriului este necesară, o intervenție legislativă ad-hoc.

---