Efecte ale nerespectării regimului protecţiei consumatorilor în contractele de credit în cadrul procedurilor de executare silită

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

V. Concluzii

Față de cele expuse mai sus, se impun concluzii precum cele ce urmează.

Cererea adresată de Tribunalul Mureș este admisibilă, chiar dacă este formulată de judecătorul național în faza de contestare a executării silite, iar posibilele motive de contestare vizează fondul cauzei, anume valabilitatea unor clauze contractuale, ceea ce în mod obișnuit reprezintă apărări de fond pe care debitorul contestator le‑ar formula în cadrul unui proces diferit de drept comun. Aceasta se datorează faptului că protecția consumatorului constituie un domeniu protejat prin reglementarea europeană, iar Curtea de Justiție în temeiul articolului 267 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene exercită împreună cu instanțele naționale cel mai larg cadru de cooperare, în măsura în care o cauză pendinte ridică probleme care impun în special interpretarea dispozițiilor de drept al Uniunii necesare în vederea soluționării litigiului dedus judecății acestora; ca urmare, instanțele naționale sunt libere să formuleze cererea de decizie preliminară în orice moment al procedurii pe care îl consideră adecvat. Cererea este admisibilă chiar dacă nu s‑a stabilit încă de vreo instanță națională, nici de cea de soluționare a contestației la executare silită, caracterul abuziv al clauzelor contractuale, deoarece din cererea formulată de Tribunalul Mureș rezultă că tocmai scopul solicitării este de a ști dacă ar putea sau nu acest for să cerceteze caracterul abuziv al respectivelor clauze. Or răspunsul la o astfel de întrebare permite instanței naționale să procedeze conform în realizarea actului de justiție.

Potrivit jurisprudenței^[5] CJUE „mijloacele adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate de un profesionist cu consumatorii trebuie să cuprindă dispoziții care să permită să se garanteze acestora din urmă o protecție jurisdicțională efectivă, care le oferă posibilitatea de a ataca în justiție un astfel de contract, inclusiv în faza executării silite a acestuia, în condiții procedurale rezonabile, astfel încât exercitarea drepturilor lor să nu fie supusă unor condiții, în special unor termene sau unor cheltuieli, care să facă excesiv de dificilă sau imposibilă în practică exercitarea drepturilor garantate de Directiva 93/13. ”

Atunci când dreptul procesual civil național nu permite în cadrul procedurilor de contestare a executării silite controlul caracterului eventual abuziv al clauzelor cuprinse într‑un contract de credit ipotecar, încheiat între un profesionist și un consumator, o asemenea împrejurare semnifică faptul că respectiva legislație este vădit insuficientă pentru a se asigura eficiența deplină a protecției consumatorilor urmărite de Directiva 93/13.

Potrivit jurisprudenței CJUE principiul efectivității presupune a se stabili și înlătura o dispoziție națională care face imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului Uniunii ceea ce înseamnă să se analizeze:

locul pe care respectiva reglementare îl ocupă în cadrul procedurii în ansamblul său;

modul în care se derulează procedurile cuprinse de respectiva reglementare;

particularitățile respectivei reglementări în fața diverselor instanțe naționale.

Standardele utilizate pentru a analiza elementele de mai sus sunt cele care rezultă din principiile care stau la baza sistemului jurisdicțional național, precum protecția dreptului la apărare, principiul securității juridice și buna desfășurare a procedurii^[6].

Textele normative care reglementează procedura executării silite în România, în special cele referitoare la suspendare au un caracter destul de general, făcând astfel oarecum neprevizibilă și deci, contrara principiului efectivității, situația în care un judecător poate sau nu să dispună suspendarea executării. În plus, este necesară în cazuri determinate, în special atunci când este vorba de un titlu executoriu rezultat ca urmare a unui contract de credit ipotecar, constituirea unei garanții sub forma plății unei cauțiuni, aspect care are în fapt ca efect adesea intimidarea debitorului de a mai formula o cerere de suspendare a executării ori chiar de a îi îngreuna propria situație financiară și așa destul de fragilă din moment ce se găsește în faza executării silite.

Ceea ce rămâne extrem de interpretabil ți astfel din nou imprevizibil pentru justițiabil este că textul normativ procesual instituie regula cercetării unei cauze pe motive de fond dar, totodată, introduce și excepția unei astfel de cercetări atunci când dreptul comun prevede o altă cale, ceea ce în mod evident în aplicarea unei astfel de reglementări se poate cu ușurință evita de către judecător o asemenea cercetare, sub un pretext legal extrem de plauzibil. Este și motivul pentru care apreciem că în cauza aflată pe rolul Tribunalului Mureș, Curtea de Justiție a Uniunii Europene va răspunde întrebării preliminare prin a arăta că orice reglementare sau interpretare judecătorească prin care se împiedică cercetarea clauzelor abuzive de către judecător în procedura de judecare a contestației la executare este contrară principiului efectivității astfel cum acesta rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții.

^[5] Punctul 59 din Hotărârea din 1 octombrie 2015, ERSTE Bank Hungary, cauza C‑32/14, EU:C:2015:637

^[6] A se vedea în acest sens în special Hotărârea din 1 octombrie 2015, ERSTE Bank Hungary, C 32/14, EU:C:2015:637, punctul 51, și Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C 49/14, EU:C:2016:98, punctele 43 și 44