Echipa Corporate a Clifford Chance Badea a asistat Pfizer pe aspecte juridice locale în spin-off-ul global și unirea diviziei generice Upjohn cu compania Mylan

18 dec. 2020
Vizualizari: 197

Clifford Chance Badea, biroul local al firmei de avocatură globale Clifford Chance, a făcut parte din echipa internațională de avocați care a acordat asistență Pfizer Inc. în tranzacția globală de separare (spin-off) și unirea diviziei sale de medicamente generice și off-patent Upjohn cu compania globală de medicamente generice Mylan NV.

Compania rezultată Viatris Inc. are peste 45.000 de angajați și își distribuie produsele în peste 150 de jurisdicții.

Echipa locală coordonată de partenerul Nadia Badea a fost formată din counsel Loredana Ralea și avocații seniori Diana Crângașu și Andrei Caloian.

 

„Ca parte a unei rețele internaționale, avem oportunitatea unui rol activ în tranzacțiile de referință care adesea modelează industriile globale”, spune Nadia Badea, coordonatoarea Practicii M&A din București. „Această tranzacție complexă a reprezentat un punct de referință pentru Pfizer și pentru comunitatea medicală globală și suntem mândri că am contribuit la finalizarea sa cu succes, într-o astfel de perioadă excepțională”.

Andrei Caloian, avocat senior, adaugă: „În același timp, am lucrat încă o dată alături de echipa locală a companiei Pfizer, cu care am construit în timp o relație foarte bună de colaborare. Profesionalismul și eficiența lor au reprezentat, cu siguranță, un factor esențial pentru modul în care am dus acest proiect la bun sfârșit”.

 

 

Clifford Chance acordă asistență juridică Pfizer de multă vreme, ajutând compania farmaceutică lider de piață să își îndeplinească cele mai ambițioase și complexe proiecte.

Recent, o echipă internațională multidisciplinară Clifford Chance a asistat Pfizer în legătură cu acordul agreat cu BioNTech privind co-dezvoltarea și distribuția (în afara Chinei) a unui vaccin coronavirus mRNA menit să prevină infecția cu COVID-19. În 2019, Clifford Chance a asistat Pfizer în tranzacția globală pentru fuziunea diviziei de medicamente fără rețetă cu cea a GlaxoSmithKline.

În ultimii ani, Clifford Chance Badea a acordat asistență clientului global Pfizer în mai multe arii de practică.

***

Clifford Chance este prezentă în România din 2006 și operează în prezent sub denumirea Clifford Chance Badea. Biroul din București se implică în mod constant în tranzacții complexe de împrumuturi sindicalizate, finanțări, restructurări, emisiuni de eurobonduri și de acțiuni pe piețe internaționale de capital, instrumente financiare derivate, achiziții de companii de către investitori strategici sau fonduri de private equity, proiecte de infrastructură și autostrăzi, investiții imobiliare, precum și litigii și arbitraje interne și internaționale.

Echipa Corporate a Clifford Chance Badea a asistat Pfizer pe aspecte juridice locale în spin-off-ul global și unirea diviziei generice Upjohn cu compania Mylan was last modified: decembrie 18th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: