Dreptul la liberă circulaţie. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCPP, NCP, Constituția României)

2 apr. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 239

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 437/2019

NCPP: art. 275 alin. (3), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 597 alin. (7); NCP: art. 93 alin. (2) lit. d); Constituția României: art. 41

Monitor Dosare

Potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că dispozitivul Sentinței penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, a fost comunicată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, la data de 9 mai 2019 (dosar fond), calea de atac a contestației fiind declarată de Ministerul Public în aceeași zi) dosarul Înaltei Curți.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile mai sus evocate, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța la data de 9 mai 2019, este în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care va fi respinsă excepția invocată de intimatul condamnat A., prin apărător, cu privire la tardivitatea formulării contestației.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța împotriva Sentinței penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A., atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este adevărat că prin Sentința penală nr. 134/P din data de 3 octombrie 2016 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 378/A din data de 8 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală condamnatului A. i s-a impus, printre altele, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere și obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., aceea de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.

Curtea de Apel Constanța, la cererea condamnatului și având concluziile raportului de evaluare, emis de Ministerul Justiției – Serviciul de Probațiune Tulcea a apreciat că se impune înlăturarea obligației de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței, prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., pentru a da posibilitatea acestuia să meargă în Portugalia să presteze o muncă în vederea obținerii unor venituri necesare întreținerii familiei.

Constituția României stipulează în art. 23 că dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat și că legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că dreptul la libera circulație, așa cum este recunoscut la parag. 1 și 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4, are drept scop asigurarea dreptului în spațiu, garantat oricărei persoane, de a circula pe teritoriul pe care se află precum și de a-l părăsi; aceasta implică dreptul de a merge într-o țară la alegerea sa în care ar putea fi autorizat să intre (a se vedea, mutatis mutandis, Peltonen împotriva Finlandei, decizia Comisiei din 20 februarie 1995, D.R. 80-A, pag. 43, alin. (1).

Rezultă că libera circulație ordonă interdicția oricărei măsuri ce ar putea aduce atingere acestui drept și ar putea restrânge exercițiul său în condițiile în care nu răspunde cerințelor unei măsuri ce ar putea fi considerată «necesară într-o societate democratică» atingerii obiectivelor legitime prevăzute de paragraful trei al articolului menționat anterior.

În consecință, orice ingerință trebuie să păstreze un „echilibru just” între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, contrar concluziilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, apreciază că în speță, în mod corect instanța a apreciat că se impune înlăturarea obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., în condițiile în care aceasta reprezintă o restrângere a dreptului la libera circulație, cu caracter de excepție, iar constatarea că în cauză condamnatul nu a procurat nici o dovadă că ar fi încercat să își găsească loc de muncă în țară și nu a depus un contract care să ateste că va munci în Portugalia nu este suficient și nu justifică menținerea acestei interdicții.

Instanța constată că pe parcursul termenul de supraveghere condamnatul a avut o atitudine corespunzătoare față de condițiile stabilite în hotărârea judecătorească, nu a încălcat măsurile de supraveghere și obligațiile impuse motiv pentru care în mod corect s-a apreciat că este justificată acordarea posibilității de a părăsi teritoriul României, în considerarea intenției, expuse de acesta, de a munci în Portugalia, urmând ca acesta să prezinte Serviciului de Probațiune un contract de muncă, legal încheiat, în acel stat.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Înscrisurile depuse în susținerea contestației, la termenul de judecată din 25 septembrie 2019, de către reprezentantul Ministerului Public, constând în sentințe civile prin care instanța a înlocuit la cererea condamnatului sancțiunea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității, nu au legătură cu cauza de față, dar ele pot avea o altă relevanță decât cea acordată de parchet, ele dovedind lipsa unor venituri bănești, determinantă în hotărârea condamnatului de a merge să lucreze în afara teritoriului țării.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prin menținerea obligației prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., s-ar încălca și dreptul condamnatului la muncă, drept stipulat în Constituția României în art. 41 potrivit cu care dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, în condițiile în care așa cum a observat și instanța de fond condamnatul va presta în Portugalia o muncă necalificată, având posibilitatea să obțină venituri mai mari comparativ cu o muncă similară prestată în țară.

Nici susținerea Parchetului potrivit cu care copiii minori de 14 ani, respectiv 16 ani ar rămâne fără ocrotire din partea condamnatului nu poate constitui un argument în admiterea contestației, în condițiile în care prestarea unei munci în afara teritoriului țării ar fi benefică întregii familii.

Pe de altă parte, argumentele aduse de Ministerul Public în susținerea contestației cu privire la existența unor sancțiuni contravenționale aplicate persoanei condamnate, la neachitarea unor despăgubiri față de o unitate spitalicească, precum și la faptul că acesta nu ar prezenta o preocupare serioasă față de copiii săi, sunt străine prezentei cauze având ca obiect încetarea executării obligației de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței și care presupune analiza, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune, a temeiniciei solicitării condamnatului de a nu mai executa această obligație, în funcție de comportamentul acestuia pe parcursul termenului de supraveghere.

În acest sens, Înalta Curte reține că prin raportul de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probațiune Tulcea, s-a arătat că persoana supravegheată a început să conștientizeze gravitatea și consecințele conduitei infracționale și a manifestat o conduită corespunzătoare față de condițiile stabilite prin hotărârea de condamnare. S-a concluzionat că este oportună dispunerea încetării obligației de a nu părăsi teritoriul României, arătându-se că, în eventualitatea unui contract de muncă legal și a unui venit mai bun pot crește șansele responsabilizării persoanei condamnate și ale conștientizării de către acesta a importanței de a promova un stil de viață dezirabil.

Pentru toate considerentele expuse, potrivit art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța împotriva Sentinței penale nr. 70/P din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul A.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Dreptul la liberă circulație. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCPP, NCP, Constituția României) was last modified: aprilie 1st, 2020 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter