Dreptul instanţei de a da denumirea legală unei cereri intitulate greşit de părţi, dar fundamentate corect în raport de situaţia de fapt şi de stadiul judecăţii (NCPC, Constituţia României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 467/2019

NCPC: art. 22 alin. (4) teza I, art. 152, art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (2), art. 493 alin. (5), art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 634 alin. (1) pct. 4; Constituția României: art. 129

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În cauză, litigiul dedus judecății are ca obiect cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 25 martie 2016, sub nr. x/2016, prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata drepturilor salariale în cuantum de 1.920 RON, pentru perioada 01.07.2015 – 14.09.2015, a sumei de 717 RON, aferente concediului de odihnă neefectuat, și a sumei de 4.170 RON, reprezentând despăgubiri corespunzătoare prejudiciului suferit, urmare neexecutării de către pârâtă a obligațiilor contractuale cu privire la plata salariului.

Față de natura pretențiilor deduse judecății, Înalta Curte reține că acestea izvorăsc dintr-un conflict de muncă.

Conform dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care, prin O.U.G. nr. 62/2015, a fost extins până la data de 31 decembrie 2016, iar prin O.U.G. nr. 95/2016, până la data de 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Pentru această categorie de litigii, Legea nr. 2/2013 a instituit două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

Conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Din coroborarea prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că Decizia civilă nr. 1202 din data de 17 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Prin urmare, Decizia nr. 1202 din data de 17 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, este definitivă, în înțelesul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., motiv pentru care împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Cât privește solicitarea recurentei pârâte privind recalificarea căii de atac, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) teza I C. proc. civ., invocate de aceasta în susținerea cererii, „judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”.

În ceea ce privește posibilitatea părților de a determina calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, se constată că a fost reglementată prin alin. (5) al art. 22 C. proc. civ. Această situație este, însă, de strictă interpretare, fiind necesar un acord expres al părților în sensul arătat, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, alin. (6) al aceluiași articol prevede că judecătorul este obligat să se pronunțe în limitele învestirii sale. Or, ceea ce recurenta a dedus judecății în această etapă procesuală este o cerere de recurs, întemeiată în drept pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Faptul că prin punctul de vedere la raport aceasta a înțeles, față de concluziile de inadmisibilitate a recursului din cuprinsul acestuia, să solicite recalificarea căii de atac exercitate, ca fiind cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de competența Curții de Apel Craiova, nu poate fi primită la acest moment procesual, întrucât, în cauză, a fost epuizată procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 din actul normativ menționat.

Prin urmare, nu poate fi reținută nici incidența dispozițiilor art. 152 C. proc. civ., astfel cum a solicitat recurenta, întrucât dreptul de calificare a cererii presupune dreptul instanței de a da denumirea legală unei cereri intitulate greșit de părți, dar fundamentate corect în raport de situația de fapt și de stadiul judecății.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1202 din data de 17 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.