Dovedirea cuantumului despăgubirilor cuvenite părţilor vătămate ori părţilor civile. Admiterea recursului declarat și trimiterea cauzei spre rejudecare (NCPC, L. nr. 136/1995, NCP, NCPP, NCC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2318/2019

NCPC: art. 249, art. 438, art. 488 alin. (1) pct. 8; L. nr. 136/1995: art. 49-50 și art. 54-55, art. 58 alin. (1) lit. b); NCP: art. 5 alin. (1), art. 196 alin. (1), (2) și (3), art. 336 alin. (1); NCPP: art. 23 alin. (1), art. 396 alin. (10), art. 397 alin. (1); NCC: art. 1349, art. 1381, art. 1386, art. 1391 alin. (2) 

În drept, dispozițiile art. 249 C. proc. civ., cu denumirea marginală „Sarcina probei”, prevăd următoarele: Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Statuând cu privire la obligația părții care face o susținere de a o dovedi, dispozițiile legale menționate au în vedere condițiile prevăzute de lege necesar a fi dovedite de partea reclamantă în raport de specificul acțiunii deduse în concret judecății.

În speța supusă analizei, se constată că reclamanta, în calitate de asigurător de răspundere civilă, a dedus judecății o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva pârâtului, în calitate de asigurat, întemeiată pe dispozițiile art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 136/1995.

Dispozițiile legale menționate prevăd că asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, printre altele, și în cazul în care: accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.

Așa fiind, reclamanta avea sarcina de a dovedi, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C. proc. civ., faptul plății sumelor stabilite cu titlu de despăgubire și faptul că despăgubirile au fost stabilite în vederea acoperirii prejudiciilor care au rezultat în urma comiterii de către pârât a uneia dintre faptele prevăzute de dispozițiile legale menționate.

Ori, conform lucrărilor dosarului, reclamanta a dovedit plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri (prin extrasele de cont depuse la dosar), precum și faptul că aceste despăgubiri au avut ca scop acoperirea prejudiciilor cauzate prin accidentul de care se face vinovat pârâtul B., comis de acesta în timpul săvârșirii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice.

Anume, s-a dovedit că prin sentința penală nr. 74/27.01.2016 a Judecătoriei Vaslui (definitivă prin decizia penală nr. 394/19.05.2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori), inculpatul B. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și de conducere sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., pentru toate infracțiunile cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Cât privește latura civilă a cauzei penale, este de observat că a fost soluționată de instanța penală, părțile vătămate și părțile civile înțelegând să se îndrepte cu cereri în despăgubire, în condițiile legii, direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, adică împotriva reclamantei.

Astfel, potrivit sentinței penale mai sus menționate, nr. 74/27.01.2016 a Judecătoriei Vaslui (rămasă definitivă), în temeiul art. 23 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. civ., au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile, persoane fizice, C., D., E., F., G. și H. și s-a luat act de tranzacția intervenită între acestea și asigurătorul de răspundere civilă delictuală S.C. A. S.A. – Sucursala Vaslui, tranzacția constituind dispozitivul sentinței penale.

Totodată, prin aceeași hotărâre, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de spitalizare avansate de părțile civile, unități spitalicești, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie lași, Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași și Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349, art. 1381, art. 1386, art. 1391 alin. (2) C. civ., art. 49-50 și art. 54-55 din Legea nr. 136/1995 coroborate cu art. 23 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și art. 49 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA.

Dovedirea cuantumului despăgubirilor cuvenite părților vătămate ori părților civile, conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., este în sarcina acestor părți, vătămate ori civile, care au a proba întinderea prejudiciilor ce le-au fost produse prin accident, în contradictoriu cu persoana responsabilă de producerea pagubei (pârâtul) și cu asigurătorul (reclamanta), în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare al tuturor părților.

O atare sarcină a probei nu incumbă părții reclamante care, în calitate de asigurător, răspunde doar în temeiul contractului de asigurare și în limitele prevăzute de dispozițiile Legii nr. 136/1995 (în acest sens dispozițiile deciziei RIL nr. 1/2005 a ÎCCJ).

În speță, observând împrejurarea că între asigurătorul de răspundere civilă delictuală (reclamanta) și părțile vătămate – persoane fizice din procesul penal a intervenit o tranzacție, contestată însă de către pârât, prima instanță, reținând inopozabilitatea tranzacției față de acesta, a dispus, în raport de probatoriile administrate în procesul pendinte cu privire la întinderea prejudiciilor și la cuantumul despăgubirilor datorate efectiv de pârât persoanelor fizice, sens în care a admis, în parte, cererea în despăgubire formulată de reclamantă (pentru suma de 17.076,42 RON, în loc de 600.000 RON, cum se statuase prin tranzacție).

Cât privește chestiunea opozabilității tranzacției, Înalta Curte constată că nu poate face obiectul analizei instanței de recurs, întrucât critica a fost invocată de reclamantă omisso medio, aceasta neînțelegând să declare apel împotriva hotărârii primei instanțe.

În ceea ce privește sumele plătite în plus de către reclamantă către părțile vătămate sau civile – persoane fizice, în baza tranzacției de care s-a luat act prin hotărârea penală, prima instanță a reținut că părțile interesate au a se desocoti pe cale separată.

Cât privește cuantumul despăgubirilor cuvenite părților civile – unități spitalicești, prima instanță a statuat că acesta a fost stabilit prin sentința penală nr. 74/27.01.2016 a Judecătoriei Vaslui (în sumă de 17.077 RON), sens în care a reținut că reclamanta este îndrituită la recuperarea de la pârât, în integralitate, a sumelor de bani plătite cu acest titlu.

Așa fiind, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată de instanța de apel cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamantă, a casa decizia recurată și a trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

În rejudecare, instanța de apel are a se pronunța, cu respectarea dispozițiilor art. 477 C. proc. civ., asupra apelului declarat de pârâtul B., cu luarea în considerare a considerentele reținute de prima instanță în fundamentarea soluției pronunțate.

Sursa informației: www.scj.ro.