Donație. Nulitate relativă. Recurs (CPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1035/2016

CPC: art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1); Decretul nr. 32/1954: art. 2, art. 25

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea acesteia.

Recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport cu care Înalta Curte reține că acesta poate fi invocat atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecății și înlăturarea acestei contradicții se impune în raport de fapte, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite de judecătorii fondului.

Primul motiv de recurs, care vizează excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român, este neîntemeiat, având în vedere că potrivit art. 25 din Decretul nr. 32/1954 „statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participa în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, în speță, Statul Român a avut calitatea de parte în contractul de donație, iar potrivit dispozițiilor legale evocate, la momentul promovării cererii de chemare în judecată, respectiv 22 februarie 2011, partea din contractul de donație putea fi reprezentată în proces doar de Ministerul Finanțelor Publice, aspecte în raport cu care constată că această critică este nefondată, urmând a fi înlăturată.

Critica recurentului referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât din examinarea cererii de chemare în judecată se constată că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a Contractului de donație autentificat din 4 ianuarie 1966 de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie, iar potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958 „nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție”.

În consecință, având în vedere solicitarea reclamantului din cererea de chemare în judecată, prin care a invocat nulitatea pentru lipsa cauzei, respectiv lipsa intenției de a gratifica, Înalta Curte apreciază că în speță este vorba de o nulitate absolută, care potrivit textului de lege evocat este imprescriptibilă, astfel că susținerea recurentului-pârât cu privire la incidența în cauză a nulității relative prescriptibilă în termen de 3 ani este neîntemeiată, urmând a fi de asemenea, înlăturată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-pârât formulează critici și pe fondul cauzei, încălcând astfel principiul tantum devolutum quantum appellatum, având în vedere că, din examinarea cererii de apel, se constată că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat critici pe fondul cauzei, ci doar cu privire la excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român și cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată astfel că, în speță, criticile din al doilea ciclu procesual pe fondul cauzei sunt formulate omisso medio.

În consecință, Înalta Curte apreciază că aceste critici formulate în recurs pe fondul cauzei nu pot fi analizate de instanță în condițiile în care ele nu au fost invocate în cuprinsul cererii de apel.

Ultima critică din cuprinsul motivelor de recurs vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, critică ce va fi înlăturată având în vedere că această parte este singura căzută în pretenții întrucât față de Primăria Municipiului București a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P.

Sursa informației: www.scj.ro.