Dezbaterea „Identificarea priorităţilor de lege ferenda din perspectiva profesiei de avocat – senzor al realităţii juridice – pentru legislatura parlamentară 2016-2020” (Senat – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări)

23 apr. 2019
Vizualizari: 476

Potrivit site-ului oficial (www.senat.ro), la data de 23 aprilie 2019, începând cu ora 11.00, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului organizează dezbaterea „Identificarea priorităților de lege ferenda din perspectiva profesiei de avocat – senzor al realității juridice – pentru legislatura parlamentară 2016-2020”.

La dezbatere participă reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Uniunii Naționale a Barourilor din România, decanii barourilor din cadrul Uniunii, precum și senatori și deputați juriști.

Sursa informației

Dezbaterea „Identificarea priorităților de lege ferenda din perspectiva profesiei de avocat – senzor al realității juridice – pentru legislatura parlamentară 2016-2020” (Senat – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări) was last modified: aprilie 24th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: